Noi, sfidând orice ameninţare – directă ori voalată –, nu vom folosi majusculele şi vom nota explicit „hârtiile oficiale”, anunţând totuşi că în felul acesta nu intenţionăm, în nici un caz, să le ştirbim autoritatea şi înaltul aspect solemn. Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Hârtiile oficiale se clasifică după:

1. Momentul în care au fost iniţiate pentru întâia oară;

2. Momentul în care au fost emise;

3. Hârtiile oficiale la vedere;

4. Hârtiile oficiale clasificate;

5. Hârtiile oficiale importante pentru întreaga omenire;

6. Hârtiile oficiale importante pentru întregul popor;

7. Hârtiile oficiale importante (doar) pentru noi;

8. Hârtiile oficiale importante (doar) pentru ei.

Se pare că prima hârtie oficială nici n-a fost o hârtie, ci un şirag de pietricele prinse pe un şnur purtat la gât de Poolo IV Cel Superb, regele tribului Ochii Cerului din cea de a treia civilizaţie terestră. De pe acest şirag de pietricele se putea afla – în orice clipă! – averea impozitabilă a fiecărui supus. Se spune că marele preot Rugub’ubu, inventatorul acelui sistem de semne, ar fi fost ucis (pe bună dreptate şi în interesul major al tribului) pentru ca doar regele să cunoască semnificaţia fiecărei pietricele şi, mai ales, semnificaţia succesiunii ei pe şirag. Aşa că doar Poolo IV (Cel Superb) putea spune în ORICE clipă despre ORICE supus ORICE datorie avea (sau era nevoie s-o aibă).

Mult mai târziu, pe vremea celei de a şaptea civilizaţii terestre, P’oolo IV, temutul rege al tribului Urechile Cerului, a beneficiat de un şirag de scoici, un sistem de scriere mult mai avansat decât cel folosit de pierduta dinastie Poolo. Din păcate, nu ni s-au păstrat cu certitudine minunatele performanţe ale acelui sistem de depozitare al datelor, deşi dispunem de câteva explicaţii ale unor savanţi de cea mai mare credibilitate. Toţi se bazează pe faptul că a şaptea civilizaţie terestră a fost, după cum se ştie, o civilizaţie lacustră, astfel explicându-se folosirea alfabetului scoicilor, alfabet utilizat până la cea de a unsprezecea civilizaţie terestră („Civilizaţia de Aur”), când triburile de vânători s-au bucurat pe scară largă de scrisul pe pieile de animale vii, motiv pentru care vorbim despre perioada pre-pergamentului.

Abia în vremurile noastre, vremurile civilizaţiei a patrusprezecea, („Civilizaţia nucleară”) lucrurile au avansat rapid: de la scrierea pe pietre, pe ziduri, pe pergament, pe hârtie şi, în sfârşit, culmea birocraţiei, scrierea pe echipament electronic, la scrierea virtuală. Despre această birocraţie avansată va trebui să vorbim, în nepreţuitul GHID de folosit în minunatul labirint al celui mai splendid trai în birocraţia ce atât de subtil ne îmbrăţişează condescendent - de la certificatul de naştere până la certificatul de deces.

b) Semnificaţie: se poate considera, pe drept cuvânt, sigiliul/ ştampila drept cel mai important artefact laic. El ne indică la modul cel mai exact istoria, cutumele, contradicţiile, viaţa materială, viaţa particulară, viaţa socială şi viaţa publică în diferitele perioade istorice ale unei anumite populaţii în decursul devenirii ei. Faptul acesta a făcut ca arheologii să treacă tot mai indiferenţi pe lângă mizerabilele cioburi de vase, statuete ori podoabe, urme ce nu se lasă „citite” decât la nivel de ipoteze. Or ipotezele sunt întotdeauna interpretabile. Cum bine a spus atât de profund profesorul şi poetul Cristofor Luigi A. Columbus la un curs de arheologie aplicată: „Ipotezele umplu viitorul de conţinut, aşa că să emiţi ipoteze despre negura trecutului este ca şi cum ai spune că nu eşti decât emanaţia propriului tău vis”. Aşa că profesorul şi poetul Cristofor Luigi A. Columbus nu le-a permis nicicând studenţilor săi să se ocupe de „mizerabilele cioburi”, cerându-le să lase să îngraşe în continuare pământul tot ce se găseşte în siturile descoperite, cu excepţia sigiliilor şi a ştampilelor.

c) Importanţă: Ştampilele/ sigiliile reprezintă cel mai important semn al suveranităţii, indiferent de sistemul statal la care ne referim. În numeroase locuri, şeful suprem poartă pe deget inelul cu sigiliul, iar sigiliul Serenisimului, atunci când pleacă în Lumea Drepţilor, este sfărâmat cu ciocanul, astfel ca nimeni să nu preia puterea răposatului Cel Mai Înalt Pontif. Următorul Papă va primi un alt inel cu sigiliul care va putea fi sărutat doar de puţini privilegiaţi. Cutuma aceasta este valabilă şi în multe situaţii aşa-zis laice, unde lupta pentru inelul cu sigiliu a sacrificat nu o dată nenumărate vieţi, iar învingătorul dintr-un asemenea conflict devine în mod automat Părintele Naţiunii, în faţa căruia se înclină cu uralele unui sincer entuziasm patriotic tot natul supravieţuitor.

