Un poet american contemporan: LEN ROBERTS
Poetul, traducătorul şi profesorul universitar Leonard (Len) Roberts s-a stins din viaţă fulgerător, anul trecut, la numai 60 de ani. S-a născut la 13 martie 1947 în Cohoes, New York.
A colaborat la revistele: Boulevard, Partisan Review, POETRY, Quartely West, American Poetry Review şi alte publicaţii prestigioase. Este autorul a 10 volume de poeme, printre care: Counting the Black Angels, The Trouble-Making Finch, Black Wings, Sweet Ones şi al volumului postum Disappearing Trick. A publicat, de asemenea, şi 3 volume de traduceri.
Despre opera lui, Hayden Carruth spunea că atunci când l-a citit pe Len Roberts inima a început să-i bată. C.K.Wiliams constata: Găsim totdeauna la Roberts poeme ale unei sensibilităţi tandre, ale unei inteligenţe profunde şi ale unei acute observaţii la tot ce este urgent în viaţa noastră. Allen Ginsberg îl caracterizează ca pe un talent înnăscut, uman, cu percepţii obiective.
Pentru valoarea operei sale, Len Roberts a fost premiat cu The John Simon Guggenheim Memorial Award for poetry; a primit 2 premii de la National Endowment for the Arts, unul de la National Endowment for the Humanities şi 2 Fulbright Scholar, un premiu pentru traducere şi multe alte distincţii importante.
Informaţiile biobibliografice au fost selectate de pe site-ul PoetryMagazine.com, la fel şi poemele traduse.
Vorbind la telefon
Cu treizeci de ani în urmă am încercat să-mi amintesc
numărul de telefon de pe strada Olmstead
văd baza neagră şi receptorul pe care l-am ridicat
pe culoarele acelor ierni lungi
am vorbit cu toate fetele pe care
le-am iubit. Înăuntrul bucătăriei calde
mama şi tata vorbesc în şoaptă,
acum ca şi atunci zgomotul farfuriilor
aşezate în chiuvetă, pocnitura
dopului de la sticla
de şampanie, dar afară vântul
proiectat pe sub tocul uşii, aflându-şi
drum în sus pe treptele spre locul unde eu voiam să dorm,
vântul care intra prin spate, de asemenea, în josul
lungului coridor cu aceeaşi lumină ceţoasă a lui.
Alo Mary, alo Suzanne, Dee, Dee
cu albastrul pulovăr de angora, ce ai făcut
azi-noapte, eu voiam ca tu să fi fost aici şi când
The Drifters au început să cânte Păstrează
ultimul dans pentru mine, picioarele mele
se mişcau în contra timp, tapetul întunecat,
nasul şi mâinile reci, amorţite,
în timp ce vocile lor înfloreau în urechea mea caldă.
Învăţând pe strada Olmstead
O inimă tatuată cu o săgeată
ascuţită scris MAMA în albastru
peste miezul roz şi schimbat
mereu tata pune altă miză
pe moneda de pe colţul mesei de bucătărie
sau ridică paharul de bere. Cine
a fost al şaselea preşedinte, întreabă el. Care este
capitala Nebraskăi, diferenţa
dintre Arctic şi Antarctic, restul
de la două cutii de gogoşi la douăzeci şi trei
de cenţi fiecare dacă în mână am
o poliţă de cinci dolari? La fel cum eu suport să înfăşor
sandviciurile în hârtie cerată, fulgi
de cereale în triunghiuri elegante, modul
lui de a mă învăţa, el mă întreabă numele
ultimilor guvernatori ai New York-ului,
pronunţate în franceză, eu am lăsat să cadă cuţitul.
Aplecat să-l culeagă, el este deodată
lângă mine, ochii lui injectaţi,
respiraţia lui fum albastru ca şi cum el repetă
durata medie a vieţii unei furnici, a unei molii,
când şterge în luping pata
cifrei opt, semnul infinitului
el zice, aruncă-mi cârpa murdară.
Ecuaţia
Douăzeci de ani împliniţi
şi tu încă te agiţi,
somnul meu, veghează-mi
dimineţile
toată săptămâna
înainte de trezire,
arată-mi cum să stau
şi să învăţ potrivirea
cuvintelor, să memorez capitalele
şi statele,
valoarea lui x
întotdeauna aduci
agitând, terminând
berea ta suflată în respiraţia mea,
norii de Lucky Strike
fumul albăstrind faţa lui
care te înclină să trasezi
cunoscutul si necunoscutul,
că totuşi
putând explica
de ce femeia avea în stânga
ori în cealaltă moartea fiului,
cum tu aveai să suporţi
105 livre de bere la
sfârşit, o siluetă stângace
a unui om aplecat asupra unui ziar
de mâzgăleli încercând
cu disperare să-mi arate
făcută un anumit fel de înţelegere,
şoptind în acea tainică
voce eu aud cu claritate
acum cum am făcut atunci
să răsplătesc atenţia
pentru semnul egal,
acela ce este dat
este dat este dat.
Înger de gradul doi
Fiecare Cor avea 6.666 Legiuni,
cu 6.666 îngeri în fiecare dintre acestea
şi eu am cunoscut în realitate lumina
fluorescentă,
în acea clasă a doua păstram clipirea
că eu avusesem una din ele, încă era,
dar am fost trimis
spre pământ din pricina unui neiertat
păcat,
că tot eu am ridicat fereastra
şi m-aş fi putut înălţa spre cer afară pe strada Ontario,
aripi
crescute din umerii mei, alba
cămaşă
sfâşiată, cravata şcolară smulsă
şi pantofii gri plutind deoparte şi eu ştiu,
eu aveam flăcări
pe limbă, mâna mea dreaptă încărcată cu
fulger,
că Sora Maria trebuia să-l fi văzut,
dar a hotărât
să păstreze tăcerea de aceea alţii se vor fi plecat
spre mine pierzându-şi locurile
ca şi noi Garanţia Credinţei şi povestim
Ordinele, Misterele,
aripile invizibile pe fiecare parte mi se disting
din nou
tatăl meu adevărat a fost comis voiajor pentru Vulturul
de Aur companie de pâine,
mama mea n-a fost o croitoreasă care dansa
nopţile cu beţivii la Boneys,
ştiind eu mă înălţam deasupra Pământului albastru, sus
în întunecimi
unde fratele meu nu s-a plimbat pe alei făcând
scandal,
încât căinii urlau când eu treceam aproape fiindcă
ei simţeau
focul din trupul meu, că cifrele naşterii mele
3/ 13/ 50
însumau magicul număr 66
şi-mi dădeau o putere asupra anotimpurilor şi planetelor, capabilă
să facă
o adevărată Margaretă Neagră, pentru că ea m-a împiedicat
dându-mi Ronny Michaels sughiţurile pentru împingerea
mea pe treptele de jos,
sigur chiar atunci eu voi urca din nou într-o zi,
în ciuda greutăţii corpului meu, a negilor de pe mâinile mele,
şi voi redeveni cine am fost şi-mi voi cunoaşte
numele meu adevărat.
Prezentare şi traducere de Toma GRIGORIE
|