Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Ramuri la 110 ani

        

Ramuri a reapărut în 1964, cam odată cu alte reviste din ţară, mai puţin Revista nouă (după titlul celei a lui Hasdeu) de la Ploieşti, care, se pare, n-a îndeplinit „exigenţele“. Ramuri s-a numărat printre publicaţiile care au reprezentat renaşterea presei culturale din România. La 110 ani de la fondare, pe care-i sărbătoriţi astăzi, şi la 50 de ani de la reapariie, pe care i-aţi sărbătorit în 2014, revista continuă a-şi ocupa locul cuvenit în istoria presei naţionale.

În numele Uniunii Scriitorilor din România şi al meu personal, urez conducerii actuale să pregătească viitoarea sărbătoare. Ce aţi spune de 150 de ani?

Nicolae MANOLESCU,

Preşedintele Uniunii Scriitorilor din România,

Director al revistei România literară

Dacă este adevărat că, într-un fel sau altul, multe locuri din România pot fi socotite capitale ale culturii, atunci Craiova merită acest titlu cu deosebire datorită revistei Ramuri. În tradiţia sa mai mult decât seculară, revista Ramuri poate fi un compendiu de istorie literară. Mai toate marile nume ale literaturii române au semnat în paginile acestei reviste ori au făcut parte din colegiile ei redacţionale. Astăzi, prin amploarea naţională pe care a căpătat-o, prin lista prestigioasă a colaboratorilor şi redactorilor săi, prin grafică şi prin buna rânduială cu care apare, chiar şi în condiţii dificile, revista Ramuri îşi onorează tradiţia şi îi adaugă perspective promiţătoare. La mulţi ani!

Varujan VOSGANIAN,

Prim-vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor din România

Treizeci de ani din o sută zece ani

Ramuri sărbătoreşte o sută zece ani de la înfiinţare: impunătoare vârstă, frumoasă aniversare! Iar dacă stau şi socotesc, o aritmetică simplă evidenţiază un fapt imposibil de refuzat: o bună bucată de vreme, cam treizeci de ani, m-am identificat cu această revistă. Din anul 1980, când deveneam colaboratorul său, şi, apoi, cât timp am fost redactor, şi, apoi, din 1991 până în 2010, când am condus această foaie literară. Ajunsesem să cred că existenţa mea, nu doar cea literară, este inseparabilă de prestigioasa publicaţie craioveană şi chiar mi se părea că sunt complet lipsit de sens fără ea. S-a dovedit, din fericire, că nu e aşa. Există viaţă şi după Ramuri şi sunt mulţumit că astăzi revista e făcută, e scrisă de intelectuali de vocaţie.

În anii când m-am aflat eu la cârmă, programul editorial a fost clar formulat şi, împreună cu colegii mei de redacţie, m-am străduit să-l respect: am căutat, cu eforturi considerabile – care, cel puţin pe mine, unul, m-au costat – să păstrăm revista în circuitul adevărat de valori, să n-o lăsăm să se scufunde în mâlul provincial, sub asaltul spiritului localist – atât de energic, insidios, inepuizabil. Ne-am străduit să realizăm acest deziderat aducând în paginile sale nume importante ale literaturii române de azi (unii colaboratori de atunci au rămas colaboratorii Ramurilor până astăzi), dar şi creând evenimente culturale de amplitudine naţională. Totodată, mereu, am fost atenţi să nu-i neglijăm pe scriitorii trăitori în zonă şi atenţi să descoperim, să încurajăm, să publicăm talentele noi, promiţătoare. Ceea ce s-a dovedit a fi înzecit de greu fiindcă nu ne-am bucurat de simpatia, de înţelegerea, de sprijinul autorităţilor locale. Echipa redacţională actuală e cumva mai norocoasă? Lucrurile s-au schimbat în bine ori au rămas la fel? Întrebările sunt, desigur, retorice.

