Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Poeme

        de Virgil Diaconu

America

Viitorul nostru abia începe.

Numai uneori păsările îşi pierd capetele în zbor.

Numai uneori, când Imperiul îşi trimite soldaţii

să facă ordine prin cotloanele cerului.

Prin Grădina Domnului, prin celulele mele.

Imperiul! Care vine de peste ocean, în păsările lui de fier,

cu steagurile şi minciunile lui împachetate în ţiplă.

Cu soldaţii care văd în întuneric.

De-acum vei fi urmărit şi ziua şi noaptea!

Îţi vei primi numărul şi vei intra în computerul lor,

la care este conectat universul.

Tot universul, stea cu stea şi atom cu atom.

Şi viaţa ta va apărea pe ecran. Toată viaţa,

de la sărutul prinţesei la merele pe care le-ai furat

din grădina zmeului… Viaţa ta,

de la merele zmeului la Revolta care aleargă pe străzi.

Toate vor apărea pe ecranele Imperiului.

Toate gândurile, cu nerv cu tot, pe ecrane!

Gata cu întâlnirile secrete din Grădina Narciselor!

Gata cu disputele dintre tine şi vrăbii!

Şi cu poemele pe care ţi le trimite noapte de noapte

prinţesa cu cireşe la urechi. Gata cu lecţiile de poetică

pe care le ţii şobolanilor propăşiţi în literatură.

Gata cu anacronismele şi revoltele! De fapt,

Revoltei i se va tăia în fiecare zi câte un deget

ca să nu mai bată toba în cetate;

şi ca să nu mai scoale morţii din patul lor cu nălucile ei.

Viii – să nu îi mai scoale!

Ieşi afară din moarte, Lazăre! – a zis, şi el a ieşit.

Umblă! – a zis, şi el a început să alerge.

Viitorul nostru abia începe.

Nu te uita la păsările care îşi pierd capetele în zbor!

Imperiul a decretat că ele şi-au ales greşit cerul.

Imperiul a decretat că ne-am ales greşit veacul.

Şi viaţa ne-am ales-o greşit, fără-ndoială,

însă Imperiul va găsi o soluţie.

El are întotdeauna un buzunar plin de soluţii.

O cartuşieră plină… Oricum, morţii nu vor fi declaraţi.

Şi guzganii Imperiului vor stabili din nou ordinea

în cartierul singurătăţii, în cartierul florii de cireş.

Cu siguranţă, Revolta nu va mai ieşi o vreme pe străzi,

până la Înviere nu vom mai şti nimic despre ea.

Şi Imperiul îşi va mai pune o stea pe steagul victoriei.

Gata cu florile de cireş care au îndrăznit

să se pună de-a curmezişul Apocalipsei!

Care au ajuns să încurce planurile Apocalipsei! Gata!

Istoria se scrie pe întuneric. Vezi, mai înainte

moartea vorbea în limba kalashnikov şi avea o singură stea.

Acum, moartea aproape că a trecut de partea cealaltă.

Şi-a schimbat limba şi s-a umplut de stele.

Acum, Gândirea la gamelă, orizontul cazon

şi conservele ideologice ni se servesc zilnic

pe toate posturile şi în toate jurnalele.

Programul de clonare al Imperiului este obligatoriu.

În ultima vreme, eu chiar am primit mici atenţii

din partea Imperiului: câteva capsule cu speranţe

şi câteva eprubete cu raze de soare. Vai,

raza de soare din eprubetă! Un spray paralizant

îmi va fi şi el de folos în situaţii extreme:

mă va ajuta să scap de floarea de cireş

care îmi bate cu disperare în geam. În celule!

Numai că eu nu cred în momelile lor şi aştept clipa prielnică.

Gândurile mele atomice aşteaptă clipa prielnică.

De când am fost interzis în manuale,

în toate capetele, în toţi neuronii Imperiului,

singurătatea mea are degetul pe trăgaci.

Interzis în toate epocile, pentru ca nu cumva

sămânţa Revoltei să rămână în viaţă.

De fapt, soldaţii întunericului mai încearcă şi-acum

să stingă steaua care îmi dă lumină,

lumina care îmi dă stea.

