Retrospectiva Racovitzã-Socolescu

Undeva, în inima Craiovei, pe actuala stradã Sãvineºti nr. 3, printre case vechi ºi blocuri noi, între Valea Vlãicii ºi strada ªtefan cel Mare (fosta Valea Vlãicii ºi Valea Orbeþilor), între Calea Unirii ºi strada Al. I. Cuza (fosta Uliþa Mare ºi Justiþiei) se aflã, uitatã ºi pierdutã, fosta CASÃ RACOVITZÃ-SOCOLESCU. O casã cu o istorie tulburãtoare, prin care ºi-au purtat paºii, au trecut, dar oare cine n-a trecut…?

Clãdirea, construitã în a doua jumãtate a secolului al XVIII-lea, a fost pânã în ultimii ani ai deceniului patru al secolului al XIX-lea, Hanul Deculescu. Han mare, cu bolþi numeroase, care concura cu Hanul Horez (Nemþesc)… Între zidurile sale au gãsit gãzduire, cândva, nu numai negustori veniþi de te miri unde, din Orient sau din Occident, dar ºi trupe de oºti imperiale otomane ori ruseºti.

Cum ºi în ce condiþii, pe la 1840, Hanul Deculescu a devenit Casa Racovitzã, nu ºtim. Atunci, din vechea construcþie s-a pãstrat zidãria groasã de 0,70 m din cãrãmidã, pivniþa ºi parte din camerele „de sus“. În rest construcþia a fost adaptatã cerinþelor unei mari case boiereºti, în care moda occidentalã a timpului s-a fãcut  simþitã din plin. Aºa, de exemplu, într-o camerã se pãstreazã ºi azi parchetul original cu motive florale, adus de la Beciu (Viena) ca de altfel ºi mobila – împrãºtiatã, însã, între timp, prin diverse locuri.

Cel mai vârstnic membru al familiei Racovitzã a fost GRIGORE. Nãscut la 1797, el a fost cel mai mic fiu, din cei ºase (Nicolae, Constantin, Alexandru, Meletie ºi Iancu) ai lui Mihai Racovitzã (la 1810 acesta era mort) cu Maria ªuþu. El a fost, deci, os domnesc, nepot al lui ªtefan Racovitzã, domn al Þãrii Româneºti între 1764-1765 (cãsãtorit cu Teodora Ipsilanti). Grigore Racovitzã a fost paharnic, apoi mare postelnic, procuror la Curtea de Apel din Craiova între 1836-1848 ºi preºedinte la Înalta Curte de Casaþie, la 1862. A trãit mai toatã viaþa la Craiova. A purtat favoriþi ºi potcap. A fost ultimul reprezentant al familiei care a renunþat la îmbrãcãmintea de modã orientalã ºi a trecut la cea occidentalã.

Soþia sa, CLEOPATRA RACOVITZÃ, era nãscutã Brãiloiu. Deci dintr-o familie de mari boieri craioveni. Când s-a cãsãtorit era mult mai tânãrã decât soþul sãu. A fost o femeie cu un fizic delicat, avea o faþã foarte frumoasã ºi purta pãrul cu cãrare pe mijloc. A avut, cu Grigore Racovitzã, trei copiii: Nicolae, Ioan (Jean) ºi Lucia (cãsãtoritã cu Nicolae Negri). Nu deþinem alte date despre ea.

NICOLAE (Nicolaus) RACOVITZÃ s-a nãscut la Craiova, la 1835 ºi a murit la Roma în anul 1894.  A fost însã adus la Craiova ºi înmormântat în cavoul familiei  din Cimitirul Sineasca. A fost fiul cel mare al lui Grigore ºi Cleopatra Racovitzã (deci, ºi el, descendent din os domnesc). „Bãrbat cult, prieten al Junimii din Iaºi, pianist bun, cânta cu mult sentiment ºi improviza uneori. Când nu citea din Eminescu sau Alecsandri, cânta la clavecin. Era omul superior al familiei. Departe de a fi frumos, era interesant, simpatic, o adevãratã fire de artist…“ (Olga General Gigurtu). De formaþie jurist, cu studii la Paris, a fost ministru de culte în cabinetul lui A.G. Golescu din 1870, preºedinte al Consiliului Judeþean Dolj, între 1876-1880 ºi primar al Craiovei, între 1888-1890. În ultimii ani de viaþã s-a stabilit la Paris. A fost cãsãtorit cu Despa Pepita, fiicã a lui Iancu ºi Sevastiþa Soculescu.

ªi celãlalt fiu al familiei Racovitzã, JEAN, s-a nãscut la Craiova, în aceastã casã, la anul 1841. El a fost eroul unui duel de rãsunet mondial. Astfel, Jean Racovitzã a rãnit mortal, în duel, pe celebrul socialist german Ferdinand Lasalle (1825-1864). Dar, de fapt, cum s-au întâmplat lucrurile… „Ambii erau îndrãgostiþi de frumoasa Elena von Dönniges, fiica unui nobil german de la curtea regelui Max al Bavariei ºi a unei evreice berlineze. Ea era logoditã cu Lasalle, la cererea tatãlui sãu, dar iubea pe Racovitzã, cu care se cunoºtea de copilã. În cele din urmã s-a logodit cu acesta. Lasalle, furios, a provocat la duel pe Dönniges. Racovitzã, datoritã tot acelor  uzanþe de cavalerism, care sunt legiuite de un cod afarã de lege, s-a substituit viitorului socru ºi a ieºit pe teren în locul lui.