În fine, atât cât mi-a stat în putinţă, am continuat să ajut revista şi după ce n-am mai fost redactorul ei. Niciun efort nu e prea mare când e vorba să ţii în viaţă o revistă atât de preţioasă pentru literatura română. Făclia trebuie să rămână aprinsă, cu orice preţ. Mă bucur că nu s-a stins cât timp s-a aflat în responsabilitatea mea, mă bucur că astăzi e pe mâini bune.

Gabriel CHIFU,

Vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor din România,

Director executiv al revistei România literară

O revistă de excepţie

Revista Ramuri este una dintre cele mai dinamice, mai deplin prezente şi mai autentice publicaţii din literatura română de azi. Anvergură, longevitate, acţiune, direcţie culturală proeminentă şi eficientă, împreună cu valoarea contribuţiilor – sunt atuurile incontestabile ale revistei craiovene. Acum, când revista împlineşte 110, putem observa că ea şi-a păstrat deschiderea spre universalitate şi noutate, dar şi beneficiul asumării – superioare – a tradiţiei, disponibilitatea la inovaţie şi întoarcerea spre trecut. O revistă încorporează, înainte de toate, exigenţele unui program, o ţinută valorică şi un set de principii estetice şi etice de la care se revendică şi prin care se legitimează. Revista Ramuri şi-a păstrat şi şi-a amplificat, dincolo de vicisitudinile istoriei, relieful valoric, vocea distinctă, prestigiul şi valoarea. Felicitări colectivului redacţional şi la cât mai multe numere, la fel de dinamice, de relevante şi de interesante!

Iulian BOLDEA,

Decan al Facultăţii de Ştiinţe şi Litere a Universităţii „Petru Maior” din Târgu-Mureş, redactor al revistei Vatra

————————

Dragi colegi,

Vârsta de o sută zece ani, pentru o revistă, este impresionantă! În spatele ei se află voinţa de continuitate, putere de muncă, entuziasm de creaţie, tot ceea ce face ca o cultura să dăinuie. Îi doresc Revistei Ramuri încă o dată pe atât!

Corin BRAGA,

Decanul Facultăţii de Litere a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, Director al Caietelor Echinox

————————

Activitatea mea literară, de peste jumătate de secol, este legată într-un fel sau altul de revista Ramuri, iar aniversarea a 110 ani de la întemeiere îmi prilejuieşte aceste rânduri de omagiu şi recunoştinţă. În august 1965 debutam cu un articol prin care aduceam unele date inedite despre Coşbuc, colaborarea devenind constantă mai ales până în ’89, fiind singura revistă culturală din această perioadă în spaţiul Olteniei.

Cercetând revistele craiovene ce însumează peste o mie, apărute din 1838 până în zilele noastre, în vederea redactării unei lucrări cu acest titlu, devenită în timp teză de doctorat, am rezervat Ramurilor un spaţiu generos pe măsura importanţei şi longevităţii în revuistica românească. Am realizat apoi patru studii ample: Ramuri. Bibliografie, cu o prefaţă de Mihnea Gheorghiu, ce a deschis seria iniţiată de Editura Enciclopedică Română (1972, 482 p.); Corespondenţa Ramuri. Documente literare (1972, 488 p.); Destinul unei reviste. Ramuri, 1905–1947 (2004, 598 p.); Destinul unei reviste. Ramuri, 1964–2005 (Scrisul Românesc, 2005, 770 p.), încât publicaţia craioveană beneficiază de o bibliografie comentată cum puţine reviste româneşti se pot lăuda.

M-a bucurat faptul că seria nouă a Ramurilor a apărut cu continuitate şi a fost condusă de nume cunoscute, de la Ilie Purcaru, primul redactor-şef, care a început-o cu o notă pronunţat publicistică, jurnalistică şi varietate de genuri şi specii gazetăreşti, la Al. Piru, care i-a imprimat spirit critic şi academic, iar Marin Sorescu a impus o deschidere largă europeană, situând-o în rândul celor mai bune reviste din ţară, continuate cu succes astăzi de echipa condusă de criticul Gabriel Coşoveanu.

Viaţă lungă revistei, felicitări colectivului redacţional ce o slujeşte!