Ei mai încearcă şi-acum să-mi împuşte în cap

toate gândurile. Toate florile de cireş.

Soldaţii întunericului! Imperiul!

Care a scos Revolta din toate manualele

şi din toate capetele! Din toate celulele gânditoare!

Veacul mă trimite în fiecare zi pe eşafod.

Ia de la mine, Doamne, paharul acesta!

Scoate-mă din mormântul acestui veac,

Doamne, doar nu vrei să mă amesteci cu morţii?

Ieşi afară, Lazăre! – a zis, şi el a ieşit.

Umblă! – a zis, şi el a început să alerge.

Hârcile

Prin aburii abatorului

poţi citi hieroglifele morţii.

Hârcile visează să te arunce-n ţărână,

vezi, dacă ai avea un alt ochi

ai vedea chiar ziua în care hârcile te aruncă

cu genunchii-n ţărână…

Dacă ai avea un alt ochi ai vedea cum ziua

se prăbuşeşte ca o căprioară la picioarele tale.

Şi te lasă singur în câmpul cu maci…

Da, cineva îmi loveşte zilele de-a dreptul în frunte,

ca David cu praştia.

Cineva îmi culcă toate zilele la pământ, în pământ.

Ştii tu, sulfină, cine este? Ai tu vreo veste, floare de cireş?

Şi tu cu cine şuşoteşti acolo, mătrăgună?

Staţi numai să sting aceste coapse în flăcări,

această femeie care îngroapă focul în cearşafurile mele!

Staţi numai şi pun eu câinii pe voi, duhuri întunecate,

şi vă scot eu din întuneric, de unde v-aţi ascuns,

ca să daţi piept, dacă aveţi curajul, cu prinţesa zorilor!

Şi să priviţi în ochi tot ce se poate privi: floarea de cireş,

răsăritul!

Pasărea neagră

Cum toate stăteau răvăşite şi la voia întâmplării,

m-am gândit să fac puţină ordine în odaia

în care m-ai lăsat, pentru o zi, stăpân peste lucruri.

În odaia cu manuscrise. Şi tocmai când mă hotărâsem

să le pun la locul lor, tocmai atunci

o pasăre îmbrăcată în negru de sus şi până jos

a dat buzna-n odaie. Şi s-a apucat să ciugulească

din pagini… Cuvânt cu cuvânt – chiar din pagini.

Cuvintele cele mai bune, adică tocmai acelea

care stăteau dinapoia cuvintelor, se află acum în pântecul ei,

laolaltă cu alte câteva lucruri de la începuturi

şi din care s-a făcut lumea. Cuvinte şi lucruri

pe care tăcerea mea nu le va rosti, de teamă, niciodată.

Întocmai aşa mi s-a întâmplat cu neagra răpitoare,

în odaia în care m-ai lăsat, pentru o zi, stăpân peste lucruri.

Întocmai aşa, şi îţi mărturisesc cu mâna pe inimă că eu

nu ştiu nici acum dacă ea şi-a văzut mai departe de drum

sau dacă nu cumva şi-a făcut cuibul chiar în cuvintele mele.

Chiar în cuvintele mele – pasărea neagră.

Da, uneori mi se pare că cineva mă urmăreşte printre rânduri,

aşa încât va trebui să închid repede toate manuscrisele.

Toate manuscrisele din care se ridică, una câte una,

făpturile de abur, fantomele… Să închid toate manuscrisele

din care se ridică toate duhurile negre, toţi morţii!

Toţi morţii pe care îi duc în spate încă de la începuturi.

Ca pe nişte sicrie trebuie să închid manuscrisele,

Doamne, pentru ca neagra răpitoare să nu te tulbure.

Să nu te tulbure şi să mă laşi din nou ca la începuturi,

când a trebuit să mă lupt cu toate vedeniile şi arătările tale,

singur, în odăile peste care m-ai înălţat stăpân…

Numirea

El se sfârşea pe sine arătându-se:

pasăre – se risipea în văzduh,

munte – îşi rătăcea piscul în cer,

flacăr㠖 îşi ardea chipul.

