Nicolae Strâmbeanu, romancier şi poet, a pregătit în discreţie prima ediţie a romanului Evanghelia după Arańa, distins cu premii însemnate, pentru ca în anul 2017 să publice ediţia finală a acestuia.

Evanghelia după Arańa este un roman a numeroase destinaţii, un roman al istoriei, al tradiţiei, al religiei, dar şi o intersecţie a realităţii cu ficţiunea. Protagonistul romanului, Arańa, povesteşte peripeţiile pe care le trăieşte pe parcursul încercărilor de a ajunge pe Insula Fericirii, pornind din Sevilla. Romanul se constituie ca o călătorie continuă, presărată cu întâmplări diverse: tragice, comice şi ironice. Personajul eponim este însoţit de persoana şi, ulterior, de amintirea lui Jesús, Fiul Omului. Jesús, prietenul lui Arańa, este ucis din greşeală de acesta, iar vinovăţia îl va însoţi în călătorii, chiar dacă reuşeşte să scape nepedepsit. Fuge de pedeapsă, dar este măcinat de crima pe care o săvârşise. Zbuciumările interioare îl determină uneori să se gândească la acceptarea unei posibile şi fireşti condamnări. Momentele de introspecţie sunt cele care adâncesc conştientizarea vinovăţiei. Aceste clipe apar deseori în preajma locurilor dedicate divinităţii: biserici, moschei. Fuga de pedeapsă se transformă într-o călătorie pe ape şi pe uscat, o călătorie colorată prin evenimente istorice, tradiţii, locuri noi şi religie. De fapt, Jesús pare să îl simbolizeze chiar pe Isus Hristos, iar Omul pare să fie însuşi Dumnezeu: „– Tată îmi încredinţez sufletul în mâinile Tale... Voia Ta se va împlini...“.

Jesús este aici un personaj al lumii anodine, fiind supus vieţii cu bune şi rele, nu este lipsit de păcat. Formula „Fiul Omului“, atât de asemănătoare cu „Fiul Domnului“, este cea care atrage atenţia şi frapează, fiindcă implică o abatere de la regulă – Isus este fără de păcat, iar Jesús trăieşte într-o lume a păcatelor şi nu le ocoleşte. Creştini, musulmani, budişti, spanioli, portughezi, italienei, otomani, indieni se întâlnesc în călătoriile naratorului subiectiv. Romanul prezintă inclusiv aspecte reale ale destinului uman, ale gândurilor şi faptelor. De pildă, omul este caracterizat de laşitate. Nu are curajul de a alege binele sau răul, este obişnuit să se plaseze totdeauna acolo unde se îngână cele două forţe dominante ale vieţii: „Abia târziu am priceput că frica de Diavol nu este nici a celor cu adevărat buni, nici a celor cu adevărat răi, ci a mulţimii de nepricopsiţi care se feresc a pune umărul la temelia răului, dar nici nu scâncesc de dorul binelui”.

Călătoriile lui Arańa, multitudinea de personaje cu care interacţionează, evenimentele fericite şi triste pe care le trăieşte, varietatea locurilor şi cutumelor duc într-o direcţie neaşteptată – un necunoscut familiar. Finalul romanului aduce cu sine întrebări incredibile pentru un personaj ce a trecut prin foarte multe aventuri: „Apucasem oare să trăiesc fapte, izbânzi, nenorociri? Mă născusem vreodată? Mă întâmplasem pe faţa lumii? Astfel de întrebări abia dacă pot fi rostite când nesfârşirea apelor se aşterne la picioarele tale. Pământul de aici îl ştiu dintotdeauna şi totuşi îmi pare că se naşte mereu lins de valuri peste plaje, ca o rană dureroasă a Mării Oceanice”. Chiar dacă protagonistul se găseşte în mijlocul multor întâmplări, romanul construindu-se ca o abundenţă de poveşti trăite de el, personajul este unul contradictoriu, ultimele sale cuvinte părând imposibile de-a lungul cărţii.

Romanul lui Nicolae Strâmbeanu este o împletire armonioasă între real şi imaginar, între laic şi religios. Cartea reprezintă o lume religioasă paralelă cu cea a canonului creştin. Imaginea recurentă a unui Jesús, Fiul Omului, în Evanghelia după Arańa, este o oglindire răsturnată a lui Isus, Fiul Lui Dumnezeu, din Evanghelia după Marcu, Matei, Luca sau Ioan. Cu alte cuvinte, Omul Evangheliei după Arańa este asemenea Dumnezeului creştin, iar Jesús este supus păcatului, fiind creaţia Omului, nu a lui Dumnezeu. Mergând pe ideea diversităţii spaţiilor trezite din amintirile personajului central, cu numeroase personaje (majoritatea cu nume de origine spaniolă), cu teritorii diferite, cu religiile lumii, cartea este o mare în care se varsă ficţiunea şi realitatea. Romanul adună pagini de istorie, de geografie, de religie, de viaţă, acoperite de aventură ficţională. Altfel spus, acesta poate fi citit prin felurite chei. Nicolae Strâmbeanu vine în ajutorul cititorului cu un planiglob aşezat în debutul cărţii, dar şi cu un capitol intitulat Oameni, fapte, vorbe, locuri, întâmplări adevărate, fiind alcătuit din notele autorului şi aşezat la final. Aşadar, la nivel formal, cartea strânge în braţe reale poveşti fantastice, putând detaşa cititorul de viaţa cotidiană.