Florea FIRAN,

Director al revistei Scrisul Românesc

————————

Revista Ramuri trăieşte o tinereţe continuă, încât 110 pare că nu reprezintă azi numărul anilor pe care îi împlineşte, ci un avertisment asupra tensiunii curentului la care este alimentată. În ciuda fizicii, acest curent este şi continuu (căci continuitatea caracterizează venerabila publicaţie olteană) şi alternativ, pentru că ea se manifestă cu excelenţă în textele literare publicate precum şi – alternativ – în comentariul critic. Pentru mine, Ramuri este revista de acum, a colegilor mei vii şi inteligenţi care duc tradiţia ei într-un prezent glorios care-i justifică trecutul. La Mulţi Ani!

Horia GÂRBEA,

Secretar general de redacţie al revistei Luceafărul de dimineaţă

————————

La început a fost sămânţa. Într-o vreme de demult, acum 110 ani. Apoi a rodit. O mlădiţă subţire ce a început să crească şi să dea ramuri, ramuri. Încetul cu încetul, s-a transformat în ditamai copacul, cu frunze veşnic verzi de-a lungul întregului an şi mereu roditor. Iar seminţele-i literare cad în în pământul primitor şi prind viaţă. Felicitări, dragi prieteni, şi purtaţi-i de grijă acestui copac, în aşa fel încât să nu se usuce niciodată!

Cu mult drag, Daniel LUCA,

Revista Lecturn, Biblioteca Centrală Universitară ,,Eugen Todoran“ din Timişoara

————————

Vă transmit din Timişoara o sută zece îmbrăţişări admirative.

Mircea MIHĂIEŞ,

Redactor-şef al revistei Orizont

————————

Ramuri la 110 ani

Împlinind la finele anului 2015 o vârstă respectabil㠖 110 ani de la înfiinţare –, Ramuri-le craiovene binemerită felicitări şi urări de viaţă lungă, bună şi frumoasă în continuare, şi un gând de admiraţie şi fraternă solidaritate – ca una dintre revistele de cultură care, trecând prin vârste şi seve când mai amare, când mai dulci, a ajuns iată cu bine să-şi etaleze în actuala sa vivacitate un coronament cultural bogat, viguros, fertil, întru desfătarea cititorului de astăzi. Născută din entuziasm tineresc, Ramuri şi-a făcut un titlu de glorie ca, după ce sub conducerea lui Nicolae Iorga a intrat în corpul revuistic hrănit de tradiţie, să se remarce, după re-întemeierea din 1964, ca o publicaţie mizând pe tinereţea creativităţii literare, dacă ar fi să ne amintim doar de vremea suplimentului său Povestea vorbei, repede interzis de regimul comunist care vedea în tinerii „onirişti” debutanţi de atunci – Norman Manea, Vintilă Ivănceanu, Nora Iuga, Dumitru Ţepeneag, Leonid Dimov, Virgil Mazilescu şi alţii – nişte primejdioşi adversari ai sistemului; sau de perioadele când la conducerea revistei s-au aflat Marin Sorescu ori Gabriel Chifu; sau, acum, când Ramuri-le au în redacţie şi în conducere scriitori tineri şi (dis)puşi pe/ la întinerirea programatică de conţinut şi formă a publicaţiei craiovene.

Bătrâna Familia urează mai tinerei Ramuri să-şi urmeze cu brio destinul şi să ajungă departe, foarte departe, în literă şi în spirit, în lumea aceasta a celor care cuvântă sub imperativul întreit al binelui, frumosului şi adevărului.

Cu sărbătorească solidaritate,

Ioan MOLDOVAN,

Director al revistei Familia

————————

Mă număr printre cei care şi-au legat destinul de Revista Ramuri şi mă simt măgulit la gândul că mi-am avansat şi ilustrat ideile critice în preajma profesorului Piru şi a lui Marin Sorescu. Ramurile şi-au coborât ramurile spre mine agitându-mă să mă smulg din marasmul universitar.

