Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Cum și-a semnat Samuel J. Krosewits condamnarea la moarte sau O nenorocire nu vine niciodată singură

        de Gheorghe Schwartz

Roşcat, cu ochelari de la vârsta de trei ani, cu părul ciufulit, mereu greşit încheiat la nasturi, punând tot felul de întrebări trăsnite, Samuel J. Krosewits a fost copilul prototip pentru şablonul de viitor savant. Şi, într-adevăr, Samuel (în mod ciudat, nimănui nu i-a trecut măcar prin cap să-i spună Sami), Samuel a fost un elev problemă, dar o problemă specială: era foarte rar atent la cursuri – e drept că nici nu deranja orele –, uneori nici măcar nu sesiza când era provocat la răspuns, însă niciodată nu s-a întâmplat să nu ştie lecţiile. Părinţii s-au speriat că Samuel e abulic, dar medicul a spus că nu. Doar pentru felul său zăpăcit, aproape sfidător (deşi nu cu intenţie) a fost plasat mereu pe locul doi: în învăţământul primar, în cel gimnazial, în cel liceal, la facultate, la şcoala doctorală. Da, Samuel dovedea o pregătire fără cusur, însă nici un dascăl nu era dispus să facă din învăţăcelul acela mereu cu gândurile aiurea un şef de promoţie.

Cu toate acestea, Samuel J. Krosewits a devenit doctor în fizică şi în filozofie. Cei ce au avut răbdarea să-l cunoască şi să-l înţeleagă au văzut că tânărul „aproape abulic” trece peste realităţile din jur şi se înfundă tot mai mult într-o lume numai a sa. La vârsta de douăzeci şi opt de ani n-a reuşit să lege nici o prietenie, n-a cunoscut nici o femeie, locuia cu părinţii. Sau poate că nu e corect spus c㠄locuia cu părinţii”, mai degrab㠄locuia la părinţi”. Dar ca specialist în domeniul său era preţuit şi avea de acum o faimă bine consolidată. După ce s-a remarcat cu mai multe invenţii, dar şi cu şapte studii pe care doar puţină lume le-a înţeles, fără ca el să trebuiască să depună vreun efort special, i-au fost deschise porţile spre cel mai bine dotat laborator de la IBML. Puţină lume i-a înţeles cu adevărat comunicările, însă printre aceştia s-au aflat tocmai cele mai mari somităţi.

La IMBL, în urma aprecierilor de la numele grele ale ştiinţei, care au afirmat în unanimitate că doctorul Samuel J. Krosewits inaugurează o nouă abordare asupra materiei, realizând în mod practic sinteza mult aşteptată între fizică şi filozofie, tânărului geniu i-au fost alocate toate fondurile şi facilităţile pe care le-a pretins pentru cercetările sale. (Uneori se întâmplă şi astfel de minuni: ca o persoană cu capacităţi ieşite din comun să primească toate şi singurele înlesniri pentru a da roadele minţii. Singurele fiindcă, dacă nu ar fi fost lăsat să facă doar ceea ce făcea, mai mult ca sigur că fie că ar fi abandonat munca în acel loc, fie s-ar fi plafonat într-un travaliu de rutină. Dr. Krosewits nu se putea adapta, pentru a fi creator avea nevoie ca toţi cei care intrau în sfera sa de activitate să se adapteze ei la cerinţele sale. Dr. Krosewits nu se supunea niciunui şef. Nu din orgoliu, ci pentru că nu putea gândi decât pe cont propriu.) Aşa că a fost lăsat să lucreze când, cum şi la ce îl împingea geniul. Geniu, deoarece fondurile pentru aparatura şi personalul ce i-au fost puse la dispoziţie se amortizau cu asupra măsură, rezultatele din Laboratorul SJK – Laboratorul Samuel J. Krosewits – se materializau în aplicaţii fundamentale. E drept că la intervale ce nu puteau fi estimate, dar se materializau. De aceea, Laboratorul SJK a primit un statut special, colaboratorii lui Samuel J. trebuiau să semneze un angajament că nu vor divulga nimic din ceea ce se întâmpla acolo, iar întregul edificiu era sever securizat. Samuel J. Krosewitz a devenit el însuşi un secret de stat.