Aşadar, sigiliul/ ştampila reprezintă semnul distinctiv al devenirii şi măsura aberantă prin care se preconizează eliminarea lui/ ei nu este doar un atac la mândria naţională, ci şi un periculos precedent nihilist. (Propunerea opoziţiei parlamentare prin care se cere măcar revenirea la „ţapul ispăşitor” a fost respinsă de puterea lipsită de discernământ. Oricum, trecutul nostru ne garantează că nu va trece mult timp când şi vremurile noastre vor deveni de tristă amintire.)

De unde se poate trage uşor concluzia evidentă că hârtiile oficiale nu au sens decât pentru cei ce le emit, în vreme ce cei cărora le sunt adresate nu trebuie să le priceapă, să le analizeze, să fie de acord ori nu cu ele sau – Doamne fereşte! – să le judece. Ei nu sunt obligaţi decât să le respecte. Dacă se poate, fără să crâcnească şi chiar cu entuziasm. De aceea, nici nu este important ca hârtiile oficiale să ajungă – în cadrul civilizaţiei a patrusprezecea a Terrei, civilizaţia noastră, „Civilizaţia Nucleară” – doar la persoanele alfabetizate. Indiferent că ştiu să citească sau nu, toţi suntem obligaţi să le respectăm neîntârziat şi întocmai.

Că altfel ar fi haos!

Avantaje:

– pentru receptori: nu trebuie să-şi bată capul să le înţeleagă legalitatea, ci doar să le respecte. (Dacă receptorul le analizează, o face doar pe timpul, nervii şi răspunderea sa, întrucât şi aşa nu are cum să le modifice consecinţele.)

Aşadar: momentul emiterii primelor hârtii oficiale a fost esenţial – de atunci lucrurile au evoluat fără să evolueze.

Oficial, putem spune că stabilitatea este principiul de bază pe care se bazează hârtiile oficiale. (Dar neoficial, se ştie că modificarea periodică este şi mai indicată pentru că modificarea este dovada progresului şi examenul superior pentru cei cărora li se adresează prevederile: ei trebuie să le cunoască şi să le îndeplinească întocmai chiar dacă nu le cunosc. Nu contează când se popularizează hârtiile oficiale, contează doar când au fost emise, adăugite şi modificate.)

Hârtiile oficiale la vedere sunt cele cu care emitenţii vor putea oricând să acuze câte un receptor neatent, indolent – sau chiar conştient indisciplinat! – de nerespectarea regulilor şi de atentat împotriva stabilităţii. Scuza că receptorul nu a cunoscut imperativul unei hârtii oficiale nu exonerează de vină. Acest lucru a rămas neschimbat încă de pe vremea lui Poolo IV Cel Superb, regele tribului Ochii Cerului din cea de a treia civilizaţie terestră. Iată, stabilitatea nu este riguros reglementată doar pe orizontală, procedeul îşi are originile adânc înfipte în sfânta noastră tradiţie. Pe care nimeni nu are voie s-o pună la îndoială!

Acestea reprezintă cele mai înalte dovezi ale geniului emiţătorilor aflaţi mereu în slujba stabilităţii.

Avantajele hârtiilor oficiale clasificate sunt de nepreţuit. În numele lor poate fi adus pe calea cea dreaptă oricine. Iar dacă acela se opune (în mod nesăbuit, desigur!), atunci poate apare la suprafaţă o lege conţinută de o hârtie strict clasificată, iar nesăbuitul nu va afla, desigur la timpul potrivit, decât cuantumul pedepsei ce i se cuvine.

Bineînţeles că hârtiile oficiale clasificate – şi, în cazuri extrem, hârtiile oficiale sever clasificate – nu ajung decât sub privirile celor ce au dreptul de a face referire la ele. Dar nici măcar aceştia nu vor avea acces la întregul document, ci doar la fragmentul care va decide soarta acelui nesăbuit. Aşa că hârtiile oficiale clasificate nu vor fi scoase la lumină niciodată pentru vulg, iar în totalitate, sub nici un pretext, ci se va face vorbire doar prin interpretarea lor. Cel mai indicat prin interpretarea unui fragment.

