Mi-am făcut acoperiş de lumină

deasupra nopţii.

Ploile cu meteoriţi or să ricoşeze

în curtea vecină.

Eul, spirit solar, duelează

cu spadasinii umbrei.

Îmi extrag bocancii din întunecime,

dar rămân descălţat în mocirlă.

În umbrare se ascunde copilul

cu zâmbetul soarelui pe buze.

Cine mă poate condamna,

fiindcă nu cred în zeul Hades?

Persephona îmi face cu ochiul.

Nu încercaţi să turnaţi stele

în troaca porcilor.

O să rămână cerul murdar.

Ploile acide oxidează zorii,

nu mai spală oasele morţilor.

Întindem smogul gros pe pâine

la micul dejun.

Nimic nu se mai compară

cu untul din copilărie.

Un Nero modern

a ars până în temelii

uzina noastră de oxigen.

Au rămas din copaci

numai cercurile vârstei,

pe care le rostogolesc cârtiţele

prin cenuşă.

Bat clopotele inimii

de vecernie.

Îmi scot costumul de brad

de la amanet.

Aştept în prag veşti

de la barcagiu.

Şarpele râului glisează

între cele două maluri:

Viaţă, Moarte.

Curtez cu sfială marea trecere.

Las în urmă zestrea de zile

pe care le-am pierdut la ruletă.

Amurgul suspendat de hornul casei

se mai ţine de cer doar

într-o scamă roşie putrezită.

Îmi las viaţa în grija cuvântului,

îl fac responsabil

de toate eşecurile,

de toate căderile.

Puţinele suişuri le voi lua cu mine

în muţenie.

Se petrec fluturii înapoi

în viermi de mătase.

Îi voi imita curând

întornându-mă în viermii de pământ.

Florile se vor ofili

în vocea cuvintelor, care

poate a murit înainte

de a se naşte.