„Conformându-se mediului şi stării de spirit create în societate de către Vasile Pogor şi ceilalţi animatori, Maiorescu a îmbogăţit şi el dialectica specifică a junimiştilor cu câteva expresii:

«Putina lui Dick!» exclama marele Pontif când îl ambeta vreun manuscris anost – ceea ce însemna în limbaj popular «Dă-o încolo!» sau «Dă-o dracului!»

«Se poate utiliza aiurea!» spunea el cu o deosebită delicateţă când era vorba să arunce ceva la coş!

«Porhho!» zicea Maiorescu când dorea să se continue cu vreo lectură, întrucât avea şi uzanţa maximelor latine; din această cauză Iacob Negruzzi îi spunea că are preferinţa «Witz-urilor latine» de la nemţescul «Witz» (glumă) ceea ce suna şi româneşte: «viciu».

«Beţia de cuvinte» titlul cunoscutului studiu al lui Maiorescu, rămas proverbial în discuţiile cenaclului, când se făceau lecturi serbede care justificau această calificare.

«Onorat auditoriu» formulă sacramentală cu carejunimiştii îşi începeau prelegerile şi care aparţine lui Maiorescu, ştiut fiind că acesta era protocolul definitiv stabilit pentru momentul solemn când conferenţiarul apărea la tribună în faţa publicului.

Fiindcă într-o seară la o şedinţă a «Junimii» Maiorescu a observat că un grup din asistenţă nu prea pătrundea aforismele pe care le cetea, el i-a clasificat grupul «celor nouă». Puteau fi trei, cinci, mai mulţi sau mai puţini – el îi califica «cei nouă» când observa vreun nedumerit” (C. Săteanu, Figuri din „Junimea”).