| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
Poemde Nicolae Tzone[citiţi-mă şi veţi orbi le-am zis şi ei m-au citit
] citiţi-mă şi veţi orbi le-am zis şi ei m-au citit şi au orbit cu toţii pînă la ultimul citiţi-mă şi veţi muri le-am spus cu voce tare şi surdă şi ei m-au citit şi au murit pînă la ultimul citiţi-mă şi din nou vă veţi naşte le-am strigat în urechi şi ei m-au citit şi din nou s-au născut pînă la ultimul neamul meu de născuţi şi de nenăscuţi tzone a avut are şi va avea totdeauna încredere neştirbită în mine şi-n poemele mele * legat la ochi cu chiar degetele mele păşesc entuziast printr-o vîlcea burduşită cu urşi şi pe fiecare urs o femeia goală cîntă fără răgaz la cîte o tulpină fragilă de păpădie puf puf puf şi în aer se ridică o pulbere albă ca un suflet de adolescent trist puf puf puf şi praful de păpădie se face nor şi pluteşte deasupra vîlcelei urşii sînt cuminţi deştepţi şi îndrăgostiţi puf puf puf urşii ţin femeile goale pe pielea lor cu o nedisimulată mîndrie de urs femeile goale de pe noi sînt pielea noastră a doua vorbesc ei toţi deodată femeile noastre goale de pe noi sînt pielea noastră de lux nu nu visez chiar sînt într-o vîlcea acuns după un muşuroi splendid de cîrtiţă femeile goale de pe urşi chiar cîntă şi suflă puf puf puf în tulpinile fragile de păpădie urşii se vede foarte bine de unde mă aflu sînt foarte fericiţi şi parcă ar vrea să cînte şi ei mor mor mor mor mor mor mor şi puful de păpădie se înalţă la un metru deasupra lor apoi la doi apoi la trei pare un puf special pare o ninsoare care cade în sus un omăt fraged şi senzual care pluteşte regeşte deasupra de noi toţi eu urşi şi femeile goale călare pe blănile lor legat la ochi cu chiar degetele mele păşesc entuziast printr-o vîlcea burduşită cu urşi * poate că un cuvînt mort este un cuvînt bun şi da da şi încă de vreo mie de ori da poate că un poet mort este un cuvînt bun * vai vai şeherezada cea de demult se culcă singură seară de seară vai vai stăpînul ei a ruginit lîngă ea hai şeherezada vino la mine în braţe să număr bob cu bob toate cuvintele pe care le ştii hai şeherezada să facem noi amîndoi un rug ale cărui flăcări să se vadă pînă hăt adînc şi foarte adînc în antichitate hai şeherezada ridică-ţi ţîţa peste orizont cu mine sus pe sfîrcul ei roşu în chip de catarg hai şeherezada bate-te în şolduri şi în pulpe de cristal cu iubita vieţii mele fie şi pentru o singură noapte cu mine hai şeherezadă mai singură ca niciodată fii chiar tu iubita vieţii mele de fiecare noapte şi de toate morţile ce or să vină * nu vă ascund că mănînc pîine de hîrtie şi ronţăi cu nesaţ ciocolată de hîrtie şi mă spăl pe obraz cu apă de hîrtie ieri seară mai mult decît curios mi-am vîrît mîinile-n burtă şi am văzut că şi maţele mele sînt maţe de hîrtie ieri seară mi-am scos oasele afară din trup şi oasele mele erau pline cu suluri de papirus învechite la colţuri poate că şi din cauza asta poemele mele muşcă din mine ca din ţîţa mamelor lor care trebuie să fi fost cîndva pline ochi cu suluri noi de papirus neapărat egiptean * tot ieri în podul meu din strada aurel vlaicu au venit cîinii-suliţă din poemele lui virgil mazilescu erau cîini-suliţă extrem de interesanţi şi de expresivi boturile lor suliţă aveau în vîrful lor agăţat un fel de surîs hei voi cîini-suliţă le-am zis ce-i cu voi pe aici nu ştiţi că nu aveţi voie să părăsiţi poemele lui virgil mazilescu noi cîinii-suliţă răspund ei nu vom părăsi vreodată poemele lui virgil mazilescu poţi de altfel ca să ştii că chiar el