Singura mare problemă în păstrarea informaţilor venea tocmai din partea geniului. Care, ca mai toate geniile, nu putea fi înregimentat. La puţinele congrese internaţionale la care accepta să participe – şi unde spunea că se plictiseşte îngrozitor – ţinea câte o comunicare exact cu subiectele care n-ar fi trebuit discutate în public. Norocul a fost că, multă vreme, demonstraţiile sale n-au fost înţelese decât parţial chiar şi de către elitele ştiinţifice. Sugestia că ar fi indicat să expună doar aspectul filosofic al temelor abordate, fără a se referi şi la aplicaţiile practice n-au avut efect. Doctorul Krosewitz spunea doar ce voia.

La vârsta de treizeci şi opt de ani, Samuel J. Krosewitz a dispărut complet din spaţiul public. Se spunea că ar fi fost sechestrat de către finanţatorii săi, întrucât o invenţie încă nepatentată ar fi fost piratată de două firme concurente, în urma unei conferinţe ţinute de Dr. SJK la „Congresul Internaţional al Noii Ere a Lumii”. (Cele două firme concurente au ajuns să se dea în judecată reciproc pentru licenţierea noului produs, proces ce s-a tărăgănat suficient de multă vreme pentru ca din Laboratorul SJK să iasă o variantă mult îmbunătăţită.) Oricum, Krosewits n-a mai participat la nici o sesiune ştiinţifică şi misterul ce plana asupra vieţii sale a îmbrăcat numeroase mituri. Nu se ştie dacă acea recluziune i-a fost impusă sau nu, cert este că savantul se simţea bine: în fond, avea tot ceea ce-şi dorea, tot ceea ce-i umplea viaţa – Laboratorul SJK cu personalul de cea mai înaltă calificare, aparatura ultimul răcnet şi consumabile fără limite. Precum şi, drept bonus, o anexă, o grădină superbă, unde stătea ore întregi în lungi reverii. A! Şi încă un lucru, de fapt, nu un lucru, ci o fiinţă: SJK a primit pentru folosinţă şi o femeie, şefii apreciind că Samuel J. Krosewits, fiind şi el bărbat, probabil că se pierde în gânduri erotice o parte din vreme, în loc să se concentreze doar asupra muncii sale.

SJK în carne şi oase a dispărut cu totul din faţa publicului. Dar, în loc să-i dispară şi faima, aşa cum se întâmplă de obicei cu starurile intrate în umbră, renumele i-a tot crescut. Un tabloid a publicat o fotografie-colaj cu marele savant surprins pe o plajă şi a subtitrat că geniul naţional s-ar afla într-o ţară străină, lucrând pentru acea ţară. Au urmat o serie de articole „preluate din surse care doresc să-şi păstreze anonimatul” în legătură cu subiectul acelei munci, desigur nişte invenţii revoluţionare pentru industria de război. Bineînţeles că invenţii revoluţionare, la ce altceva te puteai aştepta de la SJK?

Cum invitaţiile la trei mari congrese ştiinţifice au rămas fără nici un răspuns, supoziţiile în legătură cu „misterioasa dispariţie” s-au tot înmulţit, iar SJK a devenit cel mai aşteptat subiect de presă. Nici o publicaţie ce se respectă nu şi-a putut permite să-şi frustreze cititorii de „informaţiile cele mai noi despre SJK”. Iar când chiar nu aveau ce povesti, apăreau pe prima pagină atenţionări că într-unul dintre numerele viitoare „onoraţii noştri cititori vor găsi un material exploziv despre SJK, material care va elucida definitiv misterul!”. Şi televiziunile se ocupau în aceeaşi măsură de Marele Dispărut, numeroasele BREAKING NEWS anunţând faptele cele mai năstruşnice: ba că Samuel J. Krosewits ar fi fugit cu o foarte cunoscută balerină aflată cu azil politic într-o ţară din America Centrală, asta după ce a explodat şi bomba că Samuel J. Krosewits ar fi fost însurat cu trei copii, ba că Dr. Samuel J. Krosewits ar fi victima unei răpiri a unui comando al unui stat terorist care cere 100.000.000.000 (o sută de miliarde) de dolari răscumpărare, iar guvernul a decis să nu plătească o asemenea sumă. Faptul care a făcut să se nască LUpSSJK (Liga Umanitară pentru Salvarea lui Samuel J. Krosewits). LUpSSJK a devenit foarte repede partid politic şi a câştigat 34,36% din voturi, absolut suficiente pentru a intra la guvernare, însă şi-a pierdut mult din credibilitate când nici din această postură nu s-a votat – şi n-a votat nici măcar LUpSSJK! – exorbitanta sumă pentru răscumpărarea savantului.

