Dintr-o haltă părăsită
de Cassian Maria Spiridon
Trece un suflet
să ai părul roşu revărsat peste umeri
plete în flăcări
şi copii de jur împrejur
printre munţi de zăpadă
la porţi au năvălit barbarii
ştii că sînt printre noi
sîntem noi/ cu blană şi solzi
peşti-tigru cu branhii şi gheare
umbre cu flăcări pe zidul de aer
la vremea cînd pruncul primeşte
smirnă şi aur/ tămîie
lebede nemişcate
sub nouri de stronţiu
iradiind
cu ciocul lor nobil
apasă pe clape
o tocată de Bach/ o fugă
dintr-o lume care încă există
spre altă lume
care nu va mai fi
una
cu mănuşi fără mîini
şi bocanci fără tălpi
cu pieptari fără coaste
şi lungi pantaloni descărnaţi
aşa sîntem prezenţi la raport
Dumnezeu ne înţelege absenţa
pe genunchi pune semnul/ sub piele
cu masca de cloroform peste gură
purtăm dialog cu uriaşa roată a Destinului
ce bărbi despicate
ce frunţi dezgolite
ce inimi golite
ce mîini îmblănite
ne fac şi desfac viitorul
soarele roşu/ printre metereze
cu nepăsare ridică grohăitoare spinarea
clopoţeii abia se aud
steaua plină de oglinzi se stinge
ca jarul aruncat în nămeţi
pată neagră pe muntele
înfricoşatei iubiri
acum sînt şi nu sînt
acum sînt şi nu sînt
acum mă cutremur
sînt lac sau sînt piatră
mîna ta/ mîna mea
se află sau nu se află
sub stele/ printre videoclipuri
exist/ existăm!?
mă întreb/ te întreb
prin obscuritate şi lumină
urmărit de lanterna magică
viteaz înfricoşat
trece un suflet
|