Întâlnirea s-a desfãºurat pe pãmânt francez, lângã Geneva, la Carouge, în luminiºul din pãdurea Alpilor, Crévin, la 28 august 1864. S-a fãcut numãrãtoarea  paºilor, schimbul de pistoale… Racovitzã  a tras lovind pe Lasalle în abdomen. Acesta riposteazã ºi nu loveºte, deºi era foarte bun trãgãtor ºi rãnise sau omorâse în alte împrejurãri  mai mulþi adversari. Dus  la Hotel Victoria din Geneva, Lasalle moare… la 31 august 1864. Imediat dupã aceasta, Elena von Dönniges s-a cãsãtorit cu Racovitzã, care… a fost nevoit sã fugã colindând lumea prin Berna, München, Berlin, Corfu, România, pentru a muri de tuberculozã în decembrie 1865, la Bologna. A fost înmormântat la Nisa prin îngrijirea soþiei…“ (Emanoil Hagi Moscu)

Meritã, credem, sã amintim ºi cã portretele  celor patru Racovitzã: Grigore, Cleopatra, Nicolae ºi Jean, au fost pictate în vara anului 1865, la Craiova, de Theodor Aman, cã acestea au ajuns pânã la noi, au aceleaºi dimensiuni, au acelaºi fel de pânzã, acelaºi fel de ºasiu ºi rame.

Ba existã, ºi a ajuns de asemenea pânã la noi ºi un al cincilea portret al unui membru al familiei Racovitzã, al Despei Pepita, soþia lui Nicolae Racovitzã. El a fost pictat de Theodor Aman în 1890 ºi dã rãspuns  la mai multe întrebãri.

Astfel, am aflat cã DESPA PEPITA Racovitzã s-a nãscut la Craiova, în anul 1841 ºi a  decedat în 1914, la Territel, în Italia. A fost unica fiicã a lui Iancu ºi Sevastiþa Socolescu. Când anume exact s-a cãsãtorit cu Nicolae Racovitzã nu ºtim. A fost, însã, o „femeie frumoasã ºi autoritarã, foarte deºteaptã ºi foarte cititã“ (Constantin Argetoianu). „În salonul ei a strâns tot ce avea Craiova mai ales ca  oameni de culturã. Se citea, se fãcea muzicã, se discuta ºi uneori se critica… În salonul cu lumânãri multe, aprinse în grele candelabre de bronz, vibrau notele muzicii lui Schubert ºi ale Steluþei lui Alecsandri. Apoi câteva versuri… Pe cãminul uriaº odihnea o statuie de marmurã de Carrara. Graþia lui Canova se potrivea atmosferei de la sfârºit de secol… Reviste franceze, alãturi de Convorbiri literare, stãteau la îndemâna celor ce voiau sã le rãsfoiascã…“ (Despa Teodorescu).

Dupã moartea soþului, Despa Pepita Racovitzã s-a stabilit definitiv la Paris. Acolo a murit, dar a fost adusã ºi ea ºi înmormântatã în Cimitirul Sineasca din Craiova.

Revenind însã la Casa Racovitzã, trebuie sã spunem cã în deceniile ºapte ºi opt ale secolului al XIX-lea asupra sa s-a abãtut urgia. La 1865, fiul cel mic al familiei, Jean, aºa cum am arãtat, a murit. L-a urmat, în 1872, tatãl, Grigore, iar soþia acestuia, Cleopatra, probabil cam în acei ani. A rãmas din familia Racovitzã doar Nicolae (Nicolaus), cãsãtorit cu Despa Pepita, nãscutã Socolescu. Cum mama acesteia a fost Sevastiþa, nãscutã Aman, la 1819 ºi era fiica serdarului Dimitrie Aman ºi al Despinei  Pepica Paris, ne explicãm numele sãu, care venea de la acela al bunicii.

Mai mult, am aflat cã Despa Pepita „studiase la Paris, într-unul din cele mai renumite pensioane, cã era deºteaptã, cã se bucura de bunã memorie, cã era foarte  politicoasã, cã avea miºcãri lente, vorbea puþin, ºtia sã asculte ºi sã te facã sã vorbeºti“ (Olga General Gigurtu). Ea era nepoata lui Alexandru, Iorgu ºi Theodor (Duke) Aman (pictorul) ºi al Ruxandrei Urdãreanu.

Cei doi soþi Racovitzã, Nicolae ºi Despa Pepita, au avut doi copii, Jean ºi Pepita. Dupã 1972 ei au rãmas singuri în Casa Racovitzã. Cât timp, nu ºtim, dar oricum, puþin, întrucât creºterea celor doi copii solicitã ajutor. Astfel, pãrinþii Despei, Iancu ºi Sevastiþa Socolescu, s-au mutat în casa ginerelui… Iancu Socolescu a fost magistrat. Cum cei doi nepoþi, Jean ºi Pepita, au decedat tineri, Nicolae, ginerele, la  1894, iar fiica lor s-a stabilit la Paris, Iancu ºi Sevastiþa Socolescu au rãmas în vechea casã devenitã RACOVITZÃ-SOCOLESCU. Dupã 1900 au decedat însã ºi soþii Socolescu. Cum familiile Racovitzã, Socolescu ºi Aman n-aveau urmaºi, averea acestora a ajuns, pânã la urmã, prin donaþii succesive, mai ales la Primãria Craiova.

Timp de aproape jumãtate de secol ce a fost CASA RACOVITZÃ-SOCOLESCU nu ºtim, iar dupã 1945 ea a adãpostit diferite instituþii, îndeosebi legate de comercializarea petrolului.

Purtându-ne paºii spre revista „Ramuri“, acum, la sfârºitul anului 2007, pe strada unde se aflã bãtrâna casã Racovitzã-Socolescu, am vãzut-o… goalã. Instituþia care a adãpostit-o, pânã de curând, s-a mutat, iar casa urmeazã sã aibã cine ºtie ce destinaþie.

În opinia noastrã, ar fi potrivit sã gazduiascã o instituþie de culturã.