În realitate, lucrurile au fost mult mai complicate: pe de o parte LUpSSJK promitea mereu că este pe punctul de a-l aduce pe SJK acasă, pe de altă parte, opoziţia a acreditat părerea (îndreptăţită) că dacă LUpSSJK l-ar elibera pe SJK, şi-ar pierde obiectul muncii şi ar trebui să se dizolve, or LUpSSJK avea patru miniştri în cabinet, precum şi o pondere mare în Parlament, aşa că n-avea nici un interes să rezolve problema.

Subiectul SJK a devenit cu adevărat fierbinte când mijloacele de informare în masă au popularizat că genialul savant se află la ultimele experimente cu noua sa armă, armă cu care statul unde a defectat marele om de ştiinţă va putea şantaja întreaga omenire. Acesta a fost bulgărul care a declanşat cu adevărat avalanşa. În sprijinul inventării de către SJK a îngrozitoarei arme de distrugere în masă, au fost scoase la iveală trei discursuri şi un articol în care savantul făcea anumite afirmaţii care au dus la un nou curent filosofic, fatalismul obiectiv, un curent care pretindea că lumea a ajuns la stadiul când civilizaţia tinde spre distrugerea planetei şi că singura salvare a Planetei Albastre este chiar dispariţia omului. Într-adevăr, o mulţime de romane, dar şi de ecranizări, filme mai mult sau mai puţin documentare, au exploatat acest subiect. A fost nevoie de o acţiune secretă a guvernelor pentru a stopa o producţie care ameninţa să ducă la sinucideri în masă ori la declanşarea intenţionată a unui cataclism de către unul dintre susţinătorii fanatici ai sectelor religioase inspirate din fatalismul obiectiv.

Tot conducătorii statelor, în urma unor întâlniri speciale, au decis să-şi unească eforturile pentru descoperirea locului unde s-ar afla inventatorul şi a anihila îngrozitoarea armă, indiferent de costurile umane şi materiale solicitate. (Influentul politolog Ramon Speek, altădată atât de prudent în afirmaţii, a scris c㠄Problema SJK are şi o latură extrem de pozitivă: pentru prima oară în istorie, diferitele ţări lucrează împreună pentru acelaşi scop, trecând, cel puţin pentru moment, de numeroasele dispute încă nerezolvate – şi care probabil nici nu vor putea fi rezolvate vreodată”. Şi concluzionează: „Dacă nu ar fi apărut cazul SJK, împreună cu isteria de masă provocată, atunci un caz SJK ar fi trebuit să fie inventat. Şi asta încă de mult, fiindcă ar fi salvat milioane de vieţi.”)

Deşi s-a ajuns la o colaborare instituţională fără precedent a diferitelor servicii secrete – care, totuşi, n-au uitat în întregime că vin din direcţii diferite, uneori chiar contrarii –, generalului Steven B. Ropott i-a scăpat, la o conferinţă de presă, c㠄Noi nu facem decât să căutăm acul în carul cu fân. Numai cine a lucrat în cadrul serviciilor poate aprecia cât de uriaş este acest pământ, câte unghere are, câte locuri unde cel căutat se poate ascunde sau unde uneori intră şi iese după un timp cu o altă înfăţişare şi cu o altă identitate. Iar pe pământul acesta uriaş şi plin de ascunzători şi de capcane, pe pământul acesta uriaş care astăzi poate fi repede înconjurat, nici măcar nu ştim unde să căutăm cu adevărat.”

