Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Iubire la Iasnaia Poliana

        de Haricleea Nicolau

The Last Station (2009)

– Ultima gară

• Regia: Michael Hoffman

• Scenariul: Michael Hoffman, după romanul Ultima gară, de Jay Parini

• Muzica: Serghei Evtuşenco

• Distribuţia: Helen Mirren (Sofia), Christopher Plummer (Tolstoi), James McAvoy (Valentin Feodorovich Bulgakov), Paul Giamatti (Vladimir Chertkov);

• Durata: 112 min.

• Pelicula a fost filmată în special în Germania, în Saxonia-Anhalt, Brandenburg (Studio Babelsberg) şi Turingia; locaţia de filmare pentru Iasnaia Poliana, reşedinţa familiei Tolstoi, a fost palatul Schloss Stülpe, aproape de Luckenwalde în Brandenburg; staţia feroviară de la Astapovo a fost o mică gară din mediul rural german, staţia Pretzsch

• Premiera: 23 dec. 2009

• Premii şi nominalizări:

· pentru interpretarea ei, Helen Mirrena a câştigat premiul Cea Mai Bună Actriţă la Festivalul Internaţional de Film de la Roma din 2009;

· pentru prestaţia lor artistică atât Helen Mirren, cât şi Christopher Plummer au fost nominalizaţi la Oscar.

Ultima gară este un film despre trecutul anilor care au precedat revoluţia din Rusia, este o călătorie biografică în ultimul an de viaţă al scriitorului Lev Tolstoi, la moşia Iasnaia Poliana. Aparent biografic, Ultima gară nu este însă neapărat un film despre Tolstoi, ci este un film despre iubire, despre provocările iubirii, despre dificultăţile la care ne supune iubirea, dar şi despre imposibilitatea de a trăi fără ea. De fapt, filmul debutează cu un citat din celebrul roman al lui Tolstoi, Război şi pace: „Tot, tot ceea ceam înţeles, am înţeles doar pentru că iubesc

Nefiind considerat unul dintre succesele cinematografice ale anului 2009, trecând chiar neobservat, filmul oferă un adevărat regal de actorie, în rolurile principale sunt remarcabili actorii Helen Mirren, ChristopherPlummer şi revelaţia peliculei, James McAvoy, a cărui prestaţie chiar este o surpriză.

Construit după romanul Ultima gară, de Jay Parini, scris în anii 90, scenariul este semnat tot de regizorul Michael Hoffman, care alege peliculei o lentilă tumultuoasă, dar şi senină a iubirii. În film se împletesc două poveşti de dragoste: una matură, voluntară, aflată la apus, estompându-se sub forţa personajelor Sofia şi Tolstoi; cealaltă poveste, firavă, ademenitoare, abia înmugurind între Masha şi Valentin Bulgakov.

Cu peisaje şi costume superbe, cu evocarea unei moşii celebre în lume, moşia lui Tolstoi, Iasnaia Poliana (Poiana luminoasă), Ultima gară îşi concentrează acţiunea pe relaţia dintre Lev Tolstoi şi soţia sa, contesa Sofia, în ultimele luni de viaţă ale scriitorului. Filmul desfăşoară două conflicte majore: între Tolstoi (Christopher Plummer) şi Sofia (Helen Mirren), pe de o parte, şi între Sofia şi Vladimir Cehov, editorul operelor lui Tolstoi, pe de altă parte. Surprinzând relaţia tensionată dintre Tolstoi şi soţia sa, pelicula dezvăluie şi iubirea spectaculoasă dintre cei doi, care se joacă şi râd împreună precum tinerii, dar care se şi războiesc cu patimă şi cu siguranţa că iuţeala certurilor nu poate clătina mariajul lor de 50 de ani. Sub masca principiilor mişcării tolstoiene, denunţând bunăstarea materială şi dragostea trupească, Vladimir Cehov – editorul operelor lui Tolstoi, cel mai proeminent adept al mişcării tolstoiene, reuşeşte să-l convingă pe Tolstoi să semneze un testament prin care acorda acestuia dreptul total al editării operei sale, în ciuda încercărilor disperate ale contesei Sofia de a împiedica acest fapt. Cehov angajează, cu scop clar de spionaj, un asistent personal lui Tolstoi, pe tânărul Valentin Bulgakov – cunoscut drept biograful lui Tolstoi şi ultimul său secretar, altul decât scriitorul romanului celebru Maestrul şi Margareta, Mihail Bulkakov. Având certitudinea că este îndreptăţită, ca soţie şi muză a lui Tolstoi, ca mamă a celor 13 copii născuţi lui, Sofia luptă precum o leoaică pentru a păstra drepturile de autor pentru familia sa. Între cei trei (Tolstoi, Sofia şi Cehov) se trezeşte inocent şi confuz Valentin Bulgakov (James McAvoy), noul asistent al scriitorului, acţionând ca mediator între părţi, fiind fascinat de rafinamentul contesei, dar şi de pasionala şi tumultuoasa lor căsnicie.