Eugen NEGRICI,

Profesor emerit la Facultatea de Litere,

Universitatea din Bucureşti

————————

Într-o bibliotecă imaginară, mi-ar plăcea să mă văd printre cititori care exprimă decenii sau chiar veacuri în căutarea suflului dat de litera unei publicaţii, printre colaboratorii care aderă la ideea unui inepuizabil crez nou, pe care o revistă poate să-l iniţieze şi să-l afirme, prin echipe redacţionale care leagă tradiţia de cele mai nobile aspiraţii ale literaturii prezentului. Dacă unul dintre cei doi iniţiatori ai revistei era un visător, „un făuritor de planuri”, cum îl portretiza „asociatul” său, atunci putem vedea, prin Ramuri 110, că visătorii – aşa cum sunt consideraţi scriitorii – nu croiesc planuri gratuite, ci pun temei la eşafodajul unor noi lumi, care nu sunt doar literare. Mlădiţele iniţiale ale revistei s-au înmulţit, au crescut şi au prins putere şi elan, constituindu-se în unul dintre cei mai viguroşi copaci publicistici, cu aspiraţie spre înalt, cu o mare capacitate de primenire. Cînd ai în faţă, dovedită clar, longevitatea unei reviste literare, parcă altfel te aşezi la masa de scris, ai un temei mai bun să învingi momentele de criză, o altă privire spre potenţialul cititor. Echipa revistei, condusă de Gabriel Coşoveanu, reuşeşte să dea paginilor prospeţime şi, întregului demers, altitudine, aşa cum şi-a înscris programul în litera aspiraţiilor. Dă expresie unei geografii literare care îşi găseşte locul benefic, de prim ordin, în marea geografie a publicisticii literare, a literaturii noastre. Fie ca revista Ramuri să înscrie gloria literelor de azi într-o tradiţie care să numere cât mai multe veacuri!

Olimpiu NUŞFELEAN,

Director al revistei Mişcarea literară

————————

Revista Ramuri mi s-a părut mereu cea mai ardelenească revistă dintre toate cele editate în afara spaţiului transilvan. Cei care au condus-o din anii 70 încoace, de când începusem eu s-o urmăresc, nu par să mă contrazică.

Perioada Sorescu îmi este mai apropiată, căci se petrecea în cea mai plină de proiecte vârstă a mea. Revista se deschisese, vioaie şi îndrăzneaţă, spre scriitorii din toată ţara, fără a scăpa din vedere Oltenia culturală. Îl întâlnisem pe poet la Neptun, la Casa Scriitorilor. Stătea deoparte şi desena, tăcut şi reticent ca un ardelean. Din când în când, trăgea curios cu urechea la glumele noastre, dar nu intra în vorbă. Simţindu-l dornic să spargă gheaţa, l-am întrebat, zâmbind: „Ce mai face Marin Sorescu?” Persoana a treia mi se părea soluţia cea mai bună. Nu-l exilam în postura ingrată a celui despre-care-se-vorbeşte, ci îi propuneam să intrăm în vorbă, complice, despre un personaj pe care îl cunoşteam amândoi foarte bine, dar din unghiuri diferite. Când a venit la Cluj, ne-a vizitat. Laura, îndemnată anume, i-a arătat desene (era elevă la Liceul de Artă); el a ales câteva şi le-a publicat în Ramuri.

Tot la Neptun, acea fermecată lume în lume, l-am cunoscut pe Gabriel Chifu (pe atunci, nedespărţit de Marius Ghica). Perioada Chifu, postdecembristă, îşi deschisese şi ea, generos, paginile, dar, în forfota anilor 90, erau atât de multe reviste, edituri, agore… La un moment dat, Gabriel Chifu scrie: „Ramuri fiinţează ca o vitrină în care apar nume consacrate de scriitori din ţară. Dar aş cuteza să susţin că obligaţia sa primordială este alta: să-şi creeze un grup propriu de colaboratori, să caute şi să descopere cu încăpăţânare şi cu dăruire valori literare, din zonă, dar şi de aiurea, pe care să le sprijine, să le crească, să le impună. Dacă reuşeşte acest lucru, reuşeşte tot”. Un inventar al semnăturilor din revistă arată că oltenii se simt destul de bine la ei acasă încât să găzduiască, fără spaima de a-şi pune în primejdie culoarea locală, nume din toată ţara. Delicatul poet Paul Aretzu este urmat la cârma revistei de Gabriel Coşoveanu. Cuvântul de deschidere al acestuia vorbeşte despre „o seriozitate de fond”, despre „dorinţa de a responsabiliza fiecare semnatar”, de a păstra, dincolo de convulsiile vremurilor, un standard valoric decurgând dintr-o asumat㠄obligaţie de ordin etic”.

