Deşi circulă peste timp zicerea proverbială şi păguboasă că Eminescu ar fi intraductibil, totuşi fermecătoarea lui poezie a fost transpusă în mai multe limbi de circulaţie universală, până spre 60, se spune.

În limba engleză prima poezie eminesciană, Crăiasa din poveşti, a fost tradusă de cunoscutul jurnalist britanic şi autor de librete muzicale, William Beatty-Kingston (1877), la îndemnul poetei Carmen Sylva (Regina Elisabeta a României). Poezia a fost publicată ulterior într-o culegere de traduceri din poezia română a aceluiaşi autor. Traducători importanţi ai poeziei lui Mihai Eminescu în engleză au fost: Sylvia Pankurst, Leon Leviţchi, Andrei Bantaş, Petre Grimm, Dimitrie Cuclin ş.a.

Unul dintre cei mai buni traducători în engleză ai poeziei eminesciene a fost, sau poate ar fi putut să devină, Corneliu M. Popescu, dispărut din nefericire la cutremurul din 1977, la doar 19 ani.

Când se credea că Eminescu e pe cale de a intra în umbră în lumea anglofonă, apare, iată, un alt mare traducător, Adrian George Sahlean, născut în 1951 în România, apoi exilat în 1985 în SUA, unde a fost naturalizat. Cu un masterat în filologie (engleză şi spaniolă), apoi în psihanaliză, obţinând şi certificarea clinică de psihanalist (2002), Adrian G. Sahlean are în preocupările lui existenţiale şi muzica, şi sportul. Este fondator şi preşedinte al organizaţiei non-profit Global Arts Inc, care promovează activ literatura, arta şi muzica românească în SUA.

Prin ’91-’92, când a simţit mai acut nostalgia emigrării, au început să-l viziteze în vis versuri româneşti în variante englezeşti (Alecsandri, Vlahuţă) şi pe neaşteptate versurile Luceafărului eminescian. După şase luni de „agonie şi extaz”, au urmat trei ani de şlefuiri, ca apoi să apară publicarea în volum bilingv a traducerii The Legend of the Evening Star (Legenda Luceafărului), Boston, 1996.

În 2002, Legenda Luceafărului/ The Legend of the Evening Star, a apărut înregistrată pe CD în lectura Prinţului Radu de Hohenzollern-Veringen, cu aranjament orchestral Poema Română de George Enescu. În 2005 şi din nou în 2008, The Evening Star a fost pus în scenă pe off-Broadway la Acorn Theatre (New York), ca producţie teatral-coregrafică, de către regizorul american Terrence Montgomery.

Traducerile lui Sahlean din Eminescu au fost adaptate pentru înregistrări şi spectacole muzicale. În 2006 îi apare republicat volumul bilingv Mihai Eminescu – Eternal Longing, Imposible Love, însoţit de un audio-book (CD), poemele sunt recitate de actorul Jeremy Geidt, de la American Repertory Theater – Cambridge, MA, iar muzica, interpretată de pianistul român Horia Mihail. Se poate spune cu certitudine că Adrian Sahlean l-a reintrodus pe Eminescu, prin mijlocirea limbii lui Shakespeare, în America.

Am parcurs cu încântare ediţia Eternal Longing, Impossibile Love/ Eternul Dor, Imposibila Iubire (Editura Eikon, Bucureşti, 2016), stimulat şi de reacţiile critice şi comentariile pozitive ale unor personalităţi din SUA şi Canada, care prefaţează cartea. Regizorul Terrence Montgomerry, amintit mai sus, declară că traducerile lui Adrian G. Sahlean sunt „un cadou imens pentru lumea vorbitorilor de engleză”, aducând prin „aceste inspirate şi fidele traduceri o muzică încă necunoscută auzului american”. Iar cunoscutul scriitor Maurice Edwards (fost director al Filarmonicii Brooklyn, New York) îl alătură pe Eminescu marilor poeţi lirici romantici (Puşkin, Heine), care „rezistă la orice efort de traducere”. Adrian George Sahlean a reuşit „în aparenţă imposibilul”, dăruindu-ne „esenţa poeziei lui Eminescu prin aceste versiuni englezeşti remarcabil de fluente, şi mai mult fidele originalului”. În acord cu aceste aprecieri putem spune că translatorul român, ca muzician, a intuit perfect tonul şi muzica textului poetic eminescian, iar ca psihanalist, a citit bine stările sufleteşti ale poetului.

