Având drept model celebra lucrare a lui Alexandru Graur, Puţină gramatică, lingvista bucureşteană Isabela Nedelcu îşi construieşte textul plecând de la premisa că este important să înţelegem de ce facem anumite greşeli de exprimare pentru a nu le mai repeta. Este vorba de orice fel de greşeli de limbă, cu excepţia celor lexicale şi semantice, deoarece acestea au constituit obiectul altei lucrări din colecţia „Viaţa cuvintelor”, semnată de colegii autoarei de la Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti, Alexandru Nicolae şi Adina Dragomirescu.

Cartea se înscrie în seria lucrărilor dedicate cultivării limbii, serie deschisă de Iorgu Iordan cu Limba română actuală. O gramatică a „greşelilor” (1943) şi continuată de alţi cunoscuţi lingvişti români: Alexandru Graur, Mioara Avram, Valeria Guţu Romalo, Theodor Hristea, G. Gruiţă. Trebuie amintită aici şi condensata lucrare de „gramatică informală”, adresată publicului nefilolog, Eşti cool şi dacă vorbeşti corect (2010), apărută sub egida Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” al Academiei Române, elaborată de un grup de cercetători, în urma monitorizării presei româneşti în perioada 2007-2008. Imboldul l-a constituit decizia Consiliului Naţional al Audiovizualului de a urmări calitatea limbii folosite la radio şi la televiziune. Printre cercetătorii-supraveghetori de limbă o regăsim şi pe Isabela Nedelcu. De altfel, prin felul în care culege şi structurează materialul analizat, lucrarea de faţă este o continuare a demersului anterior; aşa cum mărturiseşte autoarea, exemplele au fost preluate de pe internet şi din monitorizările unor emisiuni de radio şi televiziune din perioada 2007-2011, iar structura lucrării sale oglindeşte, ţinând cont de limita obiectului analizat, structura lucrării amintite.

Fără pedanterii filologice, Isabela Nedelcu lămureşte în câteva pagini mobilul şi scopul demersului său. Listele de greşeli nu au rostul de a se constitui într-un cod de incriminare a limbajului cotidian, ci au rolul pedagogic de a oferi „strategii de analiză care, odată asimilate, să se poată aplica în multiple situaţii” (p. 10). Sunt acoperite, astfel, mai multe compartimente lingvistice: scrierea şi pronunţarea, punctuaţia, morfologia şi sintaxa, toate abordate din perspectiva raportului dintre normă şi uz, dintre limba actuală şi fazele anterioare. Conceptele referitoare la caracterul stabil şi unitar ori la dinamica normei („determinată de intervenţia specialiştilor, care stabilesc, pe bază de argumente, ceea ce aparţine limbii literare şi ceea ce nu este acceptabil” – p. 21) nu sunt dezbătute, ci introduse prin apel la vocile de autoritate ale domeniului.

În rândurile ce urmează, mă voi limita la aspectele gramaticale ale lucrării, urmând să selectez câteva scurte exemple de greşeli actuale, unele frecvente ori mai greu de corectat. Este vorba, în primul rând, de confuzia pluralului cu singularul, în exemple de tipul un paparazzi, în loc de un paparazzo, doi hamburger, în loc de doi hamburgeri, două pizza, în loc de două pizze, două cole, în loc de două cola.

Verbul ridică numeroase probleme, semnalate în greşita utilizare a sufixelor gramaticale şi a desinenţelor. De pildă, preşedinţii nu se succed, nici replica nu succede sau precede, ci (se) succedă, ori precedă. Explicaţia constă în aceea că, având infinitivul în –a, la indicativ prezent urmează paradigma verbului a cânta, adică, aşa cum spunem el/ei cântă, trebuie să spunem şi el/ei precedă ori el/ei succedă. Cu toate acestea, în privinţa acestor verbe, norma literară a adoptat o soluţie mixtă. Astfel, în timp ce indicativul urmează regulile conjugării I, conjunctivul corespunde formal conjugării a III-a, cu infinitivul în –e: prin analogie cu el/ei să meargă, avem corespondentele el/ei să preceadă, el/ei să succeadă.

Desinenţele specifice persoanelor a 2-a singular şi 1, a 2-a şi a 3-a plural ale verbelor la timpul mai-mult-ca-perfect sunt, cel mai adesea, greşit utilizate. Este semnalată înlocuirea desinenţei –şi cu –i (specifică altor timpuri gramaticale) la persoana a 2-a singular şi, în consecinţă, apariţia formelor spusesei, luasei, în loc de spuseseşi, luaseşi. Omonimia dintre formele de persoana a 3-a singular şi a 3-a plural, deşi comună în paradigma verbală, nu caracterizează acest timp. Aşadar, nu sunt corecte exprimările de tipul ei făcuse ori nu ne văzusem, fără desinenţa –ră, cum nu e corectă ataşarea acesteia la singular, în forme de tipul mă schimbaserăm.

Provocări analitice sunt lansate de cel/cea/cei/cele, în utilizări în care apare fie ca marcă invariabilă de superlativ a adverbului, fie ca marcă variabilă, acordată, a adjectivului, fie ca pronume demonstrativ. Aşadar, nu piaţa cea mai puternic afectată, nu autoturismele cele mai bine cotate, din moment ce puternic şi bine sunt adverbe, iar superlativul se construieşte, invariabil, cu cel. Este corectă însă exprimarea piaţa cea mai afectată. Cât despre cele mai atent analizate sunt companiile mari, din moment ce este permisă înlocuirea cu demonstrativul corespondent acelea (analizate mai atent), construcţia nu poate fi bănuită de vreo greşeală.

Citim corect? Titlul lucrării este O sută una greşeli gramaticale.