Am citit volumul de amintiri al doctorului Ernst Huşanu, Fata din sala de disecţie (Editura 24 de ore), cu sentimentul unui lucru familiar, fiind vorba despre munca unui doctor de circumscripţie, una în mediul rural. Mi-am rememorat, vrând-nevrând, şi eu, anii când tatăl meu era şi el în aceeaşi funcţie, de june medic generalist, undeva prin Sălaj, la Bănişor, apoi, la un alt capăt al ţării, la Ilva Mică. Stabilit în Israel, Ernst Huşanu derulează calm şi cu umor filmul primei sale experienţe de medic, greutăţile vieţii la ţară, dar şi asumarea vocaţiei reale de adevărat discipol al lui Hipocrates, respectând cu sfinţenie laică jurământul depus la absolvire. Oamenii cu care lucrează direct, surori, oficianţi sanitari, procurori, primari etc., beneficiază de succinte portrete, peste tot plutind aerul de solidaritate, de omenie. Aventurile doctorului Huşanu, doctor cu şaretă, cum avea şi tatăl meu, dar mai ales iubirea pe care o arată cailor, încălecându-i, curajos, strunindu-i, uneori nu fără peripeţii, au autenticitate şi un farmec pe care unii ca mine îl pot gusta din plin.
Ca o curioasă, peste timp, legătură imprevizibilă a memoriei, am descoperit într-o localitate, Castagnetto, din apropierea Romei, acum câţiva ani, că, de fapt, condiţia unui medic de circumscripţie italian nu era, cel puţin în urmă cu câteva decenii, foarte diferită de cea de la noi. Nu figura, desigur, pe rol şareta salvatoare, de la noi, dat fiind distanţele mari dintre sate, dar exista, probabil, pe-acolo, echivalentul ei, Fiatul minuscul, Topolino, al medicului zonei. Apreciat de oamenii de acolo, din regiunea Sabinei, medicul Petru Raţiu, prozator şi eseist publicat constant de revista Contemporanul. Ideea europeană, avea parte, ca orice medic, atât de pacienţi civilizaţi, cât şi de ciudaţi ipohondri, unii plini de prejudecăţi şi pretenţii fanteziste de la el. Petru Raţiu, stabilit acum patruzeci de ani, ca refugiat politic, la Roma, îmi amintea, deci, mereu de tatăl meu, medicul de circumscripţie rurală. Cadrele medicale medii italiene, locuitorii modeşti, surprinşi plăcut de vizita noastră, după ani, la fosta circumscripţie din sud-estul Italiei, erau asemănători, comportamental, unor români tradiţionali. Locuitorii acelei zone de munte, dar şi de livezi de măslini, Fara in Sabina, de unde vine uleiul foarte curat, semănau, prin nu ştiu ce aer universal-fratern, cu cei de la noi. Puteau fi din regiunea Râmnicului Vâlcii sau din Apuseni, deschişi, cu feţe luminoase, prietenoşi.
Dr. Ernest Huşanu este tipul de intelectual moldovean, medic de prestigiu, cu o activitate fecundă în domeniul chirurgiei timp de peste 50 de ani, cum spune prefaţatorul, dr. Ianci Iulius, dar, de acum, înseamnă şi povestitorul cu o memorie afectivă aparte, care leagă episoadele liceului, ale facultăţii, practicii medicale de sentimentul datoriilor etice. Criticul Ioan Holban recomandă, de asemenea, cu a sa competenţă, volumul. Am avut o lectură simpatetică, parcurgând paginile pline de plăcerea, tipic moldavă, de a povesti lucruri mai mari sau mai mici, dar care toate alcătuiesc murmurul vieţii rememorate.
Mi-am dat seama că multe lucruri din viaţa noastră îşi descoperă afinităţi cu cele mai neaşteptate locuri, întâmplările au simetria lor stranie. Ce curios, de exemplu, să stau, prin 1978, cu poetul şi editorul Vasile Igna, bursier, ca mine, la Universita per Stranieri, din Perugia, la o masa în stradă, pe Corso Vanucci, la Bar Medioevo, iar peste 22 de ani să regăsesc masa, aproape aceeaşi, unde fratele lui Vasile, Viorel Igna, absolvent de Teologie-filosofie la Assisi, să mă invite la o cafea. Simetrie a vieţii. Dar de ce ţineam morţiş să prânzesc la restaurantul cu circuit exclusiv ecleziastic, Casa romana del Clero, din apropierea Vaticanului în 2010, acolo unde mai fusesem în 1990, invitat de Vasile Maria Ungureanu, franciscan, editor cu Nicolae Mocanu al unui volum Vasile Bogrea? Ca să suspend trecerea timpului, poate, să regăsesc ceva pierdut. Am reuşit să stau la o masă, liniştit, în zumzetul discret al comesenilor preoţi din Urbe sau din alte ţări, singurul laic, printre atâţia preoţi, turnându-mi vin roşu, lent, ceremonios, visând că mă aflu în alt secol sau cel puţin cu mai bine de douăzeci de ani mai devreme.