Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Prefigurări ale realităţii cotidiene

        de Cristina Gelep

Volumul Laviniei Branişte, Escapada, aduce în prim plan genul prozei scurte, care are suficientă stabilitate pentru a sta alături şi a fi diferit valorizată de roman. Prozele scurte ale autoarei reuşesc să redea pulsul vieţii cotidiene actuale printr-un stil natural, care decupează bucăţi din realitate, flash-uri diverse. Realul se supune unei radiografii care scoate la suprafaţă existenţe anoste, trepidante, cu fluctuaţii, marcate de angoase, claustrări, neîmpliniri, temeri ale omului zilelor noastre.

Deciziile sunt adesea luate în grabă, iar propriile alegeri par să nu mai corespundă cu ceea ce se doreşte cu adevărat: „A cunoscut-o la o petrecere de revelion şi tot la un revelion l-a părăsit, după ce-au coborât de pe acoperişul restaurantului, unde stătuseră fix cinsprezece minute, cât duraseră artificiile. De ce dracu’ ne-am mai dus? Pentru că ea se hotărâse că nu-l mai suportă abia după ce plătiseră biletele, după ce-şi alesese rochia, după ce-şi imaginase petrecerea timp de câteva zile, cum o să stea lângă obrazul lui desfigurat şi o să se simtă nefericită, pentru că el devenise pentru ea sinonim cu paguba şi cu ghinionul şi cu neîndemânarea, toată energia negativă vine dinspre tine, e o chestiune de autoconservare, sunt si eu un morman de celule, cu o minte a lui, înţelege-mă.” (Bob conducea spre casă).

Lucrând la firmă, ca traducător, sau într-un ONG, personajul prozelor despre care vorbim se orientează mai mult spre notaţii ale exteriorului, spre înregistrarea datelor realului, care produc verosimiltate, dau impresia credibilităţii. Observarea detaliilor infime, altfel spus nesemnificative pentru o privire obişnuită, nu este lipsită de importanţă în economia textului. Astfel, observarea cadrului exterior, a felului în care este amenajată mobila în cabinetul unui psiholog, dă naştere nesiguranţei, neliniştii unuia dintre personajele prozei Luiza: „Fotoliile erau aşezate faţă în faţă în colţurile opuse ale unei încăperi pătrate, extrem de mici. Lumina difuză, care aproape că estompa contururile îmi dădea un sentiment de dubios şi de nesiguranţă, iar abţibildurile cu maci enormi lipite pe perete îmi dădeau un sentiment de ridicol. Aşa înţeleg ei să-şi liniştească pacienţii.” (Luiza).

Prin urmare, personajele sunt definite prin întâmplări, fapte, evenimente, analiza şi autoanaliza este mai puţin aplicată, iar această caraterizare indirectă, fără a pune totul sub lupă din perspectiva unui eu prea preocupat de sine, de trăirile sale, aduce încă un argument în favoarea firescului acestor proze scurte, a lipsei lor de artificialitate. Pare că cititorul priveşte mici desfăşurări din viaţa personajelor, care tocmai se petrec sub ochii lui şi cu care empatizează, deoarece cadrele îi sunt cunoscute, cu aceleaşi probleme e posibil să se fi confruntat şi el (lupta pentru plata chiriei, munca stresantă, lipsa unuia dintre părinţi, luarea unei decizii dificile care ar putea să rănească pe cineva apropiat etc.).

De aceea, prozele ar putea fi considerate prea comune, insipide, la îndemâna oricui. În realitate, capacitatea de a surprinde realul în limitele unei proze scurte, de a încadra o anumită tensiune într-o formă mai strâmtă decât cea a romanului, de exemplu, de a tăia, decupa, reda o bucată de realitate necesită deţinerea unor instrumente de lucru şi capacităţi nu tocmai la îndemâna oricui.

Prozele Laviniei Branişte au însă şi altfel de ingrediente, umorul este unul dintre ele: „Prima dată când am făcut duş, în ziua în care m-am mutat, când am ieşit m-am ţinut de chiuvetă şi am rămas cu chiuveta în braţe. Abia se mai ţinea în diblurile cu care fusese montată în perete şi alea cedaseră imediat. Sifonul şi racordurile erau la locul lor, conectate, motiv pentru care n-aveam cum s-o las jos. Nici n-aveam pe ce s-o sprijin. Am stat cu ea în braţe minute bune şi m-a apucat un atac de panică, mă luase şi frigul, singură şi dezbracată acolo, cu chiuveta în braţe.” (AXN Crime). Umorul este combinat cu sarcasm, ironie, autoironie, iar linia dintre o întâmplare amuzantă redată cu seriozitate şi un atac de panică poate fi foarte fină, după cum se observă. De asemenea, prin faptul că nu se dau soluţii la momentele şi situaţiile dificile existente, finalul este cel mai adesea deschis, textul scuteşte cititorul de o posibilă tentă moralizatoare prin oferirea finalului corect, aşteptat, intuit.

Desfăşurarea este discontinuă şi aleatorie, limbajul, denotativ. Uneori prozele sunt întrerupte brusc, ceea ce creează un soi de ambiguitate prin nesoluţionare. Tonul simplu şi firesc, orientarea spre cadrul exterior care anticipează şi conţine în simbolistica sa şi problematica unui eu nesigur, uneori instabil, însingurat, relatarea cu un dramatism bine controlat dovedesc că, în spatele scriiturii, autorul de proză scurtă deţine mecanisme de elaborare caracterizate de luciditate, abilitate de a jongla eficient cu materia textuală, astfel încât să ofere doze literare adecvate, prefigurări ale unei realităţi cotidiene inteligent construite.


© 2007 Revista Ramuri