Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Literatura de ingrediente

        de Adrian Popescu

Ideologia corectitudinii politice pretinde relativizarea tuturor criteriilor clasice de a ordona valoric diversitatea: marginalul trebuie să devină central, iar ab-normalul să fie luat drept normă. Aproape ai spune că lucrurile tradiţionale s-au răsturnat valoric, de un timp, ele se supun unor noi judecăţi generale inversate. Relativizarea grilei axiologice în aproape toate domeniile (nu şi în ştiinţe) ne-a dus şi la negarea criteriul estetic în artă, unde el este considerat de unii inactual sau, oricum, insuficient, fiind înlocuit, nu completat, cu cel socio-politic. Ideologicul se pare că a revenit în forţă.

Literatura se resimte, bineînţeles, de pe urma acestor mutaţii culturale majore. Nu ne mai plac romanele lungi şi poeziile ,,luminoase”. Vrem romane sub 200 de pagini (cum au afirmat net, pe net, studenţii din anul doi de la Facultatea de Litere din oraşul universitar X) şi poeme atroce, neapărat cu imagini din viaţa noastră intimă, fiziologică, nu impersonală, ideală, vrem coşmaruri, nu vise, eventual vise negre.

Există o uniformizare a discursurilor ,,negre”, acerbe, dispreţuind orice tendinţă ascensională, discursuri suprasaturate cu ingredientele prezentului superficial, practic ele ducând spre desfiinţarea oricărei structurări de sens. ,,Literatura de ingrediente”, s-o numim astfel, nu satisface foamea de idei generoase, veridice, trans-personale, a cititorului matur, educat, cultivat. Cititorul exigent tânjeşte după substanţa densă a semnificaţiilor şi a simbolurilor ample, compacte, totalizante. Decretarea ,,sfârşitului istoriei” are ca ecou declararea ,,sfârşitului istoriei literare”, a literaturii crescute lent, organic, cu miză spirituală, educativ-emoţională, a ,,umanioarelor”‚ în cele din urmă. Istoriile literare mondiale sunt mai mult istorii ale mentalităţilor unor epoci, decât istorii ale unor personalităţi literare. Ori în artă personalitatea e totul. Metoda unor istorici iluştri din renumita Şcoală a Annalelor, cu înregistrarea minuţioasă a economicului, politicului, cotidianului epocilor respective, în detrimentul marilor figuri istorice, nu ştiu dacă este aplicabilă aici.

Nu ştiu cât va dura ,,termenul de valabilitate” al unor, nu toţi fireşte, romancieri cultivând temele la zi, cerute de piaţa literară, sau lirici ai infernului subiectiv, cotidian, care şi-au declarat înaintaşii literari ,,expiraţi”. A urma un trend nu înseamnă încă a fi personalitate literară. Pentru că, onoare excepţiilor, dorind succesul cu orice preţ, faima mediatică, ei uită că în spatele lor, al autorilor supraevaluaţi, se pregătesc de atac cei mai tineri şi mai avizi de succese mediatice. Cred totuşi în butada mea, ,,Cei tineri au dreptate, chiar atunci când n-au!” Dar trebuie să adaug: sunt ,,scriitori tineri” nişte tineri eterni? Au doar ei mitul lui „puer aeternus” în sânge, al Dioscurilor? Cei tineri sunt pentru mine nu doar cei nevârstnici, bravo impetuozităţii lor dacă au un ideal nobil, nu unul telegenic, ci şi cei care se reinventează, indiferent de numărul anilor: Marguerite Yourcenar, Voiculescu, Doinaş. Cei care au prospeţimea stilului ca deziderat, scriind din plăcere, cu pasiune, urmărind nu succesul, ci perfecţiunea, pe cât este ea posibilă. Nu e greu să-l desparţi, după două-trei titluri, după 10-15 ani, pe cel tânăr mereu de cel care a fost, pe cel talentat de cel mimetic, doritor de vizibilitate maximă. Nu spun întâmplător vizibilitate maximă, mimeticul, pseudo-scriitorul se foloseşte la maximum de metoda autopromovării pe Facebook, prin fotografii personale, unele insipide, prin texte provocatoare care exhibă mai mult decât revelează un autor. Autopublicitatea acestor amatori care astfel jignesc, de fapt, nu numai simţul critic, ci chiar bunul-simţ. Spectacolul unui eu precar devine la limită un proces de autoiluzionare. Uităm că valoarea unui poet nu stă în expresivitatea fotografiilor sale, ci în expresivitatea textelor lui. Numai că în lumea noastră de-structurată de media, fluidă, de consistenţa apei nămoloase, imaginea este dominantă, iar manipularea realităţii a ajuns ceva obişnuit, mai mult, acceptăm orice nerozie, ne-am obişnuit aşa de uşor cu nedreptatea minciunii încât nu mai reacţionăm imediat.

Lumea s-a schimbat chiar sub aspect fizic, nu doar ca mentalitate generală, de trăire a clipei la maximum, cum aminteam, frenetică, vezi Untold-ul clujean din august, de pildă. Nu aţi observat că nu doar tunsorile tinerilor sunt hollywoodiene, dar înseşi fizionomiile lor au un aer global. ,,Natura imită arta”, paradoxul cunoscut al lui Oscar Wilde are toată acoperirea acum. Am avut plăcerea să asist la defilarea miilor de perechi tinere îndreptându-se spre Parcul public, unde se desfăşura Festivalul internaţional de muzică Untold... Perechile de tineri dezinvolţi puteau proveni de oriunde, din Bucureşti sau din Praga, din Viena sau din Berlin. Tinerii erau eleganţi, plini de energie, siguri pe gesturile lor, mărturisesc că mi-au plăcut. Muzica pe care urmau s-o asculte, nu. Nu o înţeleg. Poate aşa e şi cu poezia unor tineri, nu o admir, dar pe ei îi admir, pentru că uneori dau de aur curat în noroiul cotidian.

© 2007 Revista Ramuri