Trăsăturile – seriozitate, datorie, dăruire, încăpăţânare, responsabilitate, obligaţii morale –intră în portretul tradiţional al ardeleanului. Ramuri are chiar şi o negrabă de a se arunca în polemicile efemere ale vieţii literare, plus preocuparea de a fi mereu în rând cu lumea largă. Chiar dacă nu vi se vor părea monopoluri ale ardelenilor aceste semnalmente, ele există şi dau greutate unei reviste care poate visa viaţă lungă. La mulţi ani!

Irina PETRAŞ,

Preşedinte al Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România

————————

O tradiţie mereu activă

O revistă de cultură este, poate, seismograful cel mai sensibil al unui spaţiu-matrice, înregistrând, cu fidelitate, toate entuziasmele şi decepţiile, certitudinile şi îndoielile, zbaterile şi inerţiile care au animat spiritele unui anume timp. Când această revistă purtând pe frontispiciu emblematicele Ramuri are şansa unei existenţe semnificative, ce subîntinde un arc temporal de 110 ani, ea devine o adevărată instituţie, marcând epoca. Apărută într-o zonă de specificitate, prin strădania prestigioşilor săi directori: C.Ş. Făgeţel şi D. Tomescu, Nicolae Iorga, Ilie Purcaru, Al. Piru, Marin Sorescu, Gabriel Chifu şi Gabriel Coşoveanu, revista s-a impus prin consecvenţa atitudinii, prin autenticul discernământ critic şi, evident, graţie colaboratorilor de incontestabilă valoare a contribuit la configurarea unui veritabil tezaur de spiritualitate. Fiecare etapă din istoria publicaţiei a adus mutaţii de gust şi de sensibilitate estetică, precum şi o nouă estimare a receptivităţii timpului. Aceasta este tocmai şansa revistei de a rămâne în conştiinţa posterităţii, de a nu trece în conul de umbră al uitării. Ramurile de azi reprezintă un reper sigur pe harta culturală a ţării, evidenţiind osârdia tinerilor ei constructori întru susţinerea unor idei, principii, orientări generoase. Afirmarea lucidă, responsabilă a unui crez umanist articulează o dimensiune istorică revelatoare.

La ceas aniversar, confraţii de la Mozaicul, noua serie a publicaţiei fondate de către pictorul Constantin Lecca la 1838, ureaz㠄rămuriştilor” (între care se regăsesc şi unii dintre ei) împlinirea visului lor de frumos şi adevăr.

Constantin M. POPA,

Redactor-şef al revistei Mozaicul

————————

Un salut aniversar din Transilvania

Deşi apare în provincie, revista Ramuri nu este o publicaţie provincială. Am cunoscut echipele coordonate de Marin Sorescu şi apoi de Gabriel Chifu, un coleg admirabil şi un scriitor care, deşi ajuns la conducerea breslei scriitoriceşti, a ştiut să-şi păstreze sentimentele şi relaţiile de prietenie şi colegialitate literară. Cu un trecut prestigios, revista Ramuri este una dintre cele mai substanţiale publicaţii ale Uniunii Scriitorilor, cu pagini întotdeauna plăcute la lectură, cu rubrici unde semnează autori de primă mână, practic de multe ori un factor de coeziune a energiilor culturale din ţară.