Nici scuza că o faptă săvârşită aflată sub incidenţa unei hârtii oficiale clasificate (ori sever clasificate) n-ar fi fost făcută în cunoştinţă de cauză nu exonerează de vină nesăbuitul. (Altfel, oricine ar putea săvârşi orice, punând în grav pericol stabilitatea întregii societăţi.)

Se pare că hârtiile oficiale clasificate au fost utilizate încă de pe vremea lui Poolo V Cel La Fel de Superb, fiul lui Poolo IV Cel Superb, regele tribului Ochii Cerului din cea de a treia civilizaţie terestră. Cei care susţin această teză pornesc de la amănuntul nu lipsit de importanţă că tocmai Poolo V Cel La Fel de Superb, ar fi introdus în şiragul de pietricele, pe lângă cele albe, şi pietre roz. Acestea din urmă erau ferite de ochi indiscreţi, fiind învelite în frunze înţepătoare de urzică. (Cine să rişte să le îndepărteze?) Aşa că nu putem decât să repetăm: „stabilitatea nu este riguros reglementată doar pe orizontală, procedeul îşi are originile adânc înfipte în sfânta noastră tradiţie. Pe care nimeni nu are voie s-o pună la îndoială!”

Desigur, există hârtii oficiale provenite din vechi rituri şi cutume, din temeri ancestrale şi din ambiţii universale. Acestea nu fac decât să legalizeze spiritul veşnic uman, cel ce îl diferenţiază pe individul om de animal. De pildă, sunt cunoscute strictele reglementări ale aplicării pedepselor. (Cum ar fi documentele care arată în mod limpede că numai călăul are dreptul să decapiteze un osândit, oricine altcineva fiind socotit criminal dacă săvârşeşte un asemenea act barbar.)

Doar prin experienţa a mii de ani, prin discuţii prelungi ori doar prin preluarea unor practici impuse de oamenii puternici, s-a ajuns la hârtiile oficiale cele care reglementează viaţa întregii omeniri. Fără ele, nimic din cele întâmplate nu se consideră a se fi întâmplat. De pildă, fără un aşa-numit „Certificat de naştere”, individul nici măcar nu este considerat că ar fi venit pe lumea aceasta, la fel cum o văduvă nu se va putea prevala de calitatea de văduvă fără certificatul de deces al soţului.

(Şi) de aceea este important ca orice om să poată fi tras la răspundere pe baza hârtiilor oficiale. Să luăm exemplele tocmai amintite şi să prevenim lumea:

1. dacă un individ inconştient nu dispune de un Certificat de naştere prevăzut cu toate semne şi însemnele legale, el ar putea fi socotit drept un avorton birocratic, o fiinţă care există fără să existe. Prevalându-se de acest statut, „inexistentul” ar putea săvârşi orice ticăloşie fără a putea fi tras la răspundere după cum ar merita.

Hârtiile oficiale importante pentru întreaga omenire reglementează trecutul, prezentul şi viitorul a tot şi a toate: existenţa, familia, munca, posesia, alianţele, ambiţiile, nemulţumirile şi conflictele.

Spre deosebire de hârtiile oficiale privind întreaga omenire, hârtiile oficiale importante (doar) pentru întregul popor legiferează şi legalizează strict glorioasa mândrie naţională, în contrast evident cu decadenţa – ca să nu spunem cu „barbaria” – din jur.

Nici în privinţa hârtiilor oficiale importante pentru întregul popor, destinatarii nu trebuie să-şi bată capul cu ele. Pentru formularea hârtiilor oficiale importante pentru întregul popor sunt suficienţi conducătorii mai mari şi, respectivi, mai mici. Dacă n-ar fi ei, n-ar exista nici hârtiile oficiale importante pentru întregul popor; or, cum bine se ştie, nimic n-a fost creat fără rost. Nici măcar conducătorii mai mari şi, respectiv, conducătorii mai mici! Fără ei, n-ar fi decât haos.

De pildă, un certificat medical. Pentru vecinul de pe strada alăturată nu e deloc important certificatul meu medical. Nici măcar pentru vecinul de pe strada mea.

Uneori, hârtiile oficiale importante doar pentru noi nu intră în disonanţă ori chiar în conflict cu hârtiile oficiale ale altora.

De pildă, diploma mea de medic nu intră în disonanţă şi nici în conflict cu diploma ta de inginer. Şi nici cu calitatea ta de pacient. În schimb, titlul meu de proprietate asupra casei mele, unde se specifică oficial că şi curtea îmi aparţin mie şi numai mie, poate deveni subiect de proces cu tine, dacă tu consideri că gardul dintre proprietăţile noastre intră doi metri pe teritoriul tău, asupra căruia ai şi tu o hârtie oficială la fel de valabilă ca şi hârtia mea.

