Filiala Bucureşti - Poezie a Uniunii Scriitorilor din România anunţă cu adâncă durere încetarea din viaţă, pe 5 ianuarie a.c., a poetului Emil Brumaru, membru al filialei noastre, unul dintre cei mai îndrăgiţi poeţi contemporani.

Emil Brumaru s-a născut la 1 ianuarie 1939 în judeţul Tighina, Basarabia (actualmente în Republica Moldova). A urmat cursurile Facultăţii de Medicină din Iaşi, absolvind în 1963. În perioada 1963-1975 a lucrat ca medic în comuna Dolhasca, judeţul Suceava. S-a dedicat apoi scrisului, în paralel cu activitatea de corector (1983-1989) şi redactor (1990-1996) la revista ieşeană Convorbiri literare. A debutat cu poezii în revista Luceafărul (1967), apoi editorial în 1970, cu două volume de poezie: Versuri (Premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut) şi Detectivul Arthur. Poemele sale au fost incluse în antologii autohtone şi internaţionale. În perioada 1992-2009 a deţinut o rubrică săptămânală în România literară („Cerşetorul de cafea”), având, de asemenea, de-a lungul timpului, rubrici în Ziarul de Iaşi („Gulliver”), Cronica, Plai cu boi, Suplimentul de cultură. A obţinut numeroase premii, printre care Premii ale Uniunii Scriitorilor din România, Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” (2001).

Dintre volumele sale, care s-au bucurat de un constant succes de public şi critică, amintim: Adio, Robinson Crusoe (1978), Dulapul îndrăgostit (1980), Ruina unui samovar (1983), Dintr-o scorbură de morcov (1998), Poeme alese: 1959–1998 (2003), Fluturii din pandişpan (2003), Submarinul erotic (2005), Dumnezeu se uită la noi cu binoclul (2006), Cântece de adolescent (2007), Ne logodim cu un inel de iarbă (2008), Povestea boiernaşului de ţară şi a fecioarei... (2008), Rezervaţia de îngeri (2013).

Poezia ludică şi erotică a lui Emil Brumaru a avut numeroşi admiratori şi a fost comentată de critici importanţi, poetul figurând în istorii ale literaturii şi dicţionare de autori care-i acordă un loc de seamă. O monografie a operei sale a fost realizată de către Rodica Ilie în anul 2003.

Prin dispariţia lui Emil Brumaru literatura română suferă o ireparabilă pierdere.