Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








O confruntare dialogică între generaţii

        de Toma Grigorie

Doi poeţi, tată şi fiu, dialoghează pentru crearea unui profil biobibliografic al celui mai în vârstă, în cartea titrată metaforic, cu rezonanţă biblică, Muşcătura de măr. Un dialog monografic (în colecţia diaLOGOS, a Editurii Şcoala Ardeleană, Cluj-Napoca 2023), sub dubla semnătură a lui Adrian Alui Gheorghe şi a fiului său Vlad Alui Gheorghe. O idee şi o realizare originală şi incitantă într-o carte masivă de 420 de pagini, în care cele două generaţii consecutive îşi devoalează, fiul prin întrebări, tatăl prin răspunsuri, gândirea, concepţiile, aprecierile despre viaţa scriitorului în societate, reflectate în activitatea şi în opera literară a tatălui.

Dar cine sunt de fapt cei doi actanţi ai dialogului: Adrian Alui Gheorghe este cunoscutul poet, prozator, eseist, publicist nemţean, care a publicat mai multe volume de poezie (vreo duzină), dintre care Îngerul căzut (2001, premiul USR), Paznicul ploii (2010, nominalizat la acelaşi premiu ), dar şi de proză scurtă şi romane, dintre care: Zadar (2016), Strada cu o singură ieşire (2018), precum şi volume de eseuri şi publicistică. Este prezent în mai multe antologii de nivel naţional. Vlad, la jumătatea vârstei de sexagenar a tatălui, este şi el poet, prozator şi traducător. A publicat volumele de versuri: Fratele mut. La nord apa este curată (2013, debut premiat de USR, Filiala Iaşi), Disco 2000 (2016) ş.a. (Mai multe informaţii despre cei doi, în capitolul „Note biobibliografice”.)

Fiul, dovedind că îşi cunoaşte tatăl, îi adresează întrebări pertinente şi penetrante, într-un limbaj elevat, îl pune pe acesta în situaţia de a-şi auto-construi monografia, ca un act indispensabil în folosul viitorilor hermeneuţi ai săi, el fiind primul în completitudine, se pare. Iată că un mod original şi interesant de a-ţi fi ţie însuţi hermeneut a iscodit Adrian Alui Gheorghe beneficiind şi de calitatea fiului de scriitor, pe care îl provoacă de a-i adresa întrebări cheie pentru a rememora el însuşi cum a trăit, a gândit şi a scris. Din „Nota autorilor”, aflăm că la sfârşitul anului 2021 au convenit cei doi să realizeze dialogul, însumând întrebările şi răspunsurile unui an întreg, o întrebare şi un răspuns pe zi, în fiecare lună a anului 2022, se înţelege, care au constituit cele 12 capitole ale cărţii.

Între cărţile de non-ficţiune ale optzecistului Adrian Alui Gheorghe, „Muşcătura de măr e, cred, cea mai consistentă”, remarcă Adrian G. Romila, care îşi exprimă plăcerea de a vorbi despre acest volum, pentru c㠄luciditatea lui cioraniană merită”. Nichita Danilov apreciază apariţia volumului constatând, în acord cu aserţiunile lui Adrian Alui Gheorghe, c㠄întrebările conţin atât faţa, cât şi reversul medaliei.” Ele se întorc precum bumerangul spre autor, pentru a naşte continuu alte întrebări şi posibile răspunsuri.

Autorul protagonist îşi bazează textele răspunsurilor şi pe ideile, aspectele realităţii trăite şi relatate în cărţile sale. Îşi conturează convingător viaţa copilăriei şi a anilor de şcoală care debutează la începutul epocii ceauşiste. Sunt bine reprezentate în totalitate, cu accente critice, toate evenimentele existenţei sociale şi politice din perioada comunistă, dar şi din cea postcomunistă. Cursurile sale de educare şi formare sunt legate de o şcoală profesională de chimie, de cursurile serale şi de cele universitare la fără frecvenţă de la Facultatea de Filologie din Iaşi. Demn de remarcat, după cum ne informează Adrian Alui Gheorghe, este faptul că el compensează cursurile şcolare deficitare cu lecturi ale scriitorilor şi gânditorilor importanţi, români şi străini, încă de timpuriu, de la şcoala de chimie unde îşi procur㠄ora de bibliotecă”. La îndemnul profesorului său stimat, Petru Ursache, îşi va da doctoratul în folclor cu apreciatul folclorist, estetician şi profesor ieşean. Aceste realizări educative şi formative le realizează în timp ce lucra în fabrica de chimie, în mină, ca jurnalist sau angajat cultural.