Când panica maselor se transmite şi politicii, viaţa devine imprevizibilă. Într-adevăr, generalul Ropott a avut dreptate: nici SJK şi nici locaţia unde-şi desfăşura activitatea n-au putut fi descoperite. În schimb, neîncrederea între state creştea, iar minunata cooperare lăudată de Ramon Speek se topea văzând cu ochii.

Mai mult, s-a constituit un Tribunal Internaţional Special menit a-l judeca chiar şi în lipsă pe cel ce punea în pericol întreaga omenire. Deocamdată ne aflam abia în faza numirii magistraţilor şi a stabilirii procedurii ce ar fi trebuit urmată. Însă, în loc ca acest demers să diminueze panica, n-a făcut decât s-o mărească şi mai mult: „Da, îşi spuneau oamenii, iată că, măcar de data asta, nu ni s-au servit gogoşi! Situaţia este cu adevărat foarte grevă!”.

Aşa că până şi cei de la IBML, sesizând grava criză în care a intrat omenirea, au trebuit în sfârşit – în sfârşit! – să cedeze, deconspirând adevărul că Dr. Samuel J. Krosewits nu şi-a părăsit în tot acest timp nici o clipă laboratorul şi grădina privată. Şi, pentru a spulbera orice îndoială, pe toate canalele de televiziune, desigur şi pe internet, a apărut un film de opt minute în care însuşi savantul putea fi văzut lucrând. Şi s-a auzit cum spunea că n-a avut şi nici nu are de gând să părăsească locul unde dispune de toate facilităţile necesare muncii sale. Iar despre fatalismul obiectiv n-a rostit decât trei fraze, suficiente pentru a-i da o tentă mult mai optimistă.

*

Filmuleţul a fost anunţat din timp şi difuzat concomitent pe toate meridianele, iar lumea a răsuflat uşurată şi statele au putut reveni la vechile animozităţi, la „numeroasele dispute încă nerezolvate – şi care probabil nici nu vor putea fi rezolvate vreodată”, după cum s-a exprimat eminentul politolog Ramon Speek.

Şi pe plan intern, s-a revenit la vechile dispute, iar LUpSSJK (Liga Umanitară pentru Salvarea lui Samuel J. Krosewits), nemaiavând pe cine salva, s-a transformat simplu în LU (Liga Umanitară) şi şi-a păstrat locul pe eşichierul politic. (Dar, e drept, cu o semnificativă scădere în sondaje.)

Filmuleţul cu SJK a fost reluat de nenumărate ori. Trecând marea panică, au fost analizate şi unele amănunte, în primul rând că Dr. Krosewits n-a divulgat la ce lucrează. Un proiect mare, dacă luăm în considerare că n-a mai patentat de vreo doi ani nici o invenţie… Şi n-a infirmat nici că ar lucra pentru industria de apărare! Subiectul SJK n-a dispărut. Nici vorbă!

De obicei, asemenea rating nu fac decât divele, marii sportivi şi personajele principale din showbiz. Un rating efemer. Niciodată oamenii de ştiinţă. Dar despre SJK s-a vorbit mult şi în continuare.

