Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Tensiunea exotică a unui Început

        de Gabriela Rusu-Păsărin

Doris Lessing este celebra scriitoare britanică laureată a Premiului Nobel pentru literatură în anul 2007. Cu o viaţă tumultoasă, adeptă a prozei care ancorează adesea în registrul autobiografic, Dorris Lessing va surprinde critica literară de la prima sa carte publicată în 1949, The Glass Is Singing, o imagine sugestivă a propriei copilării petrecute în Africa, în Rhodesia de Sud, astăzi Zimbabwe. Cele peste 50 de romane îi vor oferi cadre diferite de abordare a realităţii imediate, de multe ori în registru rememorativ, iar experienţa africană, ca şi afinităţile comuniste la care va renunţa, o vor determina să facă o radiografie a societăţii din perspectiva diferenţei de gen. După un inovator roman, considerat o Biblie a feminismului, Carnet auriu (1962), deceniul şapte al veacului trecut va fi pentru Doris Lessing perioada scrierii romanelor despre „spaţiul interior”, o abordare explicită a acestei teme. De altfel, toate romanele sale au ca paradigmă narativă acest univers plasat fie în prim-plan, fie dedus din experienţele personajelor sale.

Romanul Mitra nu se află pe listele redactate de marile ziare Le Figaro şi The Guardian. Romanele care investigau spaţiul interior sau se citeau în cheia autobiograficului au avut un impact mai mare la public. Romanul Mitra este o lungă povestire, care se încadrează cu greu în rigorile unui roman, o cronică parcă vorbită, nu scrisă, de un senator roman despre facerea lumii. Sunt două epoci la distanţă, apuse, dar din care rezultă multe similitudini cu lumea de azi. Poate aceasta a fost intenţia scriitoarei. Poate tendinţa sa de a deveni o feministă celebră prin romanul Carnet auriu (un carnet de însemnări personale, care reunea mai multe carnete colorate după preocupările zilnice, în fapt un jurnal intim) va fi estompată tocmai prin această nouă scriere despre diferenţele de gen, despre o lume a Mitrelor şi o alta a Monştrilor. Nu sunt femei obişnuite, sunt cele ce aveau puterea de a naşte fără Monştri: „Mitra este stânca de acolo, nu este intrarea într-o grotă, ci o stâncă plin㠖 şi reprezintă cel mai important lucru din viaţa noastră. Aşa a fost dintotdeauna. Noi suntem una cu Mitra, Mitra este una cu noi”. Este locul unde în fiecare an se face un sacrificiu uman, „ucidem pe una dintre noi şi din vârful Mitrei aruncăm trupul în groap㔠(p. 16). Imaginea stâncii este simbolică, trimiţând la feminitate şi procreare. Cea care povesteşte are nume nou, Maire, şi este cea care reconstituie legenda naşterii Mitrelor şi a naşterii Mitrelor mici din întâlnirea trupului femeii cu marea.

Romanul este o reconstituire a Facerii Lumii, a dezvoltării comunităţilor de femei şi de bărbaţi, fără a se cunoaşte, a descoperirii atracţiei sexuale şi evoluţia acestei lumi până aproape de dispariţie.

Cronicarul, senatorul roman, apelează la relatarea evenimentelor din memoriile păstrate oral. Conţinutul legendelor a dăinuit „prin metoda folosită de femei, memorarea istoriei, păstrarea faptelor în mintea Memoriilor şi transmiterea lor mai departe, spre generaţiile viitoare, de către Memorii” (p. 27).

Metoda folosită de femei, repetarea minuţioasă, cuvânt cu cuvânt, comparat cu Memoriile paralele a asigurat cunoaşterea esenţei Lumii. Doar ele, femeile, aveau această putere şi tot numai ele aveau puterea de a naşte. Copiii-băieţi erau omorâţi sau lăsaţi pradă vulturilor, care îi duceau în văile unde trăiau Spurcii. Aşa au crescut Monştrii până au văzut prima Mitră, pe Maire, şi care a rămas însărcinată în urma unui viol colectiv.

Denis Lessing a surprins în toate romanele sale prin modul frust în care a descris relaţiile interumane, scenele care produc orori, tensiunile care motivează conflictele. Lumea Mitrelor va fi schimbată odată cu dezvoltarea unor sentimente negative: ura, înverşunarea, frica. Oamenii cei noi purtau în ei germenii neliniştii şi curiozităţii. „Cât de puţini suntem şi cât de uşor murim” – vor reflecta Monştrii în urma unui Vuiet, o furtună, care va devasta insula.