Valentin este martorul iubirii zbuciumate a celor doi şi, în loc să fie spionul lui Cehov la Iasnaia Poliana, se transformă treptat într-un tânăr care doreşte, mai presus de orice, să iubească şi să simtă aceeaşi pasiune a unei poveşti de iubire, precum aceea dintre Tolstoi şi contesa Sofia. La nivelul compoziţiei de scenariu, acest artificiu are ca scop transferul poveştii de iubire dintre cuplul Tolstoi-Sofia la cuplul nou format Masha-Bulgakov. Este un soi de preluare a ştafetei, un soi de transplantare a iubirii în trupuri şi în suflete diferite. Vorbim despre un artificiu de compoziţie cinematografică, deoarece povestea de iubire a lui Bulgakov şi a Mashei nu apare consemnată niciunde, nu se ştie clar dacă a fost sau nu reală, sau este doar o ficţiune de cinema.

Helen Mirren întruchipând-o pe contesa Sofia este seducătoare prin emoţie, joacă viu, colorat, pasional, cu foc şi gheaţă, alternând scenele de forţă şi izbucnire intensă cu cele calde. Având o carieră cinematografică extrem de prolifică, niciodată răsplătită până în 2010, odată cu interpretarea magnetică a lui Tolstoi, Christopher Plummer a primit primul său Oscar. Ceea ce a captat deplin Christopher Plummer în construcţia personajului este caracterul vanitos pe care scriitorul însuşi îl conştientizează şi despre care notează cu luciditate în jurnalul său, chiar la vârsta de 26 de ani: „Sunt irascibil, plictisitor, intolerant şi timid ca un copil. Sunt un bădăran. Ceea ce ştiu, am învăţat, singur, rău, câte puţin, fără nicio ordine; ... Sunt nestăpânit, nehotărât, nestatornic, stupid de vanitos şi de expansiv, ca toţi oamenii slabi. Nu sunt curajos. Sunt cinstit, în sensul că iubesc binele...?i totuşi, există un lucru pe care-l iubesc mai mult decât binele: gloria. Sunt atât de ambiţios, încât dacă ar trebui să aleg între glorie şi virtute, mă tem ca aş alege-o pe prima. Hotărât, sunt lipsit de modestie. Acesta este motivul pentru care apar timid văzut din afară, dar în sine mea sunt orgolios.” (L. N. Tolstoi).

Scena primei întâlniri dintre Tolstoi şi Valentin Bulgakov, în bibliotecă, este un moment unic, în care doar câteva secunde au fost de ajuns pentru a convinge că îl idolatriza pe Tolstoi şi visa acea conversaţie. Scriitorul îl întreabă pe tânărul său asistent, Bulgakov, cum merge treaba? Cum evoluează munca lui?. În câteva secunde, ochii lui Bulgakov se scaldă în lacrimi, iar zâmbetul său stânjenit dezvăluie modestia unui caracter minunat. Fără îndoială, James McAvoy este revelaţia acestei pelicule, unul dintre actorii căruia, dincolo de admiraţia nereţinută, îi prevăd o traiectorie ascendentă a carierei.

Cu atenţia acordată detaliului scenografic impus de filmul de epocă, Ultima gară este o peliculă construită cu rigoare, seducătoare prin naturaleţea cadrelor, emanând un parfum dulceag de carte veche. Un film profund, amuzant şi emoţionant despre apusul unei mari iubiri, Ultima gară se săvârşeşte într-o Rusie ţaristă (1910), zugrăvind-o febrilă, mişunând de comuniştii vizionari, mirosul revoluţiei pluteşte în aer, înecând viaţa parfumată a aristocraţiei.

© 2007 Revista Ramuri