La aproape opt decenii de la prima ediţie în germană (1940) şi la mai bine de jumătate de secol de la ediţia definitivă în engleză (1966), monumentala carte Acţiunea umană. Tratat de teorie economică a lui Ludwig von Mises a apărut şi în limba română, în traducerea lui Dan Cristian Comănescu, cu o excelentă prefaţă de Mihai-Vladimir Topan. Considerată „biblia economică a omului civilizat” (Murray Rothard), cartea este mai mult decât un tratat de economie. Von Mises dezvoltă în primele două părţi (aprox. 200 de pagini), din cele şapte, o nouă perspectivă asupra cercetării umaniste şi propune termenul de praxeologie, prin care înţelege „un întreg domeniu de cercetare, şi anume teoria generală a acţiunii umane sau ştiinţa acţiunii umane” (p. XIX).

Având convingerea că „Acţiunea umană şi cooperarea socială” trebuie „înţelese ca obiect al unei ştiinţe a relaţiilor de fapt, şi nu ca în trecut, ca o disciplină normativă a lucrurilor care ar trebui să se petreacă” (p. 2), autorul relevă consecinţele epistemologice ale unei astfel de mutaţii în întregul domeniu al cunoaşterii şi filosofiei, precum şi în cel al ştiinţelor sociale, în genere. Praxeologia ar trebui să constituie, inclusiv pentru diferitele discursuri istorice şi interpretative, ceea ce Michel Foucault numea „un câmp de concomitenţă” – adică acele ansambluri de enunţuri care „slujesc drept confirmare analogică, fie pentru că slujesc drept principiu general şi drept premise acceptate pentru un raţionament, fie pentru că servesc drept modele ce pot fi transferate altor conţinuturi, fie, în sfârşit, pentru că funcţionează ca instanţă superioară cu care trebuie confruntate şi de care trebuie să asculte cel puţin unele dintre propoziţiile care sunt afirmate” (în Arheologia cunoaşterii). Rolul acesta l-au jucat de-a lungul timpului metodologiile unor ştiinţe ca biologia, fizica, lingvistica etc., dovedindu-se rând pe rând insuficiente. Or, praxeologia merge la rădăcina problemei, denunţă capcanele istorismului şi acuză, uneori chiar pe un ton polemic, înfundăturile şi aberaţiile marxismului.

Acţiunea umană ajută la combaterea socialismelor şi (neo)marxismelor de toate riturile, care se perindă azi inclusiv, sau mai ales, în universităţi. Şcoala care s-a dezvoltat în siajul ei oferă o reală alternativă sistemelor mixte, de natură marxistă, din prezent.

În celelalte cinci părţi, Mises clădeşte „o teorie a catalacticii [termen prin care Mises şi Hayek se referă la ştiinţa economică] întemeiată pe fundamentul sold al unei teorii generale a acţiunii umane” (p. 7), deci se adresează în primul rând economiştilor. Însă realităţile contemporane ne arată cât de necesară este o „cultură economică generală”, care ar trebui să intre în reflexul individului cum au intrat cunoştinţele generale de istorie, cele de geografie sau cele de artă.