Poeme
de Reiner Kunze
Traducere şi prezentare de Mircea M. Pop
Născut în 1933 la Oelnitz, în fosta RDG, ca fiu de miner, Reiner Kunze a studiat filosofia şi ziaristica în Leipzig.
Având probleme cu Stasi fiindcă îşi publică cărţile în RFG şi nu se înscrie pe linia ideologică a Partidului Comunist, ba dimpotrivă, literatura sa este critică la adresa regimului, este dat afară din Uniunea Scriitorilor din RDG şi i se interzice să mai publice. În 1977 reuşeşte să emigreaze cu familia în Germania Federală.
El scrie, de regulă, poezie scurtă, căutând să prindă esenţialul în doar câteva cuvinte. Poezia sa a fost tradusă până în prezent în 26 de limbi.
Reiner Kunze este membru în Academia de Arte Frumoase din Bavaria şi a obţinut mai multe premii, printre care: Premiul pentru Traducere al Uniunii Scriitorilor din Cehoslovacia, în 1968, Premiul pentru Cartea de tineret în 1971, Premiul pentru Literatură al Academiei de Arte Frumoase din Bavaria, în 1973, Premiul Georg Trakl din Austria, în 1977.
Poeziile traduse mai jos fac parte din volumele Drumuri sensibile, Sonor care nu trece dincolo de pereţii camerei, Peste propria speranţă şi Singura viaţă a fiecăruia şi publicarea lor se face cu amabila aprobare a editurii S. Fischer din Frankfurt am Main, căreia atât redacţia, cât şi traducătorul îi mulţumesc pe această cale.
Refugiu în spatele refugiului
pentru Peter Huchel
Aici intră nepoftit doar vântul pe sub uşă
Aici
strigă numai dumnezeu
Nenumărate legături lasă el să se pună
de la cer la pământ
De pe acoperişul grajdului de vite gol
pe acoperişul grajdului oilor gol
ţipă din jgheaburi de lemn
firul de ploaie
Ce faci tu, întrebă Dumnezeu
Doamne, zic eu,
plouă, ce
să facem
Şi răspunsul său creşte
verde prin toate ferestrele.
Mică sonată de călătorie
Allegro vivace
Precum cocoşul ghemuit
prin gaura gardului, cu ciocul
la pământ, sprijinit
în aripi, aşa
mă înghesui eu
sub barieră
N-avui nimic la mine în afară de
foamea de lume
Boemia Moravia Slovacia un fâlfâit de aripă
Ungaria al doilea, atunci
mă scuturai
mă întinsei
şi cântai
Şi fiindcă soarele nu răsări
ciugulii
o boabă
Nici în România nu creşte porumbul
în plisc
Adagio
Braşovul forjat
la piciorul Carpaţilor şi al
meu, eu
nu am voie mai departe
Nu, n-am frate la Bucureşti, doar
fraţi
Brâncuşi însă nu e pus la socoteală
Şi undeva sus soarele României, valută
forte, de necomercilizat contra
sentimentelor prieteneşti
Scherzo
Şapte zile de ploaie peste Bucureşti
Totuşi prietenii
rostogoliră un caş mare alb peste străzi,
lucitor
un soare, bărbile
le ţinură drept umbrele
Toate trenurile sfârşiră în Praga
(În loc de trio)
Din vârful cuţitului gustarăm
brânză de oaie şi
versuri
brânza, prieteni, fu
sărată
Allegro ostinato
Mototolită, o
hârtie de un leu, turtită
în buzunarele întunecate ale României, schimbată
în ploaie, îmboţită
între căpşuni cât pumnul, găini (vii,
legate), trandafiri, usturoi, înghesuită
în troleibuzele bucureştene, care
sunt luate din mers precum
caii din stepă, pipăită
de degetele chelnerilor, poeţilor, degetele
miliţiei, ţinută
în mâinile fraţilor,
la căldura mâinii,
mă trezii restituit
patriei mele, controlat
de autenticitate, răsucit
de trei ori, totuşi
nerecunoscut şi
cu amprentele digitale secrete
ale noilor prieteni.
Dur
Dintr-o sută de germanişti iubeşte poezia unul
Potrivit ca germanist în afară de acesta nu-i nici unul
Ajutor de interpretare
În afară de acesta unul
nu iubeşte autorul pe nici unul.
In memoriam Johannes Bobrowski
Fotografia sa
pe stâlpul pentru reclame
Acum
Moştenirea literară
este asigurată, poetul
liniştitor de mort.
Ţie, în palton albastru
(pentru Elisabeth)
Din nou citesc de la început
rândurile casnice te caut
pe tine virgula albastră care
dă un sens vieţii
|