Lui Valeriu Grigorie, in memoriam
Dau la o parte draperia sorţii
privesc profund în timp necunoscut
N-am înţeles nicicând anatomia morţii
în profilul vieţii fixată la-nceput
Umil mă prosternez la marile icoane
ale dumnezeirii în inimi încrustate
Rezultatul e zero încercările vane
nu dau de rostul fiinţei condamnate
Moartea pe credit după Céline
nu iartă pe nimeni pe nimeni nicicând
Pruncul din iesle pruncul divin
adoarme predestinat cu moarte în gând
În pofida a toate continui să exist
să-mi port nemărginirea mărginită
chiar dacă viaţa e un lucru trist
iar moartea la dans ne invită