Când, în sfârşit, lucrurile au părut că intră în normal, s-a dovedit încă o dată c㠄numeroasele dispute [dintre state] încă nerezolvate – nici nu vor putea fi rezolvate vreodată”, după cum s-a exprimat eminentul politolog Ramon Speek. Ţara cu care aveam tradiţionalele conflicte mocnite a sesizat Organizaţia Naţiunilor Unite c㠄dispune de informaţii sigure cum că doctorul Samuel J. Krosewits ar fi pe punctul de a finaliza experimentele privind cumplita armă de distrugere în masă şi că tot ce s-a zvonit că ar fi realizat într-o ţară din America Centrală ar fi adevărat, doar că procesul are loc în laboratoarele de la IBML”. Şi teoria privind fatalismul obiectiv a fost privită din nou ca un îndemn pentru eradicarea omenirii drept singura şansă a supravieţuirii faunei şi florei de pe Terra. Filmuleţul de opt minute care a părut să pună capăt scandalului a fost iarăşi prezentat de nenumărate ori, analizat, subliniindu-se că nu infirmă nici o clipă că SJK ar lucra pentru industria de război. Şi Secta Fatalismul Obiectiv, cea care propaga ideea că oamenii trebuie să fie conştientizaţi de răul pe care l-au făcut animalelor şi plantelor de pe pământ şi că trebuie să plătească pentru acest cumplit rău, şi Secta Fatalismului Obiectiv a cunoscut un mare avânt, anunţând noua interpretare a Apocalipsei, când specia umană va dispare fie din proprie voinţă, fie cu ajutorul unei minţi luminate, Mesia care va să vină.

După ce ONU a impus un embargo sever „ţării care găzduieşte o asemenea ameninţare globală”, IBML a fost din nou obligată să iasă la rampă. Da, a spus Directorul General la o conferinţă de presă difuzată pe tot mapamondul, da, Laboratorul SJK pregăteşte iarăşi o invenţie extraordinară, aşa cum sunt majoritatea aplicaţiilor patentate de către doctorul Samuel J. Krosewits, doar că nu este vorba despre nici o armă de distrugere în masă, ci, chiar din contră, despre un produs extrem de ieftin, aflat la îndemâna oricui, un produs care va aduce o scădere revoluţionară a costurilor energiei şi, deci, a tuturor mărfurilor fabricate până acum cu energiile tradiţionale. La întrebarea de ce nu a fost divulgat până acum acest lucru, lăsând întreaga populaţie să intre în panică, domnul Director General a spus că au fost două motive pentru păstrarea secretului: pe de o parte, înainte de anunţarea realizării noii energii, trebuiau verificate toate consecinţele asupra organismelor vii, verificări care tocmai au fost finalizate cu succes, dovedind că nu există urmări periculoase nici pentru om, nici pentru animale şi nici pentru plante, aşa că abia acum pot să fie făcute demonstraţii publice; iar în al doilea rând, nu a fost deconspirată activitatea de la Laboratorul SJK din motive economice: munca şi aparatura folosită au costat IBML fonduri foarte mari, fonduri care se amortizează în doar câteva săptămâni din ieftinirile generale ce vor urma, însă este corect ca toată lumea beneficiind de aceste ieftiniri, toată lumea să contribuie la descărcarea bugetară a instituţiei care a creat aceste facilităţi istorice. Aşadar, IBML va lansa proiectul finit doar acelor comunităţi care vor achita o modică sumă, parte a costurilor folosite pentru realizarea minunatei surse de energie. Cei ce vor plăti acea sumă-parte îşi vor amortiza şi mai repede cheltuiala, iar puterea de cumpărare a populaţiei respective s-a apreciat că va creşte imediat cu un procent între 37,8 şi 56 la sută faţă de nivelul actual. Singura condiţie impusă de IBML pentru punerea la dispoziţia generală a miraculosului produs este ca toate ţările să depună partea de contribuţie în acelaşi timp pentru ca să nu existe scurgeri de informaţii către cei ce s-ar abţine să plătească, mai ales că noua energie, Energia SJK, este ceva comparabil doar cu celebrul ou al lui Columb, si-a încheiat Directorul General cuvântul. „Toţi am putea dispune de ea, dar nu ştim cum!”. Apoi, printr-un Comunicat de presă, a fost prezentată banca la care trebuiau depuşi banii, precum şi modalităţile de plată. Pentru ţările sărace, cele cu un PIB foarte scăzut, IBML oferea Energie SJK contra unui dolar, ca semn că statul respectiv va fi dotat cu noul produs, fără a putea fi escrocat de cineva ajuns în posesia lui.