ne-a trimis să ne vezi şi să ne găzduieşti în bucureşti pentru o oră sau două bine am zis fie am zis dar el nu vrea să mai vină prin bucureşti am uite chiar aici în colţul dinspre fereastră un pat încăpător pentru el liber ca pasările cerului păi nu vezi că el chiar stă în patul de lîngă fereastră nu doarme cum vrea să lase impresia ci doar se preface că doarme paşii îngrozitori de gheaţă şi i-a pus cuminte ca un copil sub pat să nu fii deloc îngrijorat nu se vor topi niciodată tot ieri în podul meu din strada aurel vlaicu au venit cîinii-suliţă din poemele lui virgil mazilescu * sunt foarte singur domnul meu zice încet mazilescu pipăind cu degetele de la picioare podeaua locuinţei mele din strada aurel vlaicu poezia nu mi-a furat numai inima ci mi-a furat şi moartea şi fără moartea mea lîngă mine singurătatea mea este de-a dreptul cumplită este cu vorbe precise insuportabilă dacă-mi vei atinge cum este firesc mîna pentru salut şi tu te vei umple de singurătate ca de rîie că de moarte văd că eşti plin cum şi eu am fost cîndva nu te păzi nu încerca să-ţi păzeşti moartea cu ghearele şi cu dinţii cum eu din răsputeri am încercat în zadar e totul şi ţie poezia ta îţi va fura moartea dar e bine asta întreb oare e bine asta nu domnul meu nu deloc nu e bine vezi acum cît mă mai prefac eu că dorm să nu se îndepărteze prea mult de mine cîinii mei suliţă simt că pînă şi ei ar vrea să mă părăsească să se piardă de mine fără urmă sunt foarte singur domnul meu zice încet mazilescu pipăind cu degetele de la picioare podeaua locuinţei mele din strada aurel vlaicu * în regatul tzone poezia tzone îşi şterge de moartea de fiecare zi şi de moartea de fiecare seară tronul cu batiste imposibile de mercur în regatul tzone poezia tzone îşi zice sieşi bonjour imposibilă şi totuşi posibilă poezie tzone bonsoir mult iubită şi deloc iubită poezie tzone în regatul tzone poezia tzone îşi leagănă pe genunchi cu tandreţe nepereche poemele tzone nou născute în regatul tzone poezia tzone îşi pune pe frunte în loc de coroană poemele tzone scrise de tzone acum un veac sau două în regatul tzone poezia tzone ţine în poziţie verticală timpul în ceasuri pendulă în ceasuri lunete în ceasuri cu limbile de rocă de lună în regatul tzone poezia tzone zideşte arcuri de triumf în urma tuturor devastatoarelor războaie dintre viaţă şi viaţă dintre viaţă şi moarte dintre moarte şi moarte în regatul tzone poezia tzone luminează în felinare-catedrale şi noaptea şi ziua dar mai ales ziua ca să se vadă şi ziua de foarte departe lumina ei singulară în regatul tzone poezia tzone roagă statuile să nască pui vii de statuie şi statuile chiar nasc la vedere pui vii de statuie în regatul tzone poezia tzone bea deopotrivă poeme pe ape şi poeme pe vin în regatul tzone poezia tzone rîde împreună cu socrate şi înghite whisky de cucută la întrecere cu socrate în regatul tzone poezia tzone strănută şi strănutul ei răsună din europa pînă în argentina şi pînă dincolo şi pînă dincoace de argentina în regatul tzone poezia tzone şlefuieşte pietre de diamant cu diametrul cît urechea şi chiar cît şi lira străvechiului orfeu în regatul tzone poezia tzone sare ca un copilargintviu într-un picior din ce în ce mai sus pînă cînd se loveşte cu creştetul de cer în regatul tzone poezia tzone şade pe un jilţ ţesut din firele de aur aduse de poeme lui tzone din împărăţia lui iisus în regatul tzone poezia tzone îşi şterge de moartea de fiecare zi şi de moartea de fiecare seară tronul cu batiste imposibile de mercur 25 septembrie |