Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Drept la replică al Uniunii Scriitorilor din România refuzat de site-ul Agenţia de Carte

        

Subscrisa, UNIUNEA SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA, organizaţie de creatori a scriitorilor din România (denumită în continuare „U.S.R.”), cu sediul în Calea Victoriei nr. 133, sector 1 – Bucureşti, membră a Alianţei Naţionale a Uniunilor de Creatori („A.N.U.C.”), CIF RO 2786991, IBAN: RO65 RNCB 0082 0005 0872 0001, prin Preşedintele acesteia, dl. NICOLAE MANOLESCU, cu sediul ales pentru corespondenţă la Cab. Av. „Corina-Ruxandra Popescu”, în Str. Trifoi nr. 6, cod 030698, Sector 3 – Bucureşti, având în vedere că apărări ale părţilor, precum şi soluţiile pronunţate de instanţele de judecată în cadrul dosarelor în care U.S.R. este parte au făcut obiectul unor prezentări trunchiate şi subiective, având în vedere că subscrisa nu am fost contactată anterior în scopul de a ne prezenta punctul de vedere, în legătură cu articolul intitulat „Cristian Teodorescu, Dan Mircea Cipariu şi Florin Iaru sunt reprezentanţii legali ai Uniunii Scriitorilor din România” semnat de Cipariu Mircea Dan şi publicat în data de 18.02.2017 pe site-ul www.agenţiadecarte.ro,

solicităm prezentul:

DREPT LA REPLICĂ

prin care învederăm următoarele:

1. Aspectele privind legalitatea alegerii Preşedintelui U.S.R. în persoana dl. Nicolae Manolescu, precum şi a celorlalte organe de conducere din anii 2009 şi 2013 au fost soluţionate definitiv de instanţele de judecată, susţinerile, potrivit cărora „nu există până în acest moment o hotărâre definitivă în favoarea dlui Manolescu şi a echipei sale”, nefiind corespunzătoare adevărului.

Astfel, prin cererea de chemare în judecată ce a făcut obiectul dosarului nr. 32360/299/2016, dl. Cipariu Dan Mircea a contestat alegerea dlui. Nicolae Manolescu şi a celorlalţi membri ai organelor de conducere în anii 2009 şi 2013.

Prin sentinţa civilă nr. 10971/04.11.2016 pronunţată în dosarul nr. 32360/299/2016, instanţa a reţinut că «Alegerea membrilor organelor de conducere din 17.10.2013 s-a realizat conform prevederilor statutului U.S.R. în forma înregistrată la 17.04.2013 prin încheierea pronunţată în dosarul nr. 16099/299/2013. Instanţa, verificând înscrisurile, constată legalitatea numărării voturilor şi a proceselor-verbale încheiate în acest sens, atât la 23.11.2009, cât şi la 17.10.2013».Hotărârea judecătorească pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 este definitivă.

2. În cuprinsul articolului se mai susţine c㠄în acest moment, nu există nicio hotărâre judecătorească prin care să ne fie (n.n. dlor Cipariu, Teodorescu, Iaru) suspendată sau anulată calitatea de reprezentanţi legali ai U.S.R.”.

În primul rând, precizăm că nicio instanţă de judecat㠖 care să fi fost învestită cu judecarea acestor aspecte – nu a constatat calitatea de reprezentanţi legali ai U.S.R.a domnilor Teodorescu Cristian, Cipariu Mircea Dan sau Iaru Florin.

Aceste persoane se recomandă şi se auto-numesc reprezentanţi ai U.S.R. faţă de faptul că ar fi fost aleşi în cadrul unor adunări generale ale U.S.R. organizate în anul 2016 şi 2017.

În realitate, aceste pretinse adunări au constat în întruniri ale unui număr de aproximativ 25 de persoane, majoritatea nemembre U.S.R., care s-au votat unele pe altele în funcţii de conducere.

Mai mult, efectele hotărârilor pretins adoptate au fost suspendate de instanţele de judecată şi nu produc efecte juridice.

a. Pretinsa Adunare din 19.03.2016.

Prin Sentinţa Civilă nr. 5790/05.04.2016 pronunţată în dosarul nr. 14141/299/2016, instanţa a admis cererea şi a dispus suspendarea efectelor Hotărârilor adoptate în cadrul «Adunării Generale Extraordinare a U.S.R.» din data de 19.03.2016 până la soluţionarea definitivă a cauzei având ca obiect anularea Hotărârilor.

Această hotărâre este definitivă.

Astfel, având în vedere că dosarul privind anularea Hotărârilor nu a fost soluţionat, efectele hotărârilor fiind suspendate, niciuna dintre persoanele pretins alese în funcţii de conducere aleU.S.R. prin pretinsa Adunare Generală din 19.03.2016 nu deţin funcţiile pretinse.

b. Pretinsa Adunare din 07.01.2017

În cuprinsul articolului se sugerează faptul că, prin respingerea cererii de chemare în judecată prin care s-a solicitat suspendarea efectelor hotărârilor pretins adoptate în 07.01.2017 (dosar 936/299/2017), ar fi fost confirmată legalitatea acţiunii pretinşilor reprezentanţi ai U.S.R. de a convoca şi de a desfăşura o Adunare Generală a U.S.R. vădit nestatutară şi nelegală.

În realitate, instanţa a respins cererea cu motivarea că o instanţă a lămurit deja anterior întinderea drepturilor părţilor, pretinsele noi organe de conducere neavând posibilitatea de a convoca şi desfăşura adunări generale şi de a adopta alte hotărâri.

Instanţa reţine c㠄o instanţă judecătorească (n.n. în dosarul 14141/299/2016) a lămurit deja întinderea drepturilor părţilor, până se soluţionează definitiv dosarul nr. 14139/299/2016, situaţie ce subzistă în continuare, astfel că nu se poate trece la adoptarea unei alte hotărâri, în sensul invocat de reclamanţi cu ignorarea unei hotărâri judecătoreşti, observând-se în acest sens şi Statutul Uniunii Scriitorilor din România prin raportare la persoanele care pot convoca adunarea generală ordinară”.

Pe de altă parte, precizăm că dosarul 2611/299/2017 despre care se face vorbire în articol, ce are ca obiect cererea dl. Cipariu Mircea Dan de înregistrare a unor hotărâri care nu pot produce efecte, a fost suspendat de instanţa de judecată până la soluţionarea cauzelor având ca obiect anularea Hotărârilor.

Pe cale de consecinţă, faţă de cele prezentate de subscrisa reprezentând situaţia reală şi obiectivă, rezultă că cititorii site-ului www.agentiadecarte.ro au fost induşi în eroare de numitul Cipariu Mircea Dan, prin prezentarea denaturată a faptelor şi prin prezentarea trunchiată a documentelor relevante.

Vă solicităm să procedaţi la publicarea prezentului drept la replică în aceleaşi condiţii de vizibilitate în care a fost publicat articolul menţionat.

UNIUNEA SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA

© 2007 Revista Ramuri