Cunoscând o anume notorietate, scriind cărţi pentru copii (şi bunici!), Florica Bud evoluează către roman publicând Bărbatul care mi-a ucis sufletul într-o joi Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti. Continuându-şi periplul romanesc, Florica Bud publică un nou roman Mariatereza sunt eu (RAO Internaţional Publishing Company, Bucureşti, 2007) în care, parafrazându-l pe Gustave Flaubert, se autodefineşte: Sub numele de Mariatereza aş aparţine anonim neprihănită de Clubul Fiarelor Ce Luptă Împotriva Petelor
Solare, organism afiliat Mişcării Internaţionale Neofeministe
Structural, romanul, sferic, multiplan, se deschide cu un Fals Prolog, apoi trei compartimente: Contest iubirea alergând spre
Curtea de la Haga, Crucificat între paranteze meschine şi Privesc cu ură
un sinpatrat, pentru a se încheia cu un Fals epilog. Conjugând planul real cu cel imaginar, în construcţii stilistice diverse (inclusiv intertextualitatea) printr-o tehnică de scriitură personalizată, într-un stil scânteietor, de o vervă irezistibilă specific volubilităţii feminine, Florica Bud creează o stranie poveste de dragoste, neîmplinită la început: S-a întâmplat să-l cunosc la horă acasă în sat la noi. Mi-a plăcut felul său sobru de a fi şi l-am invitat la dans. /
/ M-a refuzat cu politeţe. Mi-a fost necaz pe mine, eram furioasă pe el. Mă simţeam umilită, pusă la colţul unde îmi era locul: o fată din flori şi fără zestre, «ţărăntoaca frumoasă» a satului.
Alternarea de planuri narative, rememorare şi proiecţii, fulguraţiile de gând, labirinturile ideatice, şi reflecţiile (ce se interpun) se constituie într-un tot stilistic; îşi răspund, se completează şi se integrează într-un univers de gândire şi simţire, ce-i aparţine Floricăi Bud, oferind o hartă spirituală cu fulgurante nuanţe. Fragmentele par un vis-travaliu în a cărui curgere protagoniştii (Armand şi Mariatereza) caută să se regăsească.
Vertijul amintirilor, vechi întâmplări rememorate, reconstruite, şi altele recente devin congruente prin potriviri de sens capabile să-şi lumineze reciproc semnificaţiile. Ipostazieri ale eului (feminin şi masculin) dezvăluie interioritatea, cu lumini şi umbre, a unor personaje complementare; monologurile celor doi protagonişti, bogate în nuanţe psihologice, de o francheţe aluzivă şi eluzivă, probează că protagoniştii şi-au contorsionat existenţa într-o teribilă poveste de dragoste. Fina portretizare a unui chip de femeie Mariatereza La Reine interferează cu un complex de trăiri ce devin pledoarii pentru o existenţă spirituală. Compostul erotic al personajului este reflectarea condiţiei dramatice a femeii într-o încercare de a-şi depăşi condiţia joasă a existenţei sale de jucăria lui (Igor Zullman) mare şi vie. Victimă în egală măsură, care, însă, ascunde nebănuite rezerve de umanitate, Mariatereza se salvează, în final, prin dragostea pentru Armand.
Pe fundalul dramaticei story de dragoste, romanul se modulează către o satiră politică aluzii şi personaje uşor cognoscibile (de la mama Leomida la preşedintele Tutin) surprinse în ipostaze sau situaţii concludente asupra mentalităţii sau comportamentului, dacă nu imoral, cel puţin compromiţător, în raport cu idealurile democratice: Dar, odată deschise porţile democraţiei, va intra şi
Mafia pe care nenea Tutin, vecinul nostru, i-o impută sorei noastre de gintă latină, deşi am prefera ca porţile mai sus amintite să fie descuiate doar pentru capital. /
/ Ei bine, «domnilor», corupţia din afară abia aşteaptă să dea năvală ca să o anuleze pe cea internă, moment potrivit pentru lozinca: «Corupători din toate ţările uniţi-vă».
Florica Bud se dovedeşte profundă în observaţii şi, de ce nu, probează o clar-viziune asupra democraturii ce întârzie intrarea ţării noastre în firescul şi normalul ţărilor europene: De la tribuna sa înaltă, domnul preşedinte ne ameninţă patetic că va chema norodul la un referendum naţional, ca să hotărască Măria Sa Poporul cum doreşte să fie parlamentul acestei ţări cu nume binecuvântat, în care trăim cel puţin fizic şi pe care Domnia Sa o păstoreşte, pardon, o cârmuieşte, căci vrednică-i ţara
şi mândru cârmaciul! /
/ Bi
ori unicameral? Este întrebarea pe care o adresează domnul preşedinte, cu patos revoluţionar, în toamna anului de graţie zero, anotimp ce, cu neruşinare, doreşte să se instaleze şi în acest
an prezidenţial, deşi la alegerile din
ni s-a promis că, începând din acel an istoric, vom avea tot două veri şi o iarnă, aşa cum i-a promis şi un primar hâtru unui rom îngrijorat.
Şarjele împotriva democraturii, când guvernele au devenit mecanisme de clonat sărăcie, ating privatizarea, politicianismul, declinul economiei, al învăţământului, o anume parte a presei şi chiar vârful piramidei: Totul e asezonat cu multe hohote de râs pantagruelic
Prinşi între surâsul aristofanic al fostului şi
cascadele homerice ale actualului şef, nouă, membrilor ordinari ai partidului, nu ne vine să chicotim ca nişte codane bălaie care, ciupite de funduleţ, dau din aripioare, parafrazând: «Vine iarna, bine-mi pare / În grădină am o floare / Frigul o s-o crească mare / Cu
referendumuri prezidenţiale
».
Incisivă, caustică dar lucidă, Florica Bud denunţă viciile aferente perioadei (prelungite) de tranziţie: În aceste «condiţii de regenţă», vă anunţ în calitate de înlocuitor de stăpân, că trebuie să ne pregătim serios de alegeri anticipate. Nu punem problema preşedintelui, ce a dus şi adus de flux se va întoarce. Dar, domnilor, ne lipseşte parlamentul cu senatorii şi deputaţii care îl împestriţează. Nu avem europarlamentari. Nu ţinem cont de legi, ştim că ne conduc «ordonanţele
şi curtezanele», deşi avem la dispoziţie mulţi «generali».
Demersul epic, fraza plină de culoare, infuzia de fantezie se remarcă prin vitalitate, spontaneitate şi seriozitate. Trăsăturile prozei Floricăi Bud, incitantă prin forţa de a rezona în actualitate, oferă savoarea psihologiei complicate, fantezie şi subtilitate. Construcţie complexă, elaborată minuţios la toate etajele textului, cuprinde semnificaţii bogate şi plăcerea jocului verbal.