| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
Călătorie cu Covor-ul fermecatde Petre CIOBANUO fermecătoare lectură ne oferă Tatiana Covor – Țara care nu există (Editura Albatros, București, 2003, 185 pg.). Predestinată unui voiaj de una singură în necunoscut, Tatiana Covor se naște în Rusia, își petrece copilăria la Dorohoi, învață la Iași și după o dramatică experiență – „alergam, noapte de noapte, fugărită de milițieni“ /.../ Fugisem. Mă smulsesem, în mod deliberat, din rădăcini. Am ajuns la lagărul de tranziție pentru emigranți.“ – avea să se stabilească în Italia – unde, după mai multe încercări, devine „Direttore d’agenzia“. Titlul șocant este o obsesie a dialogului cu bunica: „Am să mă duc în lumea mea! – Unde e lumea ta bunico? – În țara care nu există“. Naivitatea copilului avea să fie explicată tot printr-un dialog: „Nana, care e țara care nu există? – Regatul Siamului – și cum nu există? Fiindcă acum se numește Thailanda“. Un mariaj nefericit, neșansa comunicării despărțirea de Mircea, după 20 de ani de conviețuire, avea, la 50 de ani, să determine călătoria în această exotică și fermecătoare Thailanda, după un zbor între două continente. Momentul ales sunt sărbătorile de iarnă pentru care „atât de tare se străduiesc thailandezii să ne organizeze un Crăciun.“ Devenită „cronicarul oficial“ al grupului, Tatiana Covor alcătuiește un jurnal de călătorie descriind „o țară exuberantă, exagerată, excesivă. Adevărul este că tot ce gândesc mă poartă spre un singur cuvânt: senzualitate. E o țară în care prea multe lucruri sunt senzuale. Carnale. /.../ Vegetația e senzuală, țâșnește atât de tare spre cer încât nu poate decât să trezească, și ea, gânduri necuvincioase...“ În egală măsură, însă, cartea este un periplu într-o interioritate victimizată. Tatiana continuă să „locuiască“ în sine în toată această țară misterioasă și feerică. Act de eliberare sau de echilibru, „gânduri amestecate“ cartea devine o confesiune: „Nu caut pe nimeni. Nu caut nimic. Mă caut pe mine. Caut o fărâmă de alinare, de liniște sufletească, de echilibru, caut să mă droghez cu priveliști nemaipomenite, ca să alung imaginile pe care le-am văzut luni de zile de fiecare dată când închideam ochii...“ Fulgurații de gând, meandrele epice ne poartă într-un trecut propriu dar și colectiv, prin care autoarea afirmă demnitatea umană și respinge malformația etică, sterilitatea afectivă care alienează relația cu mediul înconjurător. Jurnal ciudat, destul de variat, oferind imaginației prilejuri multiple să se dezlănțuie, surprinde o manifestare a capacității deosebite de umanizare a datelor esențiale ale vieții. Semnificative vibrații ideatice și afective gravitează în sfera unor trăiri aflate dincolo de evidența concretului. O dispoziție gravă determină o combustie mai profundă ce prezidează substraturile simțirii. Dicteul exprimă adieri romantice ce trimit către copilărie, adolescență; amintiri de mare profunzime existențială materializează legăturile cu familia, dar și stările de solitudine provocate de pierderea limanului de liniște conjugală: „sunt aici ca să mă vindec de o înșelare, de o minciună, de o lașitate, de o stimă pierdută, nu atâta în el cât în mine însămi...“ Cu aceeași abilă dexteritate, revenind, ocazional, în România, Tatiana Covor prospectează un mediu social alienat: „Am ajuns într-o țară care își dădea duhul. Ca și întreaga populație, la propriu. Ceaușescu plătea debitul exterior cu prânzul și cu cina oamenilor. Nici în ziua de azi nu s-au descotorisit de frigul psihologic pe care l-au acumulat în oase în ani de sobe reci. /.../ Orașul care odinioară era supranumit «micul Paris», era întunecos și dușmănos. De altfel, nu mai exista nici un motiv de bucurie. Dacă cineva râdea, era privit cu suspiciune: ori era nebun, ori avea burta mai plină decât ceilalți: spion.“ Senzitivă și cerebrală deopotrivă, Tatiana Covor probează potențialitatea unui talent autentic înzestrat cu o subtilă sensibilitate. Generoase gânduri și sentimente, exprimate într-o respirație lirică, se conjugă cu remarcabila sobrietate în finețea detaliului, consecință a nevoii de pătrundere a sensurilor existențiale. O remarcabilă plasticitate are ca scop să decodifice atât lumea necunoscută, misterioasă, cât și interioritatea victimizată. Itinerariul acesta a deconspirat o structură interioară meditativ-impetuoasă ca și pasiunea autoarei pentru spectacular ca emanație, în fond, a timidității. Paginația îngăduie urmărirea unui proces de limpezire; o fugoasă spontaneitate nu exclude coerența în îmbinarea modalităților comunicării afective și contemplația intelectualizată a unei lumi exotice – proces al imaginației vagante adesea pline de nerv. |