Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Premiile Uniunii Scriitorilor pentru anul 2016

        

Pe 29 mai, la Sala Media a Teatrului Naţional, arhiplină, s- a desfăşurat Gala de acordare a Premiilor U.S.R. pe anul 2016. Moderatorul ceremoniei a fost, ca de fiecare dată, Nicolae Manolescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România.

În cuvântul de deschidere, acesta a mulţumit Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, susţinătorul financiar al Premiilor, Secretariatului General al Guvernului - Departamentul pentru Relaţii Interetnice, care a acordat cele două premii pentru literatură în limbile minorităţilor, firmei S.C. ADIR BRAND HOLDING S.R.L., co-producătorului TVR 3 şi partenerilor media: România literară, Viaţa Românească, Luceafărul de dimineaţă şi revista onlineliteraturadeazi.ro.

În urma deliberării de către juriul alcătuit din Al. Călinescu, Livius Ciocârlie (preşedinte), Ioan Holban, Angelo Mitchievici, Eugen Negrici, Alex Ştefănescu şi Simona Vasilache, s-au acordat următoarele premii pentru cărţile apărute pe parcursul anului 2016:

Cartea de poezie: Emil Brumaru, Amintiri din rai, Humanitas;

Cartea de proză: Ioan T. Morar, Sărbătoarea Corturilor, Polirom;

Cartea de eseu, critică şi istorie literară: Răzvan Voncu, Arheologia memoriei, Şcoala Ardeleană.

Cartea de debut: Dragoş Silviu Păduraru, H. Bonciu şi literatura de scandal, Tracus Arte.

Cartea pentru copii şi tineret: Horia Gârbea, Uimitoarele aventuri ale lui Făt-Frumos din Lună, Ed. Neuma

Cartea de traduceri: Tudora Şandru Mehedinţi, Dasso Saldivar, García Márquez. Călătoria spre obârşie, RAO.

Premiul special: Nadia Anghelescu, Noi şi Orientul arab, Polirom;

Mircea Mihăieş, Ulysses, 732. Romanul romanului, Polirom;

Premiul Naţional: Mihai Zamfir

Cărţi în limbile minorităţilor:

Comisia pentru Minorităţi a acordat premiile :

Gálfalvi György, Kacagásaink/ Râsetele noastre (memorialistică), Ed. Asociaţia Culturală Holnap, Oradea şi Noran Libro, Budapesta.

Myhailo Hafia Traista, Mizh kohanniam i smertiu/ Între dragoste şi moarte, RCR Editorial, Bucureşti;

Premiul „Mircea Ciobanu”: T. Tihan, Viaţa lui Perpessicius.

Premiile ARIEL (Asociaţia Revistelor, Imprimeriilor şi Editurilor Literare):

Revist㠖 Arca, Arad

Carte – Aproape liber de Daniel Cristea-Enache, Editura Curtea Veche Publishing

Momentele muzicale ale serii au fost oferite de formaţiaPassione (Diana Jipa – vioara I,Cristina Paşa– vioara a II-a,Mădălina Penciu– violă,Violeta Tuţă-Popescu– violoncel).

Nr. 06 / 2017
Premiile revistei Convorbiri literare

Eugen Negrici, Doctor Honoris Causa al Universității din Craiova

Calendar al scriitorilor din Filiala Craiova a USR

Elogiu creativității
de Gabriel Coșoveanu

Din jurnal (2011)
de Gabriel Dimisianu

A cîștiga singurătatea veritabilă (3)
de Gheorghe Grigurcu

Toscana din Ierusalim
de Adrian Popescu

Pavlik Morozov sau Inimă rece
de Nicolae Prelipceanu

Grecii, comunismul și românii (II)
de Mihai Ghițulescu

Cine face îngerul face și bestia
de Nicolae Panea

Festivalul Internațional de Literatur㠄Tudor Arghezi“ – ediția a XXXVII-a

O parabolă pentru România deceniilor din urmă
de Ştefan Vlăduţescu

Poetul, „un fericit în nefericirea“ sa
de Silviu Gongonea

Formă deformată
de Aura Dogaru

Turnirul fără învingători
de Gabriel Nedelea

Vitalism postmodern
de Gabriela Gheorghișor

Colocviul Național al Revistelor de Cultură de la Arad

A șaptea ediție a Turnirului de Poezie al Uniunii Scriitorilor din România – Natură și cultură la Colibița, 10-13 mai 2017

Premiul Național pentru Proz㠄Ion Creangă”, Opera Omnia

Premiul Național pentru Poezie „Lucian Blaga”, Opera Omnia

Premiile Uniunii Scriitorilor pentru anul 2016

Nominalizările la premiile Uniunii Scriitorilor pentru anul 2016

Despre poezia Carolinei Ilica
de Ion Pop

Poezie
de Valeriu Birlan

Poezie
de Radu Cange

Poezie
de Toma Grigorie

Poezie
de Constantin Oprică

Păcatele unui martir
de Haricleea Nicolau

Common people pe canapea
de Daniela Firescu

Dezastre și miracole
de Viorica Gligor

Tăcerile albe – liant între anima și animita
de Gabriela Rusu-Păsărin

La marginea apei
de Sara Gruen

Paul Gherasim: frumusețea precum aerul se respiră
de Cătălin Davidescu

© 2007 Revista Ramuri