Marile epidemii au apărut, interesant, la interval de o sută de ani şi pământul este curăţat, îmi trimite Blandiana un text scurt în franceză (La peste, 1720; Le cholera, 1820; La grippe espagnol, 1920). Adevărată simetrie a Providenţei. Un poem de la Rodica Draghincescu, de unde citez începutul: „Doamne ajută-ne stăm pe loc, s-a terminat orice formă de glorie orice formă de fudulie...”. Un mesaj de la a treia poetă, primit pe ziua de azi, Ioana Ieronim. Cum să prevenim cu aerul fierbinte din foehn, apropiat de căile respiratorii, corona-virusul. Îi răspund că, demult, când mă prindea ploaia pe străzile Romei, întors acasă, vorba vine, la Accademia di Romania, îmi uscam hainele, sau alteori numai cămaşa cu foehnul. Pe o ploaie cumplită, am intrat, lipindu-mă de un grup de elevi englezi cu ghid, în Grădinile Vaticane. Eram la coada grupului. Apoi, i-am depăşit, urcând dealul cu grădinile sale ingenios lucrate, crezând că voi da de intrarea la catacombe... La acestea se poate pătrunde, de fapt, numai cu permis special, prin uşa, supravegheată, din stânga Bazilicii San Pietro, dacă ai depăşit „arcul clopotelor” (sunt duble) şi ai trecut de garda elveţiană. Ea, garda, nu se afla, atunci, prin apropiere, iar eu, cu o pelerină neagră, cauciucată, pe mine, cred că am fost confundat cu cineva din personalul grădinii. Aşa am urcat nestânjenit până la postul Tv, am admirat un labirint vegetal, rondurile florale, dar mai ales imitaţia Grotei de la Lourdes, reprodusă de meşterii grădinari italieni. Am coborât, ud ciuciulete, dar mulţumit de norocul meu, trecând peste un podeţ de fier, împingând (sau bătând?) la o uşă solidă. Mi-au deschis, foarte miraţi, custozii de la I Musei Vaticani, ajunsesem spre strada Cipru, destul de departe, deci. Am profitat de vizita gratuită oferită de Providenţă. La o toaletă a muzeului, am folosit aerul cald pentru uscarea mâinilor, dar mai ales să-mi zvânt o parte din hainele nu spun ude, îmbibate de apă.

27 Martie

Sfânta Liturghie de la ora 8, transmisă de la Vatican, din Palazzo Santa Marta, celebrează Papa Francesco. În predică vorbeşte despre spiritul înverşunat accanito al demonului, răutatea demonică trebuie îndepărtată cu tăcerea noastră. Bârfa – o manifestare a acestui lo spirito accanito. Seara, rugăciunea Papei în Piaţa San Pietro, după o predică sub ploaia devastatoare, el abia ferit de un sistem de protecţie. Se retrage apoi în atriumul Bazilicii. A vorbit, simplu, clar, convingător, despre frica discipolilor din barca zgâlţâită de furtună, când Isus dormea, iar ei îl imploră să-i ajute, că altminteri vor pieri. Vremea este de noapte care te înspăimântă. Să nu fim, aşadar, necredincioşi ca apostolii, cuprinşi de frică, Domnul ne ajută, mereu.

Pe esplanadă, Isus pe cruce, sculptura din biserica San Marcello al Corso şi Icoana de la Santa Maria Maggiore, numită Salus Populi Romani, aduse să risipească pandemia care sufocă planeta. Crucifixul, vechi de peste cinci sute de ani, a mai fost purtat în procesiune în 1502, să alunge ciuma care bântuia Roma. Ca în urmă cu secole, invocată la atâtea necazuri mari, la fel este icoana venerată a Sfintei Fecioare, considerată salvatoare. Cântecul care i se adresează este din secolul al VII-lea. Comentatorul din studioul Rai Uno, Filippo di Giacomo, surâzând, ne avertiza, parcă, sugerându-ne: „Nimic nou sub soare”, au mai fost epidemii, molime, nenorociri când, de atâtea ori, Isus şi Sfânta Fecioara au fost invocaţi... Crucifixul miraculos, care a scăpat dintr-un incendiu, în secolul al XVI-lea, a fost purtat de la biserica San Marcelo de pe Via Corso. Papa Francisc, obosit, şchiopătând uşor, sărută picioarele Domnului răstignit. Crucifixul, destul de realist, înfăţişând trupul chinuit, cu capul Răstignitului căzut în piept, epuizat de sforţarea din urmă, l-am adorat şi eu, atras de puterea sa misterioasă, pe când locuiam la Accademia di Romania din Roma. Îmi amintesc bătrânicile parohiei de aici, venite la Vespri, şi un izvor aflat în biserică. La fel, am cinstit icoana de la Santa Maria Maggiore, bursier la Centro Aletti, după câteva decenii, Centrul iezuiţilor sloveni aflat la doi paşi.

Papa laudă eroii anonimi, conduşi de Sfântul Spirit, cei care nu apar pe prima pagină a ziarelor, nici la show-uri, medicii, preoţii, asistenţii, poliţiştii, ambulanţierii, vânzătorii, voluntarii. Cu ei ne este întreţesută viaţa. Când bat clopotele Bazilicii, sirenele unei ambulanţe i se alătură. Adoraţia Prea Sfântului Sacrament, în interiorul Bazilicii, la intrare, litania, meditaţia silenţioasă care durează minute bune. Apoi, Papa Francisc ridică ostensorul (mostranţa), Discul de aur cu Ostia strălucitoare înăuntru şi binecuvântează în toate colţurile lumii omenirea greu încercată. Urbi et Orbi.

Piaţa San Pietro, pustie, sub ploaie, Papa binecuvântând lumea întreagă cu Ostia, Trupul şi Sângele lui Isus, o consider o viziune aparţinând, de-acum, memoriei noastre istorice, un act religios esenţial într-un ceas de cumpănă al civilizaţiei europene... Scările ude, care duc la porţile Bazilicii, pe unde mulţimea pelerinilor în 2000, intrând, obţinea indulgenţa plenară, sunt goale. Şi acum va fi acordată o indulgenţă plenară, prin media, tuturor celor care o doresc, una specială, în aceste vremuri grele, fără condiţiile prealabile îndeplinite, bine cunoscute în vremuri normale... O anunţă cardinalul Angelo Comastri, vicarul Papei. Piaţa sub ploaie mi se pare chiar imaginea părăsirii, dar nu a deznădejdii. Învierea trece prin Cruce. Ancora noastră, crucea, cum spusese Papa dimineaţa la liturghia de la Domus Santa Marta, edificiul din interiorul Cetăţii Vaticanului, unde-şi are apartamentul modest. Seara aflăm de la Tv. că virusul a pătruns şi acolo, sunt şase bolnavi.