Deci, noua invenţie epocală a lui Samuel J. Krosewits nu ameninţa cu nimic viaţa lumii, ci, dimpotrivă, uşura traiul întregii omeniri. Pentru că sumele cerute se adunau greu, mai bine spus, nu se adunau deloc, ca să nu fie nici un dubiu că Energia SJK a fost realizată, savantul însuşi a făcut o demonstraţie în faţa camerelor de luat vederi, turnând câteva picături dintr-o eprubetă într-o damigeană plină cu apă şi introducând, după câteva minute lichidul în rezervorul unei maşini. Aceasta a pornit de parcă ar fi fost alimentată cu combustibil tradiţional. Oameni de ştiinţă din diferite colţuri ale lumii au analizat cele văzute şi în special eprubeta din care au fost turnate cele câteva picături în damigeană, dar fără să ajungă la rezultate reale.

Timpul trecea, conturile IBML nu au crescut, iar embargoul impus de ONU n-a fost ridicat. Degeaba au strigat peste tot cei mai buni avocaţi angajaţi de IBML că fondul de solidaritate cerut este absolut logic şi legal, degeaba au arătat că embargoul sever nu este decât un şantaj ordinar şi că de suferit suferă o ţară întreagă de oameni care nu au nici în clin şi nici în mânecă în legătură cu Energia SJK, situaţia a rămas îngheţată.

„Numeroasele dispute [dintre state] încă nerezolvate – nici nu vor putea fi rezolvate vreodată”, după cum s-a exprimat eminentul politolog Ramon Speek, „nu vor fi rezolvate vreodată”, dar se vor alătura unor noi dispute! Şantajul mondial împotriva populaţiei ţării unde doctorul Samuel J. Krosewits a realizat marile sale invenţii a devenit tot mai insuportabil, preţurile chiar şi la produsele vitale au crescut de zeci, sute, mii de ori, moneda naţională şi-a pierdut orice valoare, fiind înlocuită de troc, contrabanda tacit acceptată de autorităţi a devenit singura şansă de supravieţuire.

Din nou, IBML a fost cel care a trebuit să cedeze. Doar că a intenţionat s-o facă în două faze. Pentru început, a introdus Energia SJK pentru folosinţă naţională, după ce Guvernul a achitat suma parte care îi revenea. Observatorii admişi din toată lumea au putut constata cum într-adevăr toată industria, toate atelajele, toate vehiculele, toate aparatele casnice funcţionau din plin fără a mai avea nevoie de vreun impuls de la sursele tradiţionale de energie. În mod normal, nivelul de trai al populaţiei ar fi trebuit să crească nu cu 37,8% şi nici cu 56%, aşa cum s-a prognozat de către IBML, ci chiar cu mai mult de 100%.

Aceasta ar fi trebuit să se întâmple în mod normal. Nimeni, în urma rapoartelor observatorilor internaţionali n-a avut ce să comenteze, nivelul de trai ar fi urmat să se dubleze de la o zi la alta. Numai că lucrurile nu s-au desfăşurat „în mod normal”. Sau, mai bine spus, nu aşa cum a fost prevăzut.

Sancţiunile economice n-au fost ridicate, ba din contra, au fost înăsprite, astfel încât orice import şi orice export a fost interzis, chiar şi ajutoarele umanitare au fost oprite.

Ce s-a întâmplat, de fapt? La un summit extraordinar ţinut cu uşile închise, s-a constatat că dacă Energia SJK s-ar generaliza şi ar înlocui definitiv energiile tradiţionale, consecinţele pe plan politic şi economic ar fi „de nivelul exploziei unei bombe cu hidrogen”, după cum s-a exprimat acelaşi faimos politolog Ramon Speek. „Închipuiţi-vă, a arătat el, că repartiţia mondială a surselor ar fi dată peste cap, că ţările care s-au îmbogăţit de pe urma ţiţeiului şi a gazelor naturale ar intra brusc în colaps, că toate strategiile pe termen mediu şi lung n-ar mai valora nimic! Închipuiţi-vă că statele aflate în faţa unui dezastru iminent n-ar avea altă soluţie de supravieţuire decât să năvălească în zone unde nivelul de trai va creşte! Cine ar putea prevedea modul cum se va materializa acest dezastru pentru care nici statele exportatoare şi nici statele importatoare nu sunt pregătite!” Soluţia diplomatică era pe punctul de a ceda locul unui atac în forţă: un raid asupra IBML a devenit iminent.

