Ara Alexandru Şişmanian este o personalitate deosebită, om de mare cultură care se exprimă în mai multe limbi. Absolvent al Facultăţii de limbi orientale (Secţia Hindi), debutează sub pseudonimul Alexandru Romaşcanu. Colaborează cu cronici literare la revista Luceafărul, frecventează „Cenaclul de Luni“, publică eseuri de fenomenologie literară în revista Steaua. Editorial debutează cu un grupaj de psalmi „Menuetul menestrelului morbid“ (1976).

Pe 4 martie 1977 semnează Apelul pentru respectarea Drepturilor Omului în România lansat de scriitorul Paul Cornea. Acest fapt declanşează un îndelung şir de persecuţii politice, care vor determina exilul în Franţa în 1983, unde se stabileşte definitiv. Urmează cursuri de istoria religiilor la École Practique des Hautes Études în vederea unei teze de semiologie comparată a religiilor. Publică studii de specialitate, în reviste de orientalistică, exprimându-se în limba franceză.

Din noiembrie 1987 până în ianuarie 1993 proiectează şi realizează un Triptic: „Priviri“, „Ochiul Orb“ şi „Tireziada“ – care, fragmentar, va fi publicat în revistele din exil „Hiperion“ şi „Dialog“. După Revoluţie publică în revistele din ţară şi din exil poezie şi articole politice (Vatra, Viaţa românească, Cotidianul, Luceafărul, Ramuri, Contrapunct etc.). Între 1997 şi 1999 editura „Arhipelag“ din Târgu-Mureş publică cele trei volume ale Tripticului, reluat în versiune unificată la editura „Cartea Românească“ (2001). În paralel desfăşoară o susţinută activitate socio-culturală: izbuteşte realizarea unui Colocviu Internaţional de Istoria Religiilor (1993); creează în mai 2005 asociaţia „Les Amis de I.P. Couliano“, al cărei preşedinte este.

Între 2003 şi 2005 publică la „Cartea Românească“ primele trei volume ale hexalogiei Migrenelor, continuată cu volumul IV, apărut la „Paralela 45“ şi „Migrene“ volumul V, Editura Ramuri, Craiova, 2007. Într-un input Ara Alexandru Şişmanian avertizează: „scriu cu dosul cernelii spre o beznă ce mă spală de toate cuvintele învăţate. Nu suntem poate decât oglinzi gîndind cu imaginea-neant înţelegînd prin cel ce îl priveşte.“ Volumul, asumare volitivă, se constituie la nivelul unui căutat complex al frustrării care, departe de a fi supus rezolvării, este exploatat ca o sursă profitabilă de nelinişti: „migrenă cu geam la singurătate. turnul de fildeş e coşmarul de lux al închisorii de sticlă. o lume a farsei – a corupţiei – a crimei, inclusiv genocidare chiar? – în realitate, lucrurile sunt mult mai grave.“

Poezie imaginativă, mai tehnică, tip insolit de scriitură, aceasta se organizează pe versete, pe „secunde-buclă“, „migrene experimentale“ (de la 445 la 555) unde „migrena ejaculează litere şi silabe – cuvinte şi fraze întregi – jeturi de cuvinte şi de fraze – de silabe şi litere prăbuşindu-se-n tunelurile vertiginoase ale vidului.“

De la un capăt la celălalt al volumului avem o permanentă senzaţie de experiment controlat, dar şi o lăsare în voie a fanteziei populate de viziuni onirice, halucinaţii groteşti: „penisul mi-a injectat lună în creier. / inima–mi vomită florile de sticlă ale masturbării – toate vegetaţiile iluziilor“. Pentru Ara Alexandru Şişmanian realitatea este o foşnire de impresii care, fulguraţii de gând, sunt împerecheate mai mult aleatoriu decât într-o logică controlată. Poetul sfidează, deliberat, normalul, morala bunului simţ; se joacă cu propriul său univers cu nonşalanţă, dezinhibat: „poezia e negaţie – dar dvs., domnilor, nu mai negaţi demult. / statul schizofren şi statul maniaco-depresiv. sfârcuri de marijuana şi labirint de fum (ministerul de interne al ariadnelor) – permisivitate iluzorie şi represiune fantasmatică.“ Unele „migrene istorice“ reţin momentele cruciale: „trăiască ex-URSS – baba roşie în play back abba. / pagini din pauperizarea ororii. / infernul-hitler s-a crucificat pe zvastică - infernul-stalin, când pe scenă, când pe ciocan – o gaură neagră pentru ei toţi“.

Dincolo de monotonia filigranată a secvenţelor, tensiunea (din subsol) e tulburătoare prin (presupus) tragismul unei realităţi alienate (motivaţia grotescului şi a supralicitării imaginilor) în care sunt încălcate valorile umane pentru satisfacerea imediată a simţurilor, a sexului, devenite o preocupare stresantă, obsesivă, dar frecventă: „am ieşit din mine însumi şi nu mi-au mai rămas decât paşii de lacrimi şi scârba pictată pe toate înşelătoriile lumii. / blana de fum a delatorilor a informatorilor cu botul de flegmă“.

Poezie intelectualizată, aluzivă şi misterioasă, aceasta probează matura preocupare pentru semnificaţie în pofida rostirii mai libere, dezinvolte: „o bucată de volan se prăjeşte în tigaie. albastru parcă-i hăituit de cîini“, „hades la chitară – buzele mişcă fără corzi adâncul“, „celuloid rectal ca un film ce s-ar derula spre abisul intestinelor“. Îmbinarea grotescului cu absurdul şi comicul adiacent dau poeziei lui Şişmanian un timbru inconfundabil sugerând dereglarea comunicării prin limbaj. Poetul investighează existenţa în scenarii spectaculoase până la ostentaţia ficţiunii: „lupa intră pe uşă mărindu-şi paşii ca o eşarfă de spermă“ / „îngerul zboară respirând cu aripile ca nişte ochelari de soare. / penisul sclipeşte ca un păianjen navigând pe improbabilitatea ţurţurilor.“

Ara Alexandru Şişmanian rămâne consecvent cu sine (în hexalogia sa), în sensul că îşi coagulează în continuare discursul din asemenea elemente fulgurante şi fragmentare ce-şi au echivalentul imediat, în poziţii interschimbabile propunând o perspectivă polemică, folosind, parcă, un burghiu pentru a pătrunde şi în capetele seci alienate de o societate rapace.

Răspunsul la întrebările avansate, imponderabile, care punctează cartea rămâne să fie aflat de către cititorul atent asumat.