Hârtiile oficiale importante (doar) pentru noi sunt cele ce provoacă majoritatea proceselor civile. Până când, neînţelegând mersul lucrurilor, părţile în conflict ajung la atacuri fizice. Atunci, hârtiile oficiale importante (doar) pentru noi provoacă şi procese penale. Însă şi unele şi altele sunt rezolvate în mod strălucit de către Justiţia Suverană. Care desigur (tot desigur!) lucrează pe baza unor rapoarte oficiale ale organelor de anchetă. Şi, bineînţeles, acele rapoarte oficiale nu le sunt emise pe cale orală, ci tot prin nişte hârtii oficiale (prevăzute cu antet, număr de înregistrare, ştampilă, dată şi semnătură). Fără acestea, nici un proces n-ar putea avea loc. Iar, ca o încununare absolută a muncii înţelepte a Justiţiei Suverane, soluţiile, verdictele, sentinţele şi motivaţiile sunt făcute nemuritoare tot prin intermediul unor hârtii oficiale importante doar pentru mine, întrucât pe tine nu te atinge un asemenea înscris. Nu te atinge deloc!

Aşa că e limpede că în lipsa hârtiilor oficiale am regresa la stadiul de comună primitivă, orice relaţie socială căzând în arbitrariu şi doar sub imperativul puterii fizice. (Nici măcar micile şi marile şmecherii financiare n-ar putea avea loc fără hârtiile oficiale!)

De unde se vede că hârtiile oficiale stau la baza dezvoltării societăţii, mai mult chiar decât descoperirea focului sau a plugului, decât marile invenţii şi revoluţia tehnologică!

Hârtiile oficiale pentru mine reprezintă garanţia progresului.

Hârtiile oficiale importante pentru noi, precum şi cele importante doar pentru tine reprezintă cea mai genială pârghie a ierarhiilor. Ele certifică faptul că oamenii sunt egali doar la naştere. Pe măsură ce copilul înaintează în vârstă, devine tot mai puţin egal cu ceilalţi copii ce avansează în vârstă. Acesta este şi farmecul vieţii, spun filosofii: acela că suntem atât de diferiţi între noi. Or, realitatea că suntem atât de diferiţi impune cu tărie şi legi diferite, respectiv hârtii oficiale diferite, întrucât o reglementare potrivită pentru tine poate să nu fie deloc potrivită pentru mine. Conştiente de acest lucru, autorităţile nu s-au lăsat pe tânjală şi au elaborat hârtii oficiale şi doar pentru tine.

De pildă: pentru ca eu să mă pot bucura nestingherit de un lucru numai al meu, am fost apărat prin aceea că tu NU ai voie să te bucurii de el. Casa aceasta este a mea, aşa că a apărut o lege prin care tu nu ai voie să intri în ea decât dacă-ţi permit eu. Dacă o faci trecând peste această interdicţie, voi avea grijă să primeşti acasă o hârtie oficială (cu antet, număr de înregistrare, semnături, ştampilă etc.) prin care ţi se comunică delictul săvârşit şi consecinţele posibile ale acestui delict. Prin urmare, mie nu-mi este interzis să fac ce vreau pe domeniul meu, acolo unde tu ai drepturi extrem de limitate.

De ce? Aceasta este o întrebare fără rost! Originea unui privilegiu poate fi îndelung cercetată, lucru preferabil să nu fie făcut, deoarece ar fi nevoie de scotocit îndelung prin arhive şi, dacă nu ai norocul să ajungi la o hârtie oficială pierdută, vei da în mod sigur peste un document cel puţin dubios, ajungând să te îndoieşti de tot ce ai găsit cu atâta trudă. Aşa că mai bine nu cerceta!

Revenind: pentru ca eu să mă pot bucura de siguranţa traiului meu, cu tot ceea ce presupune aceasta, legiuitorul – în marea Sa Înţelepciune – a emis hârtii oficiale prin care tu NU ai voie să faci anumite lucruri. Ceea ce este bine! Atât de bine încât eu, din spatele unor hârtii oficiale doar pentru mine, pot să scot liniştit şi legal limba către tine, fără să mă pască nici o primejdie. (După cum bine se ştie, să poţi scoate limba la altul provoacă mari satisfacţii. Dar dacă poţi s-o faci fără să te ascunzi, ci pe faţă, atunci satisfacţiile sunt la superlativ.)

Spre deosebire de hârtiile oficiale (doar) pentru mine, hârtii care – să fie limpede! – nu te privesc, aşa că nici nu e bine să le cunoşti pe toate, hârtiile oficiale (doar) pentru tine se află şi în permanenta mea atenţie. Ca să ştiu când nu le respecţi întocmai, când şi cum trebuie să te reclam ca să fii sancţionat. Dacă n-ar fi aşa, oricine şi-ar putea face oricând de cap! Şi, atunci, unde şi-ar mai găsi loc progresul?

Şi hârtiile oficiale pentru tine reprezintă garanţia progresului.

Toate hârtiile oficiale reprezintă garanţia progresului.