Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








REVISTE CENTENARE -„Ramuri – tradiție și modernitate“

        

Uniunea Scriitorilor din România, cu sprijinul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, a coordonat în perioada 26.10-01.11.2018, cu ocazia sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, proiectul „Reviste centenare”. În cadrul acestei manifestări au fost incluse următoarele reviste centenare: Familia, Convorbiri literare, Viaţa Românească, Ramuri şi Vatra.

Revista Ramuri a organizat simpozionul „Ramuri – tradiţie şi modernitate“, în zilele de 31 octombrie-01 noiembrie a.c. În data de 31 octombrie, la ora 11,00, în Sala Oglinzilor a Muzeului de Artă din Craiova, s-au desfăşurat: o Masă rotundă, dezbateri, precum şi decernarea premiilor revistei Ramuri. Tot în acest interval, Biblioteca Judeţean㠄Alexandru şi Aristia Aman“ din Craiova a prezentat o expoziţie din colecţia revistei Ramuri.

Au avut intervenţii despre istoria Ramurilor : Gabriel Chifu, Dan Cristea, Răzvan Voncu, Sorin Lavric, Daniel Cristea-Enache (care a transmis şi cuvântul preşedintelui U.S.R., Nicolae Manolescu), Gabriel Coşoveanu, Gabriela Gheorghişor, Gabriel Nedelea. O idee care a străbătut comunicările invitaţilor şi redactorilor a constat în sublinierea rolului pe care revista Ramuri l-a jucat, de-a lungul timpului, în solidarizarea prin cultură. De asemenea, s-a accentuat caracterul naţional avut de publicaţie de la începuturile sale până în prezent, cu concursul tuturor redactorilor şefi de până acum, precum şi „ecumenismul” cultural pe care l-a cultivat după 1989. Răzvan Voncu a oferit o prezentare detaliată a evoluţiei Ramurilor, iar Gabriel Chifu, din perspectiva insider-ului, a evocat momente importante şi a expus principii care au călăuzit revista în ultimele trei decenii. Daniel Cristea-Enache a surprins importanţa revistelor literare ale Uniunii Scriitorilor din România în schiţarea canonului estetic, ceea ce le confirmă caracterul instituţional, în timp ce Sorin Lavric a punctat condiţiile unei activităţi redacţionale performante.

A doua zi, discuţiile despre parcursul revistei Ramuri au continuat la Biblioteca Judeţean㠄Alexandru şi Aristia Aman“, cu actualii redactori şi cu participarea lui Varujan Vosganian, prim-vicepreşedinte al U.S.R., care a şi tras una dintre concluziile întâlnirii: „revistele sunt o cronică de întâmpinare a realităţii, şi nu numai a literaturii”.

Dacă întemeietorii au fost omagiaţi prin cuvântările participanţilor, cei care au contribuit la menţinerea în viaţă a seriei noi a Ramurilor, cei care au lucrat, au colaborat sau au ajutat într-un fel sau altul revista au fost recompensaţi cu premii şi diplome de onoare.

Premiile revistei Ramuri:

• Gabriel Chifu

• Dan Cristea

• Gabriel Dimisianu

• Traian Dobrinescu

• Marius Ghica

• Ioan Lascu

• George Popescu

• Florea Miu

• Paul Aretzu

• Marcel Voinea

• Nicolae Firuleasa

• Ştefan Tunsoiu

• Iulian Segărceanu.

Au primit diplome de onoare:

• Nicolae Manolescu

• Nicolae Panea

• Haricleea Nicolau

• Daniela Firescu

• Mihai Ghiţulescu

• Florea Firan

• George Sorescu

• Dan Cherciu

• Mircea Pospai

• Cătălin Davidescu

• Ştefan Vlăduţescu

• Nicolae Marinescu

• Tudor Nedelcea

• Cristian Pătrăşconiu

• Gabriela Rusu-Păsărin.

Partener: Biblioteca Judeţean㠄Alexandru şi Aristia Aman“ din Craiova

Sponsor: Polisea

© 2007 Revista Ramuri