| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
Poemede Andra RotaruRUE 302 Motto: În tine sunt un copil fără răni Melatonin bărbatul meu e copil După amiază sunt sătul de turnurile care se clatină de aerul rece şi durerea care vine stăm rezemaţi în stinghii tasaţi în golul pe care nu-l umplem RUE 302 avem timp de liniştire. îmi port decadenţa ca pe o copertină care alunecă peste liniile de tensiune în fiecare primăvară un răpăit de lăcustă ne ajută să ne regăsim tu care nu iei niciodată durerea nici nu mă poţi face să rămân. corpul tău în savoarea cărnii mele. lasă-mă să nu văd. disperaţi în mers corpuri sparte al tău pe pauză un stres în care nu avem nimic de făcut suntem în fiecare bărbat avem iz. avem mirosul capcanelor în care intră himenoptere tinere Zboruri ne afundăm paşii în disperare vine când înainte nu e nimic istovitor. în singurătate când mi-e rău. aici începe viaţa. un hârşâit întrerupt cu cei mai buni prieteni care forjează dimineţile verminaţia în ultimul beci unde chipurile fluturilor sub lămpi ne schimbă Fire tu stai în stânga mea pe dreapta am fluturi am umeri născuţi de-a valma aud nechezatul şi praful membranatic mă împroşc cu el prin luminile unui oraş în care agitaţia aripilor porneşte la fiecare solstiţiu RUE 302 chipuri în sus chipuri în jos contururi de melanină încadramente de fier prietenul meu, nu îţi înfiera puterea împarte-o cu mine vreau şi eu să suflu să o facem balon să încăpem în beci se adună suflul iubirii noastre oameni încastraţi în var insectele fără bucurie zboară repede. trec pe la fiecare. noi doi lipiţi pe melanină Serpentine azi noapte am adormit fără cearşaful sub care ne-am acoperit unul pe altul ca pe morţi mi-a fost teamă am sunat primul comis voiajor i-am arătat trupul sub care zăceau florile înfipte în piele rânjetul copiilor cu sexul pătat după ofilire: vântul care bătea dintr-o parte tu ieşit la mal laolaltă cu animalele care zvâcnesc în herghelii //m-am oprit de prea multe ori în dimineaţa asta Forma noastră fonică pe o plajă cu cerul găurit facem iubiri non stop şi bordeluri tragem sare în vene urmăm indici către Dumnezeu stăm îngenunchiaţi ne rugăm la regi împrăştiaţi cu scârţâit în tibule suntem carnagii din care sarea s-a adunat Dimineaţă pe RUE 302 mor tânăr în sania în care mă legeni. articulaţii ca ochii de femeie peste care trecem încă o dată cu furie mai vreau o dată să împrejmuiesc gâtul tău de fier pieptul de animal de serpentine Iubire de hârtie mascaradă am venit la tine am pus jerberă iubirii în jurul fotoliilor roşii nu a oprit nici un alt bărbat. te aştept pe tine să sugem ţiparii ~one track one life~ din pielea ta îmi despletesc caraşi îi băgăm în mare ca pe propriii copii ~one track one life~ silenţioşi 9:23 mergeam pe traverse căutam piloni de susţinere atingeam cu mâinile zidurile subţiate pipăiam grundul cojit sub palme uşi în faţă care nu se deschid. mai vreau să intru o dată fără cordelină pe mine Jurnal fragmente/mişcări/ochi deschişi/oameni care râd o întreagă nepăsare. nu o vede nimeni? oameni care trec unii pe lângă alţii uşor privire imperfectă. lumea se reia la tot pasul cu ochi de animal cu o gestică diferită lumea se reia în sens giratoriu păsări rupte după ce am dizolvat hotarele tuturor liniilor de tensiune după un somn odihnitor Chemistry between us o gelozie pentru toate mă simt alungat din matcă stau împreună cu refugiaţii. mucegai la încheietura braţelor în semi obscur îmbrăţişări ale trupurilor/ conversaţie/ câteva ore pe zi psihotrope florile de pe mine mă ajută să te trezesc Cursuri line am fost chemat să împart lucrurile bune şi lucrurile rele sentimentele sub aripile îngroşate de păsări sub oamenii mari m-am aşezat pe canapele fără amprente imposibile am vorbit celor din jur la nesfârşit rugându-i să mă prindă de braţe să rupă încheieturile moi să mă lase să fiu copil înăuntrul casei înapoi în spaţiul polar am mers în gândul fiecăruia * în toate menirile umflate de agitaţie nu e decât o transpiraţie rece un gol pe care nu-l umplem lipsa şi trecerea de la unul la altul ca şi cum zvâcnetul e irepetabil. doar o clipă şi drumurile cresc, jerberele se strâng în corpurile ameţite fără gânduri în fiecare sincron cu iubirea din urmele de nisip şi fumul gol pe care nu-l sorbim oamenii cresc. acum etajele se coboară repede |