Tezaurul folcloric „Izvoraºul”

Gh. N.Dumitrescu-Bistriþa (1895-1992) este personalitatea marcantã a culturii române care n-a intrat în conul de umbrã, cum se întâmplã de obicei, datoritã unor specialiºti, fascinaþi de folclorul românesc autentic, dar ºi de activitatea laborioasã a celebrului folclorist. Între aceºtia se numãrã ºi Isidor Chicet, care a editat recent, în Editura „Prier”, din Drobeta Tr.-Severin, condusã de scriitoarea Ileana Roman, volumul Balade ºi cântece din Mehedinþi, în 2008, din Tezaurul folcloric „Izvoraºul”.

Isidor Chicet are o carierã interesantã. Nãscut la 20 octombrie 1956, în satul Scheia, com. A.I.Cuza din jud. Iaºi, el este absolventul Universitãþii Tehnice din Petroºani, funcþionând ca inginer la Rodna ºi Orºova. Dar, probabil, cã avea o chemare lãuntricã spre domeniul umanist, angajându-se, iniþial, ca librar la unitatea din Drobeta Tr.-Severin a Editurii „Humanitas”, apoi fiind numit director, între 1997-2002, al Casei Creaþiei Populare din oraºul de pe Dunãre, apoi ºef de secþie la Centrul Cultural Mehedinþi.

În aceastã calitate, fondeazã revista „Rãstimp”, fiind ºi doctorand al Universitãþii din Bucureºti, cu teza „Rituri de întemeiere în ceremonialul nupþial mehedinþean”. Scriitor de vocaþie, a primit Premiul Uniunii Scriitorilor, filiala Craiova, iar parte din beletristica sa a fost tradusã în limba englezã.

Pãtrunzând în spaþiul spiritual mehedinþean, Isidor Chicet a considerat de a sa datorie sã valorifice plenar tezaurul folcloric al revistei „Izvoraºul”, înfiinþatã la 1 iunie 1919 de folcloristul Gheorghe N.Dumintrescu-Bistriþa. În 2003, la editura craioveanã a scriitorului Jean Bãileºteanu, Isidor Chicet publicã o amplã antologie de folclor literar mehedinþean, Spune, spune, moº bãtrân...

În antologia de faþã, Balade ºi cântece din Mehedinþi, Isidor Chicet preia, din colecþia de 21 de ani a revistei „Izvoraºul”, doar folclorul literar (deºi revista s-a remarcat, în mod special, prin folclorul muzical), mai precis 88 de creaþii folclorice, clasificate în balade (Cântecul badului, Mitricã, Cântecul lui Cerchez, Vintilã, Kira Kiralina, Mirea, Mihu haiducul, Cântecul Radului, ªtefan Vodã, ªtefan Vodã ºi haiducul), cântece de dragoste ºi dor, cântece de jale ºi întristare, cântece de cãtãnie ºi rãzboi, cântece satirice, strigãturi. În cadrul acestor clasificãri tematice, creaþiile sunt redate în ordinea cronologicã a publicãrii acestora de cãtre Gh.N.Dumitrescu-Bistriþa. În mod firesc, antologia cuprinde un studiu introductiv, notã asupra ediþiei ºi indici (ale culegãtorilor, informatorilor, localitãþilor ºi atestãrilor documentare ale localitãþilor).

Deºi marea parte a motivelor acestor creaþii se regãsesc în întreg arealul românesc, cele antologate în acest volum confirmã, cum spune ºi Isidor Chicet, cã „ºi la Mehedinþi, trãsãtura definitorie a sufletului românesc: dragostea ºi dorul” este prezentatã mai cu seamã în cântecele de dragoste ºi dor, care au ponderea cea mai amplã în antologie. O altã observaþie pertinentã a antologatorului meritã evidenþiatã: „Puþinãtatea cântecelor satirice ºi de rãzboi denotã ignorarea sau eludarea parþialã a acestor simþãminte, din sufletul þãranului mehedinþean, mai degrabã amator de joc ºi voie bunã, cântecele satirice ºi strigãturile depãºind, numeric, celelalte creaþii a cãror dominantã este tristeþea”.

Într-o epocã pe care o trãim, în care subvalorile sunt supraevaluate, iar kitsch-ul, chiar ºi cel din domeniul etno-folcloric încã rezistã (au apãrut culegeri de folclor în care antologatorul sau editorul se trece drept autor!?), orice valorificare plenarã a tezaurului folcloric creat de Gh.N.Dumitrescu-Bistriþa, cum face Isidor Chicet, este lãudabilã ºi beneficã.