Adrian POPESCU,

Redactor-şef al revistei Steaua

————————

Mai întâi aş traduce din româneşte în româneşte, cuvântul ramură, cu pluralul ramuri. Şi aş obţine creangă. Sigur, pluralul crengi nu prea sună bine. Puţine sunt ramurile („din codru rupi…”) care au mai supravieţuit atâta, auzi dumneata!, 110 ani. Iar după ce am efectuat operaţia de mai sus, aş apela şi la un vers de Arghezi, după cum se ştie, poet întrucâtva oltean, „Tu frunză cazi, tu creangă te ridici”. Ramurile se ridică. Tânăra, de încă 109 ani şi ceva, Viaţă Românească salută tot tânăra (mereu) Ramuri. Să trăiască! vorba lui Caragiale (acesta nu mai e oltean deloc…). R şi VR, două băbuţe tinerele.

Nicolae PRELIPCEANU,

Director al revistei Viaţa Românească

————————

Noi şi noi cercuri se adaugă la stejarul viguros al Revistei Ramuri, revistă a Băniei cu acoperire naţională, mereu atentă la creaţie şi la receptarea acesteia, prin condeiele prestigioase care semnează număr de număr.

Un arbore care, iată, a adăugat încă un deceniu la veacul său de glorie îndreptăţită.

Dorim Revistei Ramuri şi echipei redacţionale diriguită de Gabriel Coşoveanu numere cât mai reuşite axiologic, sponsori tot mai generoşi şi alţi încă o sută zece ani de împliniri literare.

Cassian Maria SPIRIDON,

Preşedinte al Filialei Iaşi a Uniunii Scriitorilor din România, Redactor-şef al revistei Convorbiri literare

————————

Împlinirea a 110 ani de la înfiinţare, ca în cazul cunoscutei reviste craiovene Ramuri, nu este puţin lucru în peisajul revuistic autohton. Şi asta cu atât mai mult cu cât publicaţia, încă de la începuturile sale, s-a consacrat a fi una cât se poate de serioasă, respectând ideea necesităţii unui relief valoric limpede marcat.

De evidenţiat, de asemenea, că, iată, încă un proiect cultural de anvergură indiscutabilă nu a fost abandonat într-un timp scurt, ca atâtea altele rămase doar nişte efemeride, ci a fost dus mai departe.

Prin urmare, astăzi, se poate afirma fără rezerve că revista Ramuri este o autentică instituţie a literelor craiovene, un forum al dezbaterilor de idei civilizat şi recognoscibil totodată. Angajarea pe traiectoria dialogului şi a diversităţii fiind evidentă pentru ceea ce înseamnă filosofia publicaţiei care vede lumina tiparului în capitala Olteniei.

La ceas aniversar, urăm revistei şi celor care trudesc pentru apariţia ei viaţă lungă şi numai realizări!

Alexandru Ovidiu VINTILĂ,

Redactor- şef al revistei Bucovina literară

————————

Urări de la Poesis

 Ramurile revistei de la Craiova s-au extins în Transilvania încă din seria începuturilor (prin I. Agârbiceanu, L. Rebreanu, O. Goga, colaboratori importanţi), astfel încât, în perioada interbelică, în publicaţia literară Afirmarea de la Satu Mare este des comentată la rubrica „Reviste”. Iar câţiva dintre scriitorii din jurul revistei craiovene pot fi găsiţi în „foiţele” literare sătmărene (istoricul Nae Antonescu, în cartea sa Scriitori uitaţi îi aminteşte pe I.Hinoveanu, D.Iov, M.Lungeanu). Din cei 110 ani la generaţia mea a ajuns seria lui Al.Piru (prin anii 70), apoi seriile lui Marin Sorescu, şi,cele mai apropiate, cu semnături ale lui G.Chifu, Paul Aretzu, G.Coşoveanu. Am urmărit cu interes rubricile semnate de Monica Spiridon, Florea Firan (care a dat şi un studiu monografic despre istoricul revistei), George Popescu, Ioan Lascu, Bucur Demetrian, C.M. Popa, Gabriel Coşoveanu. Am stat, aşadar, cu folos sub „ramurile” informaţiilor lor despre spaţiul cultural craiovean atât de fascinant. Le mulţumesc şi – tuturor din redacţia actual㠖 le urăm de la mai tânăra Poesis – vivat, crescat,floreat!

George VULTURESCU,

Redactor-şef al revistei Poesis

© 2007 Revista Ramuri