Daniela Micu a debutat cu volumul de versuri Sufletul al doilea (2014) şi a publicat, apoi, studiul Jurnalul de călătorie ca mijloc de reflecţie antropologică (2018), ce este la origine o teză de doctorat elaborată sub îndrumarea antropologului Nicolae Panea. Păstrând ritmul de patru ani, Daniela Micu aprofundează metodologia din cartea menţionată anterior şi revine cu volumul Pata oarbă. Reflecţii antropologice asupra jurnalelor de călătorie, prin care face şi un gest implicit axiologic, în sensul că jurnalele de călătorie pe care le analizează aici reprezintă o mare parte dintre cele mai importante apariţii editoriale din acest domeniu, dintre cele apărute în limba română.

Structura cărţii este una cvadripartită. Iniţial, cercetătoarea craioveană se ocupă de „călătorii străini în străinătate” – de la Călător prin Europa al lui Giuseppe di Lampedusa (în care sunt surprinse specificul societăţii londoneze, regulile şi snobismul cluburilor din capitala Angliei, cultura gastronomică englezească, atitudinea faţă de outsideri etc.) la mult mai exoticul volum intitulat Călătoria unui sceptic în jurul lumii al lui Aldous Huxley în India, Birmania, Japonia, China şi America. Daniela Micu observă că scriitorul englez (ca şi antropologul care îşi avea locul lângă cortul şefului de trib) are un statut privilegiat în Orient, dar asta nu îl împiedică să observe jocurile de putere în timp ce „sentimentele auctoriale reprezentative sunt cele de uimire în faţa diferenţelor culturale şi de superioară dezaprobare” (p. 27). Un loc aparte îl ocupă jurnalul lui Nikos Kazantzakis, spirit ambivalent care este în acelaşi timp fascinat de învăţătura lui Buddha şi depăşirea celor cinci simţuri, cât şi de intensitatea trăirii momentului prezent şi de cunoaşterea prin atingere (Epaphos), o adevărată odă adusă palpabilului, concretului şi a tot ceea ce se află în proximitatea noastră zi de zi. „Pentru mine China este o păşune nouă unde o să pască cele cinci simţuri ale mele”, notează cu încântare creatorul personajului Zorba. Nu sunt lipsite de farmec nici fragmentele de jurnal scrise de soţia scriitorului, din care aflăm amănunte despre omul Nikos Kazantzakis şi destinul său pe care ea îl pune sub semnul elementului acvatic.

Cea de-a doua secţiune a cărţii este dedicată călătorilor străini în ţara noastră: Victor Petrescu şi Mihai Stan (Târgovişte. Călători străini. Cronicari. Sec. XV-XIX), Wilhelm Bazilius de Kotzebue (Din Moldova. Tablouri şi schiţe din 1850), Patrick O’Brian (Jurnalul unei călătorii în Principatele Dunărene în toamna şi iarna anului 1853), James O. Noyes (România, ţară de hotar între creştini şi turci), James William Ozanne (Trei ani în România. 1870-1873), Richard Kunisch (Bucureşti şi Stambul. Schiţe din Ungaria, România şi Turcia), Sir Sacheverell Sitwell (Călătorie în România) sau Grégory Rateau (Hoinar prin România. Jurnalul unui călător francez). Fiecare dintre călătorii pomeniţi mai sus observă şi consemnează diferite aspecte ale vieţii şi identităţii culturale româneşti, în dinamica vieţii cotidiene şi prin ochiul celui venit din afară, capabil să observe detaliile definitorii şi, uneori, picanteriile sau alte amănunte semnificative.

A treia secţiune a cărţii cuprinde însemnările făcute de călători români în străinătate: de la Mircea Anghelescu (Călători români şi călătoriile lor în secolul al XIX-lea), Marina Marinescu (Drumuri şi călători în Balcani), Anna Kretzulescu-Lahovary (Nebiruita flacără a vieţii. Amintiri 1867-1952), Nicolae S. Şucu (Viaţa şi aventurile unui cioban român în Bulgaria…), Jeni Acterian (Jurnalul unei fete greu de mulţumit), până la Sabina Fati, Ioan T. Morar, Vintilă Mihăilescu, Oana Păun, Emanuel Tânjală, Ana Hogaş, Hanna Bota, Silviu Reuţ sau Mihai Tican Rumano.

În ultima parte a cărţii – despre călătorii români la noi în ţară – Daniela Micu îşi opreşte atenţia asupra unor scriitori rafinaţi ca Geo Bogza (Basarabia, ţară de pământ), Andrew Solomon (Undeva departe…), Cristian Pepino (Cartea de la Vama Veche), Anca Irina Ionescu (În pragul Orientului…), Radu Mârza (Călători români privind pe fereastra trenului…), Mirel Bănică (Prin România…) ori Elena Stancu (Acasă, pe drum…).

Demersul analitic interdisciplinar al Danielei Micu este cu atât mai semnificativ în ţara noastră cu cât avem foarte puţini tineri cercetători care se ocupă de jurnalul de călătorie, o specie literară a genului autobiografic aflată la graniţa dintre literatură (în special prin aspectul estetic al scriiturii şi subiectivismul observatorului care notează experienţa) şi antropologie (prin faptul că înregistrează tradiţii şi cutume, mentalităţi şi coordonate sociale şi poetice ce definesc o regiune, o ţară sau o civilizaţie etc.), dar care tocmai de aceea fascinează, fiindcă surprinde încărcătura particulară a unui grup, a unei comunităţi sau a unei naţiuni cu tot ce au ele mai frumos, mai autentic şi mai profund.