| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
Poemede Simona Dumitrache*** văd cum zilele se descompun cadavre într-o cadă din mijlocul unui amfiteatru se curăţă mai multe creiere deodată se adună sentimente, furii dintr-o vină albastră se pleacă departe la capătul nesfârşit al unui sens *** o singură idee găsită în raftul unei biblioteci îşi admiră pielea bronzată de inocenţe un minut îşi ia pulsul priveşte trupuri în oglindă pe un parbriz de maşină iar plămânii încep să o ia razna pătrunşi de nervii femeii iubite *** clipă de clipă se încolăcesc anii, anii pe tăcerea mătăsoasă a unei şerpării în zădărnicia dintre două solicitări de prietenie *** renasc printre urme încovoiate de panică îmi acopăr gândurile mâncate cu germeni de grâu şi cu miere dimineaţa prin semne *** aluatul de sânge de la rănile trupului mâini şi picioare se întinde pe pieptul de ceară al minţii retrăieşte timpurile vagabondate pe stradă unde chiar şi un orb scrie versuri cu degetul de la mâna stângă *** reaşez amintirea pe masă sunt scaune singure, un cuţit priveşti într-un punct fix reconstituind fire arse de păr vopsite cu energie de un copil al nimănui cineva curios se uită insistent pe fereastră *** mereu mi-aud maţele cum se ceartă în metafore cum beau apă minerală cum fac duş în intimitate cum învaţă rupând cărţile cum aşteaptă cuminţi rugăciunea de seară *** ipostazele tale sunt cameleonice de la un cap la altul într-o piesă de teatru existenţialistă se proiectează substanţe acide pe buzele unor speranţe *** viziunile mute se dezlănţuie după o logică a dorinţei se hrănesc la telefon cu convorbiri literare toată ziua din mers în momente de luciditate *** indiferenţa îşi satisface nevoi neştiute îşi etalează bustul din când în când cu sălbăticie în mişcări lascive îşi decojeşte cuvintele în palmă într-un mijloc de transport oarecare se naşte din ele un travestit neîndemânatic *** prin noduri se mişcă neuronii cu spatele printre fenomene tragice de cultură se închid în diverse semnificaţii *** realitatea pe care o inventez e una ludică alcătuită din măşti scriitoriceşti ce învaţă din propria ambiţie întinsă pe canapea cu tandreţe să lucreze voinţa de a fi o singură fiinţă |