„Poate că normalitatea constă în ceea ce este şi nu în ceea ce se preconizează a fi mai bine”, a spus acelaşi Ramon Speek. Şi, iarăşi, tot IBML a trebuit să cedeze: în schimbul sumelor cerute de la început, s-a angajat să retragă de pe piaţă Energia SJK. Şi, într-adevăr, în urma acestei înţelegeri, sumele acelea au intrat în conturile IBML. „Energia SJK nu este o ameninţare decât dacă este implementată brusc. Va veni, în mod sigur, o vreme când economiile globale vor fi pregătite pentru Energia SJK, dar acest lucru nu se poate întâmpla decât treptat: ceea ce s-a încercat acum a fost asemenea unei terapii de şoc asupra unui organism neobişnuit cu medicamentul, aşa că n-a fost în stare să-l asimileze şi risca să sucombe”.

„Iată, s-a trecut şi peste această criză majoră, când Energia SJK s-a dovedit la fel de ameninţătoare pentru echilibrul lumii ca presupusa armă letală generală! Şi din nou, eroul negativ este acelaşi doctor Samuel J. Krosewits. O a treia nenorocire venită din mintea bolnavă a aceluiaşi trebuie neapărat prevenită!” era părerea generală şi, ceea ce contează cu adevărat, părerea marilor decidenţi.

Embargoul a fost ridicat, iar viaţa îşi urma cursul de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic. Producţia de Energie SJK a fost stopată, iar Laboratorul SJK închis, sigilat şi pus sub pază internaţională. Deşi produsul s-a precizat că este atât de la îndemână, „asemenea oului lui Columb”, reţeta substanţei din miraculoasa eprubetă din care doctorul a turnat câteva picături în damigeana cu apă, în cadrul epocalei sale demonstraţii televizate, a rămas încuiată în seiful din perimetrul interzis. „Când omenirea va fi pregătită şi nu va mai fi folosit ca o terapie de şoc, laboratorul va fi desigilat, iar reţeta va fi pusă la îndemâna tuturor” s-a precizat în comunicatele de presă.

„Doctorul Krosewits este trimisul Satanei!” a apărut în tot mai multe publicaţii şi mâzgălit cu graffitti pe zidurile caselor din marile oraşe şi din numeroase sate. „Odată cu energia diavolului, doctorul Krosewits şi-a semnat condamnarea la moarte” a devenit o expresie ajunsă slogan. Experienţa prin care tocmai a trecut omenirea a fost prea dură, aşa că un raid al unui stat neidentificat a bombardat sediul IBML. „În politică, mai ales când e vorba despre viaţa întregii omeniri, nu poţi fi niciodată suficient de prevăzător” s-a „justificat din punct de vedere moral” bombardamentul.

Au urmat din nou numeroase informaţii din „surse de maximă încredere, dar care ţin să-şi păstreze anonimatul”. În ciuda acelor „informaţii”, nici o ţară nu şi-a asumat atacul, nici o ţară nu l-a condamnat, nici Consiliul de Securitate nu a luat poziţie. Nici măcar IBML nu a cerut despăgubiri. (În mod ciudat, la momentul agresiunii, în uriaşul sediu nu se afla nici un om, iar societatea de asigurări a plătit mai repede uriaşele daune ca oricând. Ba da, întâmplător, în momentul agresiunii, în sediu se afla tocmai doctorul Samuel J. Krosewits, şezând pe un şezlong din grădina unde obişnuia să rămână adâncit în gânduri. În gândurile sale care, o dată cu el, au pierit şi ele. O nenorocire nu vine niciodată singură!)

© 2007 Revista Ramuri