Singur pe măsură împotrivă,

el se sfârşea numindu-se.

Apariţii

Sub streaşina glasului tău

mă întorc seara în grădină, mamă,

în grădina smintită de cireşii înfloriţi şi de vrăbii.

Nu mai cuprinzi lucrurile…

Umbli prin camere, măsori singurătatea.

Între fotoliu şi pat, singurătatea.

Cana cu apă a rămas neatinsă, ceasul a împietrit în perete.

Şi făpturile din album au dat năvală în casă.

Ele umblă zălude prin camere, măsoară singurătatea.

Iată-l pe bunicul în hainele lui de paradă

şi cu medaliile pe piept. Cu toate medaliile,

ca să-ţi alunge tăcerea şi teama.

Iată fecioara, care are chiar mâinile tale.

Şi care aleargă pe câmp după fluturii amiezii.

Fecioara cu aripi de fluture.

Şi copilul, care prinde pentru tine soarele cocoţat în cireş.

Toate au dat năvală în odaie,

de parcă lacrima nu ţi-ar fi de ajuns.

Uneori, tu mă trezeşti din somn

şi îmi arăţi noaptea bătută în cuiele de argint. –

O călătorie pentru care nu sunt nici acum pregătit.

Şi pentru care nu voi fi niciodată.

Copacii din grădină se dau cu capul de pereţii casei.

Şi eu mă închid în camera mea.

Nici n-am văzut când m-am lovit de cana cu apă.

De cana cu apă, din care se vede bine că a băut cineva…

Întotdeauna se întâmplă ceva peste puterile mele.

Ceasul din perete mă strigă toată noaptea cu bătăile lui.

Şi inima aleargă ca o nebună pe-afară,

prin grădina smintită de floarea de cireş şi de vrăbii.

Nici nu mai ştiu dacă vrea să ia în braţe pădurea

sau să îngroape totul în cenuşă.

Nr. 06 / 2012
Premiile Uniunii Scriitorilor pe anul 2011

Nominalizări la Premiile USR pe 2011

Despre mersul simultan pe drumuri diferite
de Gabriel Chifu

Irina Mavrodin
de Gabriel Dimisianu

Pagini de jurnal (24)
de Gheorghe Grigurcu

Dintr-o haltă părăsită
de Cassian Maria Spiridon

O carte despre Sf. Anton de Padova
de Adrian Popescu

Epoca înlocuitorilor s-a întors
de Nicolae Prelipceanu

Haloul poetic stănescian
de Nichita Danilov

Un poet proteic
de Dumitru Chioaru

Demonul construcţiei
de Paul Aretzu

Cartea unui poem
de Ioana Dinulescu

Un anotimp în infern
de Gabriela Gheorghişor

Victoria şi nostalgia trecutului
de Daniela Firescu

Un roman despre victimele războiului
de Mircea M. Pop

Poeţi gorjeni
de Mircea M. Pop

Biografia imaginară ca posibilitate
de Ştefan Vlăduţescu

vitrina cărţilor
de Nicolae Coande

Cântecul de departe
de Florea Miu

Străinul
de Viorel Dianu

Poeme
de Virgil Diaconu

Aurel Pantea
de Mircea Bârsilă

Avalanşa recuperărilor
de Nicolae Oprea

Tinerii trebuie să aibă astăzi neapărat modele…
de Florea Firan

Premiul revistei Ramuri la Festivalul Internaţional „Tudor Arghezi“
de Ana Maria Lupaşcu

Poeme
de Constantin Preda

Amici. Un punct de vedere
de Constantin M. Popa

Pe insula fecioarei de la Hozeva
de Luiza Barcan

Sergiu Celibidache şi vocaţia serenităţii
de Florin Caragiu

Prolog la Curtişoara
de Cătălin Davidescu

O farsă englezească într-o interpretare de excepţie
de Toma Grigorie

Manifestare culturală în comuna Osica de Sus, judeţul Olt

Festivalul Internaţional de Literatur㠄Tudor Arghezi“

Calendar al scriitorilor din Filiala Craiova a USR

Poeme
de Hans Magnus Enzensberger

© 2007 Revista Ramuri