Doris Lessing demonstrează prin acest roman cât de necesară este memoria comunităţii, cum au evoluat formele de tezaurizare a informaţiilor istorice, cum au fost transmise, întâi oral (de aceea naraţiunea pare a fi o cronică orală), apoi scrise pe scoarţa de copac cu cărbune, apoi pe papirus, cele două forme coexistând de la un moment dat până azi. Scriitoarea excelează în descrierea atmosferei narative, în uniformizarea profilurilor personajelor, oferindu-le statut de mască identificabilă pentru un gen. Urmăreşte firul diacronic al apariţiei şi transformării unei comunităţi-simbol, cum sunt păstrate în memoria colectivă legendele despre Începuturi, despre perpetuarea speciei, despre intruziunea maleficului, erodarea relaţiilor umane, îmbătrânirea şi uitarea. Frica de uitare este spaima memoriei. Mai mult, autoarea problematizează tema memorării evenimentelor şi formulează întrebări-cheie: „Care relatare a evenimentului merită să fie păstrată în memoria Memoriilor? (...) Şi din când în când o persoană cere ca povestirea să fie repetată, pentru a fi verificată de cei care au trăit evenimentele relatate. Povestirea este încă acolo? Nu s-a pierdut nimic? Nu s-a instalat incertitudinea? ” (p.107).

Petru Creţia scria cândva despre exotism. Conceptul revendica existenţa unui univers neomogen (cele două lumi din romanul Mitra ilustrează magistral această neomogenitate), un univers făcut dintr-un număr mai mic sau mai mare de lumi diverse şi distincte. „Dacă una din aceste lumi ajunge să ştie de una sau de mai multe din celelalte, dacă poate într-un fel sau altul să aibă acces la ele şi să le cunoască într-o anumită măsură şi dacă, neajungându-şi sieşi, are nevoie de ele sau de ceva din ele, atunci avem împlinite condiţiile necesare, dar nu şi suficiente, ale unui exotism, adică ale unei orientări éxo, «în afară», în afara lumii tale, spre ceva străin şi dezirabil, eis to exoticón. Dar pentru a obţine exotismul, tensiunea exotică, mai este nevoie de ceva esenţial: de menţinerea nelimitată a alterităţii, a ispitei şi a insatisfacţiei alterităţii ca semnificaţie global㔠(Epos şi logos. 25 de studii şi interpretări, Editura Univers, 1981, p. 215). Cele două lumi ale lui Doris Lessing se descoperă, simt că au nevoie una de cealaltă, dar relaţiile sunt sub semnul alterităţii generate de ispită şi insatisfacţia alterităţii: „În fiecare dintre noi există o fărâmă de fiinţă barbară care gustă jocurile din aren㔠(p. 140). După ce Mitrele şi Monştrii s-au unit, a izbucnit focul (cel purificator sau cel distrugător?). Focul era văzut ca parte din viaţa de zi cu zi şi dezvăluia un mare adevăr: lucrurile noi ascund în ele o ameninţare de care (Bătrânele Ele, Mitrele vârstnice, n.n.) erau deja conştiente” (p.87). Concluzia ce decurge din această pledoarie pentru a descoperi sub spectrul incertitudinii lume ta este că la tinereţe simţi, la bătrâneţe vezi.

Doris Lessing a scris acest roman pentru a se detaşa de feminism şi misoginism, pentru a tinde către necesarul echilibru al lumii, care nu va putea fi niciodată restabilit, pentru că există nelinişte şi curiozitate. Iar lumea rezultată din această simbioză de lumi diverse este una nouă şi ca orice lucru nou ascunde în el o ameninţare. Este schema problematizantă a scriitoarei care s-a dorit a se confesa nu prin memorii, ci printr-o fabulă scrisă ironic şi totuşi de o veridicitate uimitoare, în stilul postmodern care surprinde şi deschide noi înţelesuri, din care se detaşează unul: modelele comportamentale ale femeilor şi bărbaţilor sunt neschimbate de la Început. Rămâne tensiunea exotismului ca fior al unei lumi neliniştite generat de ispită. Apărut în anul în care Doris Lessing primea Premiul Nobel pentru literatură (2007), romanul confirmă încă o dată valoarea de excepţie a unei opere dincolo de timp.

© 2007 Revista Ramuri