Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     

Credinţele şi gândul nostru

„Energiile intelectuale răsar, se dezvoltă şi caută să se manifeste în diferite chipuri. Ele însă au nevoie de acea călăuză înţeleaptă, care să le adune, să le cântărească, să le dea preţul cuvenit şi apoi să le îndrume pe calea bună şi cuminte. Altfel, fiind lăsate să rătăcească pe căi fără de rost, toată vigoarea lor se va istovi şi se va nimici într-o goană nebună, nelăsând în urma lor nici-o roadă de folos. (...) Călăuziţi de aceste consideraţiuni şi convinşi cu desăvârşire de cele spuse, am pornit să dăm fiinţă unei reviste, aici, pe pământul Oltenesc, unde străbat aşa de greu razele focarului din Bucureşti, sau dacă străbat, prea puţini se încălzesc.

Şi scopul nostru e de-a culege talentele tinere, neîncercate încă, şi sămănând în sufletele lor dragoste neţărmurită pentru direcţia cea cuminte şi sănătoasă, să le dăm prilej să-şi încerce aripile chiar în cuibul lor oltenesc. Şi astfel, de-o vrea Dumnezeu să ne fie cu noroc, odată, odată îşi va săpa şi aici albie un afluent cât de mic al marelui curent care ne răpeşte sufletele“.

Redacţia, Ramuri, anul I, nr. 1, decembrie 1905

\\Credinţele şi gândul nostru

© 2007 Revista Ramuri