Liviu Ioan Stoiciu, membru al Filialei Bucureşti-Poezie a Uniunii Scriitorilor din România, a fost laureat cu Premiul Naţional de Poezie Mihai Eminescu. În acest an, Liviu Ioan Stoiciu a mai primit Premiul FestLit la Cluj şi Cununa de Lauri a Turnirului poetic de la Alexandropolis.
Calde felicitări colegului nostru!
Poetul Liviu Ioan Stoiciu a fost desemnat, marţi seară, laureat al Premiului Naţional de Poezie Mihai Eminescu pentru Opera Omnia, în cadrul unei gale speciale care a avut loc la Casa Tineretului din municipiul Botoşani. El a devenit astfel cel de-al 28-lea laureat al celui mai mare premiu de poezie din România, decizia fiind luată de un juriu condus de preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, Nicolae Manolescu. Marele premiu i-a fost înmânat câştigătorului de viceprimarul Botoşaniului, Marian Murariu.
Nu merit, dar mă bucur. Toată viaţa m-am considerat un outsider. Aşa am văzut eu că sunt privit. Am avut critici, am critici care mă contestă, cu jumătate de gură sau cu gura plină, dar... mă rog. Motiv să rămân la aceeaşi impresie că sunt un outsider, chiar dacă primesc marele premiu absolut extraordinar la Botoşani. Credeţi-mă, sunt copleşit!, a afirmat Stoiciu după înmânarea premiului.
Până la ultimele versuri, Liviu Ioan Stoiciu s-a dovedit că poate rămâne acelaşi poet de înaltă clasă, o voce scrisă în catalogul poeziei celei mai bune, celei mai expresive şi celei mai reprezentative nu numai a generaţiei sale, ci şi a literaturii române în general, a spus profesorul universitar Ion Pop, membru al juriului de acordare a premiului.
Pentru marele premiu au mai fost nominalizaţi poeţii Matei Vişniec, Constantin Abăluţă, Nichita Danilov, Ovidiu Genaru, Ioan Moldovan şi Ioan Es. Pop.
Pe lângă trofeu, Liviu Ioan Stoiciu a intrat în posesia unui premiu susţinut în integralitate din bugetul local al municipiului Botoşani, dar şi a titlului de cetăţean de onoare al municipiului Botoşani.
Premiul Naţional de Poezie Mihai Eminescu pentru debut, acordat de Memorialul Ipoteşti, a fost câştigat de Mina Decu pentru volumul Desprindere, Editura Charmides, 2018.