Era o zi de toamnă atât de senină
şi frumoasă că părea o minune anapoda
ca naşterea zeiţei Atena din coapsa tatălui său.
Navigam pe străzi desfundate,
cu asfaltul crăpat, drapată de o rochie nouă,
din mătase fluidă, aproape lichidă,
punând la grea încercare atenţia
bărbaţilor sastisiţi din orăşelul meu.
Habar n-aveau ei că eu sunt poetă
şi, în acea zi senină de toamnă,
aveam de gând
să-mi cumpăr o scară de argint.
Obosiţi ca nişte miri de mucava
înainte de nuntă,
bărbaţii din orăşelul meu îşi contemplau
chipurile în oglinzi prăfoase,
rătăceau, sastisiţi fluturi de molie,
în plasa propriilor destine de mucava.
Est-timp eu navigam pe străduţe
liniştite, miraculoase, cu sânii mei feciorelnici
alintaţi discret de rochia mea nouă
din mătase fluidă.
Văduva trandafirie, iubită a nimănui,
defilam cu o scară de argint în braţe
în umbra marilor copaci,
morţi înainte de a fi semănaţi.