Uniunea Scriitorilor din România anunţă cu deosebită tristeţe dispariţia prematură a scriitorului Valentin Taşcu. Născut la 23 ianuarie 1944, la Petroşani, Valentin Taşcu a absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj (1961 – 1966);
şi şi-a luat titlul de doctor în filologie, „magna cum laude” în anul 2000 cu teza: Ritm şi valoare în poezia populară românească la aceeaşi universitate. A fost cadru didactic universitar la diferite facultăţi din oraşul Tîrgu Jiu. Valentin Taşcu a fost membru al Uniunii Scriitorilor (din 1980); membru al Uniunii Oamenilor de Teatru (UNITER) (din 1974), membru al Uniunii Artiştilor Plastici (din 2002), preşedinte al Filialei Gorj a UAP (2005 - 2006), membru (cu Editura „CLUSIUM”) al Fundaţiei Internaţionale „Balkanika” cu sediul la Sofia. Pentru bogata sa activitate a fost decorat cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler. Activitatea ştiinţifică şi culturală a lui Valentin Taşcu precum şi opera sa poetică au fost prodigioase. A publicat numeroase studii şi articole de critică, istorie literară, critică de artă şi de teatru publicate în majoritatea revistelor culturale din ţară, a participat la numeroase sesiuni ştiinţifice, colocvii şi simpozioane din România şi peste hotarele ei. În calitate de competent cunoscător al teatrului a fost preşedinte sau mebru al unor jurii naţionale de teatru. La Editura „Clusium” a publicat peste 400 de titluri pentru care s-au obţinut multe premii naţionale. Volumele publicate, de poezie, proză, critică literară, plastică şi teatrală însumează multe mii de pagini. A primit Premiul de poezie al festivalului internaţional „Lucian Blaga”, Cluj-Napoca, 2000, Premiul special al juriului al Uniunii Scriitorilor, filiala Cluj, 2002; Premiul pentru roman al Uniunii Scriitorilor, filiala Cluj, 2005, Premiul de excelenţă „Laurenţiu Ulici” pentru Opera Omnia acordat de Fundaţia „Luceafărul”, 2007. Prin dispariţia lui Valentin Taşcu, neobosit autor şi editor, scriitor polivalent şi cu vocaţia prieteniei, breasla literară şi cultura noastră suferă o grea pierdere.

La 23 ianuarie 2009 ar fi rotunjit 65 de ani de viaţă, vârstă la care alţi scriitori sunt în plină putere creatoare. Şi el se simţea tânăr şi avea numeroase proiecte pentru cărţi viitoare. Dar o boală necruţătoare, boală a inimii, care încercase de vreo cincisprezece ani încoace să-l învingă, şi-a văzut visul împlinit. Valentin Taşcu s-a stins în zorii zilei de 27 noiembrie 2008 în casa unde-şi găsise rostul şi locul de mai mulţi ani . Casa: un modest apartament de bloc din Tg .Jiu, între pereţii căruia era fericit alături de soţia sa , Gabriela, şi de fiica lor , în ciuda maladiei care-i bătea mereu, ameninţător, în ferestre. Născut la 23 ianuarie 1944 la Petroşani, Valentin Taşcu a absolvit cursurile Facultăţii de Filologie a Universităţii din Cluj în 1966, după absolvire fiind repartizat ca cercetător la Institutul de Lingvistică şi Istorie Literară Sextil Puşcariu. A debutat în revista Tribuna în 1968, iar editorial în 1975 cu volumul Incidenţe. Au urmat numeroase cărţi de critică literară şi de critică de artă. După cum mi-a mărturisit în aprilie 1990, când ne-am cunoscut personal cu prilejul adunării generale a Uniunii Scriitorilor din România, primul atac al bolii, în pragul vârstei de 50 de ani, l-a întors cu faţa către poezie, printre cărţile publicate în ultimii ani numărându-se volumele de versuri Defăimarea tinereţii, Elogiul impotenţei şi Târgul de dulce, aceasta din urmă o replică la sintagma lirică a lui Gheorghe Grigurcu -amarul târg. A mai publicat volumul de proze Miluta şi câteva cărţi aparţinând istoriei arhitecturii şi artelor vizuale. Visa să scrie, sau poate începuse să scrie deja, în tihna căsuţei de la Tismana, un roman despre trădare şi un volum de texte critice despre scriitoarele contemporane. Printre oameni, Valentin Taşcu se mişca dezinvolt, chiar dacă, de multe ori, faptele sau vorbele sale îi nemulţumeau pe mulţi. M-a iritat şi pe mine cu o nefericită sintagmă enunţată de el în faţa publicului cititor a-propos de poezia mea din volumul Poeme de pe malul stâng. Ne-am împăcat frăţeşte în după-amiaza maternă a zilei de Sfânta Mărie mică, 8 septembrie 2008, sub bolta senină a Hobiţei brâncuşiene. Ne-am întâlnit pentru ultima oară joi, 20 noiembrie a.c., la Târgul de Carte Gaudeamus, la care Valentin venise să cumpere şi să ia parte la lansarea Istoriei critice a literaturii române de Nicolae Manolescu. Ultimele cuvinte pe care mi le-a adresat atunci erau ale unui adolescent fericit că primul autograf pe care autorul impresionantului tom critic l-a acordat era cel scris lui.

A fost un om, un cărturar de elită, dar va rămâne pentru totdeauna, în biblioteci şi în sufletele celor care l-a cunoscut cu adevărat şi l-au iubit cu bune şi rele, Valentin Taşcu, al nostru, al tuturor cititorilor săi. Odihnească-se-n pace!