I. Cele văzute
Scriu acest poem cu aceeaşi răbdare cu care bunicul meu, negustorul de coloniale,
scria, înainte de război, în registrul de socoteli.
Cu litere albastre, lucrurile pe care le vedea puse pe rafturi:
cutii de cacao Van Houten, saci de cafea braziliană,
ienibahar şi ghimbir, scorţişoară şi chimen,
boabe uscate ca lutul care îl născuse pe el
dar în care nu avea să şi moară.
Cu litere roşii, ceea ce trecea dincolo de tejghea,
patria lui iluzorie de apatrid.
Şi din nou, cu litere albastre, în dreapta, ce câştigase,
şi cu litere roşii, în stânga, ce cheltuise:
dacă totalul se scria în josul paginii cu albastru
se cheamă că fusese o zi norocoasă,
cerneala roşie, în schimb, însemna încă o zi netrăită.
Totul era scris în registrul de socoteli, mai puţin
palmele pe care le încasase
şi pe care nu ştia dacă să le treacă la venituri
sau la cheltuieli.
Primise palme de la legionari, care crezuseră că-i evreu,
şi numai crucea pe care o purta la piept l-a salvat
de necazuri mai mari.
Încasase palme cu vârf şi-ndesat de la comunişti
şi crucea din piept
nu-i mai fusese de niciun folos, dimpotrivă.
Cu toate astea, bunicul meu se bărbierea tacticos zi de zi,
mai ales seara,
zicea că el o să moară în somn
şi trebuie să fie mereu pregătit.
Avea obrajii netezi, urmele palmelor
se vedeau cât se poate
de proaspete şi de roşii.
Pe obrajii lui istoria se putea citi nestingherit
după urmele palmelor,
aşa cum, altădată, după potcoavele cailor.
II. Cele nevăzute
Scriu acest poem despre binecuvântarea de a fi orb,
chiar dacă orb din naştere şi chiar dacă nu totdeauna.
Scriu cu aceeaşi răbdare cu care bunicul meu, negustorul,
scria în registrul de socoteli.
Cu litere albastre, despre lucrurile care se văd
şi despre care a compune versuri ar fi de prisos,
ca un manual despre cum să respiri cu fereastra deschisă.
Cu cerneală roşie despre lucrurile care nu se văd:
Forţa atracţiei universale. Electromagnetismul.
Sunetul şi ecoul. Mirosul cositului de Sântă Mărie.
Jumătatea întunecată în vremea eclipsei.
Feromonii îmbrăţişărilor noastre. Şi străveziul.
Cu ce mai rămâne, ridic apoi călimara
precum pocalul Sfântului Graal
şi beau până la fund. Odaia-i pustie
ca distanţa dintre două planete.
Scriu acest poem despre binecuvântarea de a fi orb
şi de a vedea lucruri care altminterea nu se văd.
Scriu cu cerneală albă pe pagina albă,
poemul perfect, invizibil, libertatea supremă,
căci astfel pot scrie orice îmi trece prin minte,
fără să trebuiască să corectez vreun vers.
Iar tu poţi citi orice vei crede de cuviinţă.
III. Şi alăturarea celor văzute şi nevăzute
Scriu acest poem despre binecuvântarea
de a scrie acest poem, cu aceeaşi răbdare
cu care bunicul meu, negustorul,
neavând harul de a spune poveşti,
îşi trăia propria poveste.
Se zicea că poartă pe cap o pasăre de argint
(înclinându-se, lăsa câte o picătură de mir
în aghiazma cea mare a Bobotezei...)
iar pe braţe, registrul de socoteli, sfintele daruri.
Cu litere roşii poruncile:
dacă primeşti o palmă peste obraz,
întinde şi obrazul cellalt.
Şi fericirile cu albastru: fericiţi,
căci adevărul vă va elibera.
Şi ce-i mai adevărat decât o palmă pe-obraz,
istoria sinceră a lumii e cea a palmelor trase cu sete,
adevărate poeme în proză...
Cu litere roşii poruncile şi fericirile cu albastru
şi atunci legea conservării energiei cu violet,
şi ea spune aşa:
numărul palmelor încasate, de la unii-nainte,
este egal cu numărul palmelor
încasate pe urmă, de la ceilalţi.
Valabil pentru orice revoluţie
şi pentru orice sfânt ideal.
Şi totuşi, asta nu schimbă nimic,
scria bunicul meu răbdător,
în registrul de socoteli al fericirilor şi poruncilor lui,
unde se zice că purta pe cap
o pasăre de argint.
(2015)