Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








„Să nu disprețuim disprețul” (2)

        de Gheorghe Grigurcu

Cunoaşterea e o şansă, rareori un noroc de-a dreptul.

*

Marea, terifianta călătorie începe cu secvenţe delicate, cu despărţirea de lucrurile modeste, de micile tabieturi, de trăirile oarecari, într-o vălurire a duratei care-ţi consumă insesizabil, dar necontenit senzaţia normalităţii. Nimic grav nu pare totuşi posibil sub această hipnoză cotidiană. Să fie vorba de-o strădanie a lumii mărunte de-a te ajuta, îmblînzind inexorabilul? Sau de un mesaj al fatalităţii înseşi, gata a te primi, în ciuda înspăimîntătoarelor temeri preaomeneşti, cu clemenţă, cu o blîndeţe absolutorie?

*

„Cît de searbăd şi lipsit de gust ne pare orice lucru netrecut prin firul depănat de amăgire” (Jonathan Swift).

*

Cea mai somnoroasă vietate este rîma, care poate dormi şi trei ani dacă se străduieşte.

*

Amplă gesticulaţie a entuziasmului, ca atunci cînd, purtînd un pahar plin şi mişcîndu-ţi necontenit mîna, există în orice clipă riscul de a-l vărsa.

*

Imitaţia: o formă de sinucidere neomologată.

*

„Viaţa ascunsă a lui Fidel Castro este o carte de «confidenţe», scrisă de cel care a fost garda sa de corp timp de 17 ani, Juan Reinaldo Sanchez, membru al cercului de elită al lui Castro, în colaborare cu ziaristul francez Axel Gilden. (…) «Contrar a ceea ce se spunea din totdeauna, Fidel nu a renunţat niciodată la confortul capitalist şi n-a ales să trăiască în austeritate. Dimpotrivă, modul lui de viaţă este cel al unui capitalist fără limită». (…) Sanchez a fost cel mai apropiat dintre protectorii săi, umbra lui Castro şi dispune de sute de fotografii făcute alături de despotul cubanez. O rotiţă anonimă, dar esenţială. A văzut cu propriii ochi infidelităţile lui Castro cu amantele şi fiii săi ilegitimi. Castro – nababul cu zeci de proprietăţi, insula sa privată, iahtul, partidele de pescuit submarin. L-a însoţit zilnic pe revoluţionarul paranoic care înregistra tot şi pe toţi, ale cărui veşminte erau controlate cu detectorul de radiaţii cînd ieşeau de la spălătorie şi care nu bea decît lapte provenit de la aceeaşi vacă, îngrijită într-un grajd privat. Ţinea o mitralieră la picioare cînd călătorea cu Mercedesul său şi nu se deplasa niciodată fără cel puţin zece gărzi de corp, inclusiv cei doi donatori de sînge. (…) Fosta gardă de corp arată că aproape două decenii a avut grijă de Castro mai mult decît de propria familie, dar în final a realizat că Fidel considera că insula Cuba «îi aparţine». «Era stăpînul ei, asemenea unui proprietar de pămînt din secolul XIX. Pentru el, bogăţia era înainte de toate un instrument al puterii, de supravieţuire politică, de protecţie personală». Reamintind cum a păstrat Castro diamantele angoleze într-o cutie de ţigări Cohiba, el scrie: «Fidel avea ceva din mentalitatea unui pirat din Caraibe»” (România liberă, 2014).

*

Ca să scrii, trebuie să reduci sonorul trăirii. În preajma unei muzici zgomotoase nu putem comunica în nici un fel.

*

Dimineaţă radioasă. Încă nu s-a desprimăvărat de-a binelea, dar copacii desfrunziţi, cu discreţi noduli ai rodniciei in spe, răspîndesc deja o mireasmă de lumină suculentă. Prima lor etapă de fertilitate o constituie această lumină cu efect olfactiv.

*

Prea multe informaţii te blochează. N-ai pe unde să mai treci şi, ceea ce e mai grav, încercînd a te elibera de povara lor informă, derutat, iritat, extenuat aşa cum ai ajuns, nu-ţi poţi da seama dacă direcţia stradală pe care apuci ar fi cea corectă. Teancurile de ziare, reviste, mulţimea de emisiuni audiovizuale, hotărît lucru, nu-ţi vor binele. Amănuntele în dispersie joacă în ochiul minţii cum o pîclă. Nu le poţi culege, nu le poţi integra, nu poţi da de un rost al lor, în afară de cel… de-a te trage de limbă, chiar şi atunci cînd n-ai mai avea nimic de spus. Curios, lehamitea te sileşte totuşi la o sporovăială zadarnică.

*

Pe stradă, un muncitor către altul: „Să ne îmbrăcăm ca oamenii, că e duminică”. Aşadar, la plural, substantivul om are o accepţie pozitivă. În schimb la singular, e depreciativ, ruşinat de sine cum de un viciu: „Păcătuieşte şi el, ca omul”. Să fie, pe plan mioritic, o blasfemie a individualizării?

*

Jungla Amazonului produce mai mult de 20 la sută din oxigenul lumii noastre.

*

„Cu cît mai mult cedăm timpului, cu atît mai repede alergăm odată cu el, cu atît mai departe ne duce de ceea ce durează. Şi aceasta se aplică şi la animale; niciodată n-am ştiut mai mult şi mai puţin despre ele. Niciodată mai mult, în ce priveşte anatomia şi comportamentul lor. Niciodată mai puţin despre natura lor sacră, despre strălucirea creaţiei lor neştirbite aşa cum o prezintă basmele şi miturile, ca pe un miracol, şi cum au interpretat-o cultele ca pe ceva divin. O orbire parţială cuplată cu o înaltă perspicacitate îl caracterizează pe homo faber, fie că îşi îndreaptă privirea către stele, către oameni sau atom. Pe aceasta se întemeiază puterea sa – desigur şi suferinţa, poate şi declinul” (Ernst Jünger).

© 2007 Revista Ramuri