În plan social şi politic, sunt înregistrate şi comentate dezaprobativ toate principalele condiţii şi coordonate specifice vieţii sub dictatură: colectivizarea agriculturii, escamotarea credinţei, demolarea bisericilor, politizarea învăţământului, construcţiile staliniste, interzicerea libertăţii cuvântului şi a ieşirii din ţară, viaţa austeră lipsită de curent electric şi căldură, hrană raţionalizată, ca şi benzina ş.a.

În auto-monografia sa, Adrian Alui Gheorghe foloseşte un stil degajat, de esenţă cvasi-literară, şi este interesat preponderent de problemele fenomenului literar, în general şi în particular. Titlurile capitolelor sale ca şi al cărţii sunt în genere metaforice şi apoftegmatice sau moraliste, precum cele mai jos citate, pentru a-şi da seama cititorul despre atracţia volumului pe care îl deschide: „Ianuarie. O fântână a murit de sete”; „Martie. Dacă treci prin iad, trebuie să mergi cât mai repede, nu te opri”; „Aprilie. Cum poţi să urli în şoaptă”; „Iunie. Dacă nu s-ar fi inventat scrisul, am fi putut vorbi mai departe cu Dumnezeu”; „Septembrie. Propria viaţă este efectul imaginaţiei, trăieşti ceea ce poţi imagina că trăieşti”; „Decembrie. Dumnezeu, ca şi prietenul, nu vine când îl chemi, dar vine la timp şi celelalte”.

Am excerptat din text unele definiţii exprimate poetic şi aforistic şi atitudinale ale fostului jurnalist legate de fenomenul creaţiei şi receptării literaturii, dar şi de relaţia cu mediul social şi politic: „Scrisul, acest act de disimulare, de păcălire a asperităţilor vieţii, de îmbogăţire a sensurilor”. Îl compară cu o religie. Sunt relevate, din punctul său de vedere, unele specificităţi importante ale actului de creaţie prin scris, uneori determinat de mediul existenţial. Urmează, desigur, o explicaţie detaliată. Sau despre epoca de tristă amintire: „Comunismul a fost o revanşă a mediocrităţii şi a prostiei împotriva lumii normale, aflate în plin proces de evoluţie”. Las cititorul să avizeze favorabil sau să infirme această realitate veridică şi indeniabilă. Legat de această epocă, defineşte libertatea care „este în general o povară”, corectându-şi ulterior atributul, susţinând corect c㠄este un lucru solicitant, extrem de responsabil sau chiar o ieşire din contingent”. Desigur, dacă doctrina comunistă îţi înlesnea acest lucru. „Moralitatea este o formă de existenţă, după constatarea că lumea e strâmbă, este nedreaptă, este mincinoasă nu ai vrea să fii ca ea”. Un principiu moral care era escamotat de ideologia comunistă prin afirmaţii teoretice neconfirmate practic. Şi aici ridică problema celor care au făcut pactul cu diavolul, încercând să motiveze acest gest îl pune pe seama sistemului ceauşist puternic coercitiv. Mai sunt şi alte definiţii, dar nu aş vrea să creadă cititorul că această masivă lucrare se vrea a fi un dicţionar lingvistic sau chiar politic, ci cronicarul doreşte astfel să incite, să ridice nişte praguri de interes şi de comentat.

În acelaşi scop sunt discutate numeroase şi diverse probleme. Despre evadare spune că n-a evadat sperând, ca mulţi alţii, că dictatura va avea un final, iar după Revoluţie spune ludic c㠄nu mai avea nici un haz să pleci din ţară când nu mai era interzis”. O interesantă şi obiectivă dezbatere este despre literatură, despre îmbătrânirea scriitorilor, dar şi a cititorilor, precum îmbătrânesc toate ale naturii. Dar îmbătrânirea poate fi considerat㠄o perioadă de înţelepţire”. Nu poate schimba ceva poezia şi proza, dar fără ele lumea ar fi mai săracă, mai spune Adrian Alui Gheorghe. Şi îl susţin în aserţiunea c㠄apărarea literaturii naţionale, a culturii naţionale ar trebui să fie o chestiune de strategie naţională”, pentru toate structurile politice şi administrative ale statului român.

Nu există spaţiul publicistic aici să putem epuiza relevarea tuturor destăinuirilor, conceptelor, opiniilor, ideilor, accepţiunilor personale şi de interes colectiv ale lui Adrian Alui Gheorghe, secondat de fiul său Vlad Alui Gheorghe, în această originală şi dinamică întreprindere scriitoricească, Muşcătura de măr. Un dialog monografic. O carte utilă pentru cunoaşterea celor doi scriitori, dar şi pentru, de ce nu, istoria literaturii române. Dacă fiecare scriitor ar compune o asemenea autobiografie, realizatorii istoriilor literare zonale sau naţionale ar fi mai bogaţi în informaţii complexe, venite direct de la sursă.


© 2007 Revista Ramuri