Un volum prefaþat de criticul Cornel Ungureanu, volum intitulat ,,Maica Anghelina’’, semnat de Lia Alb, a apãrut la Editura Marineasa, la mijlocul anului trecut.

Nu doresc aici sã-1 recenzez, strict tehnic, vreau doar sã semnalez câteva linii de forþã ale cãrþii. De la bun început trebuie remarcat, cred, caracterul aparte al subiectului, unul religios, care ne prezintã, pe scurt spus, cazul unei mãnãstiri de maici, unde vieþuieºte o singurã monahie. Dar pentru a ajunge la aceastã înþelegere a unei situaþii excepþionale, autoarea arãdeanã evocã vremuri îndepãrtate, personaje legendare, care conferã toate ceva din aura basmului autohton acelui loc izolat, mlãºtinos, Bezdin. Modesta comunitate monahalã de acolo se mãreºte cu un grup de cãlugãri pribegi din sudul Dunãrii, de la Vinca. Aceºtia sunt posesorii fericiþi ai unei icoane fãcãtoare de minuni a Maicii Domnului, precum ºi ai unui clopot cu sunet minunat. Lucrurile de acum se încarcã de fantastic.Timpul curge lent, peste comunitatea lor, istoria e oarecum mai blândã, se îndepãerteazã de ei, luptele lor majore sunt nevãzute, interioare, dar ceva misterios pluteºte în aerul locului... Apoi, peste ani, locul va fi rãmas, din pricina vremurilor vitrege, fãrã slujitori ai credinþei. Dar Providenþa care lucreazã, dupã legile sale, va face iar din Bezdin un loc de pelerinaj, în vremea noastrã, un loc reanimat de maica Anghelina, stareþa curajoasã, factotumul neistovit, femeia iluminatã de har, neclintitã în hotãrârea sa. Prin puterea Spiritului, prin energia stareþei, Bezdin devine o mãnãstire de-acum cãutatã de credincioºi, unde cinstirea Domnului se face precum se cuvine.

Ce mi se pare puþin obiºnuit în aceastã povestire, pe jumãtate evocare istoricã, pe jumãtate monografia realist-exactã a unui loc, este buna armonizare a registrelor stilistice amintite, glisarea dintr-un plan în celãlat, firesc, fãrã stridenþe. Memorabile sunt, din primul registru, mai ales siluetele cãlugãrilor, atmosfera bine surprinsã a Bezdinului, trimiterile fabuloase la Blajinii subterani. Totul are semnificaþie religioasã , de fapt povestirea este parabolic o desprindere din noroaiele absorbante ale locului, prin puterea rugãciunilor, a trãirilor duhovniceºti ale cãlugãrilor, care sfinþesc, la propriu, locul acesta la început neprimitor, dacã nu chiar terifiant.

Apoi, din celãlalt registru stilistic, cel monografic, se impun prin expresivitatea lor naturalã: portretul maicii Anghelina, convertirea sa dupã întremarea miraculoasã dintr-o boalã neiertãtoare cu cei mai mulþi, noviciatul la sud de Dunãre, primirea cheilor mãnãstirii Bezdin, pustie aproape, refacerea sa, grija slujitoarei pentru Casa Domnului, dar ºi pentru cei care-l cautã. Buna, fericita alcãtuire a firii sale, îi permite maicii Anghelina vindecarea, prin rugãciunea fierbinte, a multor indiferenþi, pãcãtoºi, rãtãciþi, vezi cazul extrem al preotului care încalcã, sperjur, oportunist, instrumentalizat de Secu, taina spovedaniei.

Registrului descriptiv-citadin, aproape hiperrealist, cu clare referinþe la politicienii zilei, sau mai ales la notabilitãþile locului, apoi jocurile puterii locale, ambiþiile, vanitãþile, manipularea publicului prin tv., toatã presiunea lumii pare derizorie brusc dupã descoperirea valorilor lumii sacrului. Aici e meritul principal al volumului Liei Albu.

Presimþirea altei lumi, unde valorile strict terestre, mercantilismul, autoritatea politicã, mondenitatea, vanitatea, dominarea celuilalt, nu mai au trecere.

Acest proces de schimbare a chipului lãuntric, de ,,metanoia’’, cum spun duhovnicii, Lia Alb reuºeºte sã ni-l prezinte convingãtor, printr-un limbaj de loc artificial, cu o cuceritoare spontaneitate, sugerând metamorfoze sufleteºti, cu o intuiþie finã. Dupã o scenã mondenã, nemilos de ironicã, în aqua forte construitã, autoarea trece la un fel de iniþiere în trãirea creºtinã în condiþiile secularizãrii de azi.

Un volum care îmbinã pagini de nuvelã istoricã, unde sacrul e biruitor, formeazã caractere, virtuþi, cu analiza unui eºantion social, cel al pseudo-intelectualilor ,,recenþi“ (poate chiar al ,,omului recent“) vãzuþi ca unii care ºi-au pierdut reperele morale ºi comportamentale.

Modelul maicii Anghelina, realist, neretuºat, credibil, e unul care ne poate oferi calea salvãrii din lipsa de sens cotidianã, prin trezirea la viaþa spiritului.