Figură emblematică a Craiovei, Ilarie Hinoveanu s-a stins din viaţă, la 23 octombrie 2013, la Craiova, când abia împlinise 79 de ani. S-a născut în comuna mehedinţeană Vânjuleţ, la 27 septembrie 1934, ca fiu al Anicăi (n. Buzatu) şi al lui C. Hinoveanu, ţărani. În comuna natală a urmat cursurile primare şi gimnaziale (1941-1948), apoi Liceul „Traian” din Turnu Severin (1948-1952), Facultatea de Mecanică a Institutului Politehnic din Bucureşti (1952-1957). Funcţionează la Direcţia Generală a Presei şi Tipăriturilor din Bucureşti (1957-1959), Centrul de Metrologie din Craiova (1959-1962), Uzina Constructoare de Maşini Agricole Craiova (1962-1964). Din 1964, intră în presa literară, întâi ca secretar general de redacţie (1964-1968), apoi ca redactor şef adjunct (1968-1972) al revistei „Ramuri”. Din 1972 şi până la pensionare (1990) este directorul Editurii „Scrisul Românesc” (azi, radiată, din păcate), instituţie graţie căreia, prin valorificarea scriitorilor şi autorilor din zonă, a creat cadrele necesare tinerei universităţi craiovene şi ale Asociaţiei Scriitorilor din Craiova (fiind întâiul secretar al acestei asociaţii profesionale). După 1990, este membru fondator al Ligii Culturale Oltene şi al Fundaţiei „Scrisul Românesc”, membru în redacţiile revistelor „Meridian”, „Mozaikul” şi „Lamura”, redactor şef al Editurii „Literatorul” din Craiova. A debutat cu versuri la „Luceafărul”(1959) şi a colaborat aproape la toate revistele literare ale vremii. A primit premiul Fundaţiei „Scrisul Românesc”, al Uniunii Scriitorilor Români, filiala Craiova, premiul „Marin Sorescu” al Academiei Române.

S-a remarcat prin două domenii literare: Poezie, prin volumele Cântec tânăr (1960), Cocorul din unghi (1967), Vânt de vis (1977), Călăreţ stingher (1984), Constelaţii din lut (1987), Bolta cuvintelor (1994), Versuri rebele (1999), Terori sfidate (pref. C.M. Popa, 2003) şi Memorialistică, practicată mai ales după 1990: Comoara de la Ostroveni şi „brâncuşii” Craiovei (2002), Din lumea umbrelor (pref. D.R.Popescu, 2003), Odobleja (pref. Al Surdu, 2003), Marin Sorescu, laserul vagului (2004), Vămile rostirii (pref. Mircea Tomuş, 2004), V.G. Paleolog, legământul cu demiurgul (pref. Geo Bogza, 2005), Marin Sorescu, triumfător la judecata de apoi (2006), Lespezi de comori de la nemuritori (2008), Cugetători, exegeţi şi creatori iluştri (2011), Tiparniţe craiovene sub dictaturi (2012). În 1974, publică vol. Convorbiri cu... (Tudor Gheorghe, Mihnea Gheorghe, R. Munteanu, V.G. Paleolog, Adrian Păunescu, Amza Pellea, Ilie Purcaru, D.R. Popescu, Marin Sorescu etc.).

Un grup mic de scriitori l-au condus pe ultimul drum, la Cimitirul „Sineasca” din Craiova.