Şi poeta Nina Cassian, trăitoare în New York (1985-2014) şi-a exprimat admiraţia faţă de performanţa lui Adrian George Sahlean, faţă de unele soluţii aflate care „par însă, la lectură, de nedepăşit”. Salută această recentă traducere a Luceafărului ca pe un adevărat act de cultură. Demne de remarcat sunt şi aserţiunile profesorului Călin-Andrei Mihăilescu (Universitatea Western Ontario), precum şi cele ale scriitorului Dumitru Radu Popa (New York). Aprecieri a primit şi din ţară, bineînţeles.

Traducerile din Eminescu i-au adus recunoaşterea internaţională şi unele premii, printre care „Medalia de aur Eminescu 2000” şi marele premiu „LiterarArt XXI” (2002).

Culegerea bilingvă, cu un titlu inspirat, Eternal Longing, Impossible Love/ Eternul Dor, Imposibila Iubire, cuprinde titlurile, cu grafia din carte: Odă (în metru antic), Stelele-n Cer, La Steaua, Legenda Luceafărului, Peste Vârfuri, De ce nu-mi vii, Sărmanul Dionis, Cu gândiri şi cu imagini, Glossă, Scrisoarea I, Pe lângă plopii fără soţ, Mai am un singur dor, Un farmec trist şi ne-nţeles.

Traducerile făcute cu talent şi sensibilitate, respectă prozodia eminesciană, cu aşezarea în pagină, cu măsura versului, cu rime, cu punctuaţie, cu tot, folosind un pat al lui Procust (expresia traducătorului) ca să încapă limba română în cea engleză sau invers. Fără a fi neapărat anglist profesionist, simţi muzica versurilor, incantaţia pur eminesciană.

După cum este cunoscut, limba engleză posedă un polisemantism bogat. Traducătorul Adrian Sahlean a ales cu ştiinţă şi talent variantele cele mai potrivite cu litera şi spiritul limbii române. În însemnările şi conferinţele sale, a dezavuat unele traduceri anterioare, cu variante improprii, unele hilare de-a dreptul. Cei interesaţi le pot afla prin lectura sau audierea expunerilor sale.

Pentru certificarea aprecierilor avansate, mă voi opri la câteva exemple. În traducerea Wretched Dionis/ Sărmanul Dionis, pentru adjectivul sărman, traducătorul ignoră variantele la îndemână: poor (sărac, slab, pauper) sau necessitous (sărac nevoiaş) şi adoptă varianta potrivită stării psihice a eroului eminescian: Wretched (nefericit, chinuit, nenorocit) pentru Dionis, analogul zeului grec, Dionysos. Pentru Unto The Star/ La Steaua, apelează la prepoziţia unto, care exprimă sensul de apropiere sau de dedicaţie, evitând-o pe to, care indică mai mult direcţia.

Originală şi nimerită este şi traducerea With Yearning Last I sigh pentru Mai am un singur dor. Cunoscând inexistenţa variantelor străine pentru intraductibilul dor, Sahlean introduce pe lângă Wearning (dorinţă) şi cuvântul Sigh (suspin). Într-o traducere lingvistică With Yearning Last I Sigh am afla în română forma Cu ultima dorinţă eu suspin, înglobând unicitatea dorului, dar şi suferinţa lui. Iar pentru Luceafărul, el foloseşte varianta din manuscrise, Legenda Luceafărului/ The Legend of the Evening Star, pentru a reprezenta mai acut povestea şi dramatismul eroului eminescian în spectacolul teatral.

Fără exagerare, Eminescu şi-a găsit traducătorul meritat şi, în acelaşi timp, pe iniţiatorul şi animatorul punerii în scenă a capodoperei sale, impresionându-i şi cucerindu-i pe americani. Iată câteva exemple de traducere veritabilă: