A te exprima în mai toate genuri literare, să faci nonşalant saltul de la proză la poezie sau eseu poate fi catalogat ca inadecvat, dacă nu chiar lipsit de orice perspectivă creatoare, iar producţiile rezultate fără valoare estetică. Ceea ce s-ar afla sub semnul totalităţii trece în contul unei handicapări lesne de blamat de către salubra tendinţă a unicei „specializări“. O suspiciune de felul acesta îl poate însoţi şi pe Andrei Mocuţa, care vine în faţa cititorilor cu un nou volum de versuri, Voi folosi întunericul drept călăuză, o recidivă, de altfel, căci acum trei ani mai publicase unul cu titlul Nu există cuvinte magice. Însă activitatea sa nu se rezumă numai la acestea, pentru că el este un prozator de cursă lungă, cu mai multe volume la activ, bine primite de critica literară şi este chiar protagonistul unei incursiuni academice cu o teză de doctorat despre J.D. Salinger.

Dincolo de un jurnal liric pe care-l decodăm la prima vedere în Voi folosi întunericul drept călăuză, Andrei Mocuţa scrie o poezie care vorbeşte despre escamotarea tragicului, dar nu şi despre dispariţia lui, cu aerul celui care tratează lumea cu nonşalanţă şi pe sine cu copioasă autoironie, lucru sesizabil la mulţi dintre poeţii americani, printre ei şi Richard Brautigan din care îşi alege motto-ul: „Luna/ e Hamlet/ pe motocicletă/ gonind pe/ un drum întunecat./ Poartă o geacă neagră/ din piele/ şi cizme./ Nu am/ unde/ să merg./ Voi conduce/ toată noaptea. „Fapt ce nu îl face mai puţin tributar sieşi, dispus să coboare ca actor liric în mundan şi prea puţin atent la locul său aici, însă ţinând să ne avertizeze cu privire la adevăratu-i destin, aşa cum îl găsim într-un minunat autoportret schiţat numai din câteva linii suficient de apăsate ca să-l ghicim pe poet: „În timp ce suntem întâmpinaţi/ la aeroport/ de noul rege al Spaniei,/ privesc norii/ şi-ncerc să le desluşesc/ rostul.// Fiecare dintre noi/ are un rol important în istorie,/ al meu e legat de nori.“(Legat de nori).

Poemele sunt concepute ca un itinerar barcelonez, notaţii ale faptului banal, dar cu adânc ecou în conştiinţa lectorului, pentru că se face apel la referinţele culturale, la o anume disponibilitate pentru jocurile în oglinzile poetice, în fine, la o mediere capabilă să recompună un tablou cultural scrijelit cu cinism de asalturile subiectivităţii. Despre o astfel de întâlnire textuală lasă a se înţelege şi poemul ce dă titlul plachetei: „Voi folosi întunericul drept călăuză/ pentru că sunt lingura unui orb/ care încearcă să desluşească literele/ dintr-o supă alfabet/ şi pentru că ascunzi destule/ felinare sub piele/ ca să-ţi admir frumuseţea/ de la orice depărtare. “ Nu lipseşte gramul acela de gravitate în poezia lui Andrei Mocuţa, însă se debarasează de aceasta cu o graţie aproape infantilă: „În Barcelona,/ cei mai mulţi urşi polari/ mor de bătrâneţe/ şi bărbile lor albe se revarsă/ în Mediterană.// Alţii sunt ucişi de păpădii/ şi vântul împrăştie blană/ în loc de puf.“ (Urşii polari din Barcelona). Dar cele mai multe poeme atrag atenţia prin umorul suculent, fiind concepute să atingă climaxul cu o poantă poetică bine dozată, de aici şi poza histrionică a autorului lor care urmăreşte, s-ar putea spune, cu coada ochiului, reacţia publicului: „Sunt singur la barul hotelului,/ toţi au plecat la culcare,/ mai puţin guralivii poeţi spanioli/ care profită de serviciul/ all inclusive până la ora/ închiderii// Beau martini, mojito, sangría,/ vin Rioja şi încearcă să cucerească/ mediteranean ce focoase/ cu versuri proaste.// Nu poţi găsi nimic poetic/ în acest fel de împrejurări,/ iar acest poem mi-e martor.“ (La ora închiderii) sau: „În timpul întâlnirii/ din sala Verdaguer a/ Ateneului din Barcelona/ cu poeţii catalani/ Carmen Plaza,/ José Maria Mico,/ Francesc Parcerisas,/ Xavier Montoliu,/ Ignacio Vidal Folsch/ şi Ramón Solsona,/ am ascultat la telefon/ preţ de câteva ore/ cea mai lungă frază/ din istoria universului.// Cred că vrea să mă părăsească.“ (Întâlnire ratată cu poeţii catalani) şi exemple de genul acesta se mai pot da (Pubispoemul, Schimb de priviri cu o catalană, Las Ramblas, O simplă cerere de prietenie etc.).