Expoziţia deschisă la Muzeul Municipiului Bucureşti marchează centenarul naşterii artistului Aurel Cojan (1914-2005) care, după un parcurs de peste o jumătate de secol în peisajul artistic românesc, decide să-şi părăsească ţara cerând azil politic în Franţa (1969) şi se stabileşte la Paris. Cele peste trei decenii şi jumătate petrecute în capitala Franţei sunt, la început, momente de maximă frustrare, din cauza numeroaselor probleme de adaptabilitate, dar şi a lipsurilor financiare pe care este nevoit să le suporte. În ciuda faptului că o bună perioadă de timp a fost obligat să presteze diverse munci mărunte pentru a se putea întreţine, toate aceste neajunsuri nu l-au împiedicat să-şi continue drumul şi, într-un târziu, să câştige o binemeritată recunoaştere. Galeria Alain Margaron, care a început să-l reprezinte încă din 1997, ea păstrând în continuare exclusivitatea asupra creaţiei sale, a reuşit să-i impună opera printr-o serie de albume şi expoziţii cu un ecou bun în presa franceză de specialitate.

Creaţia sa este redescoperită cu un interes mereu în creştere şi în România, datorită expoziţiei pe care Ministerul Culturii i-a organizat-o în anul 2004, când artistul fost invitat pentru un scurt sejur în ţară. Eforturile sagace depuse de Florin Colonaş, expertul român în opera artistului, precum şi cele ale reputatului critic de artă Ruxandra Garofeanu, care i-a organizat o expoziţie în anul 2013, la Galeria Dialog din incinta Primăriei Sectorului 2, Bucureşti, au reuşit să recupereze imaginea acestui creator important din spaţiul artistic franco-român, să-l impună publicului românesc şi pieţei de artă de la noi.

Lucrările prezentate acum, în majoritatea lor din perioada sa românească, unele chiar din cea de început, atestă libertatea de expresie a unui pictor cu un parcurs doar aparent fragmentat, care evoluează pe coordonatele unei expresii informale de substanţă lirică. Această vizualitate de factură gestuală păstrează adesea, mai ales în perioada debutului, reminiscenţe figurative care îi ordonează suprafaţa într-o încercare, iniţial dirijată, de a stăvili dezlănţuirea spontană a tuşelor. Schema de început a lucrării este agresată de impulsurile trăirilor pe care le are artistul, în final rămânând puţine dintre elementele de ordine impuse iniţial. Destructurarea formei ajunge, uneori, mai ales în ultimele sale decenii de creaţie, până la punctul în care tot ceea ce se vede pe suprafaţa pictată devine o formă indistinctă a unui univers în faza sa de naştere. Operele selectate de Florin Colonaş, curatorul acestei manifestări omagiale, sunt dintr-o perioadă mai puţin dezlănţuită, când elementul figurativ încerca să-şi păstreze încă suveranitatea în raport cu libertatea pe care şi-o asumă, ulterior, tuşa sa nervoasă. Această ordine firavă, de caldă picturalitate, va fi în final spulberată, nu de o schimbare a discursului său intrat în contact cu arta occidentală, ci de propriile sale nelinişti interioare. Meritul acestei expoziţii este acela de a reda desfăşurarea spectacolului cromatic atât de expresiv, care pune în valoare libertatea greu câştigată a pictorului, dar şi a omului. Aurel Cojan poate fi identificat acum drept un creator important în spaţiul artistic francez, iar această libertate poate fi recunoscută şi în aceste lucrări din perioada sa românească. Sintagmele sale vizuale constituie un discurs coerent, încărcat de tensiunea unor trăiri nedisimulate şi eficient transmise nouă. Chiar şi în aceste compoziţii figurative, se simte vehemenţa gestului firesc, netrucat, care îşi găseşte în mod natural expresia în efervescenţa trăirilor sale interioare. Compoziţiile sunt dinamice, conflictuale, bazându-se pe distorsiuni şi metamorfoze ale unor figuri deopotrivă agresiv împlântate în spaţiu şi sfâşietor agresate de acesta, într-o confruntare necurmată care ar putea fi şi aceea dintre subiect şi obiect în procesul cunoaşterii.

Subiectul a fost întotdeauna destul de puţin important în economia creaţiei sale, artistul impunându-şi încă de la început amprenta, printr-un gestualism viguros, care la maturitate şi-a dat întreaga măsură. Faptul că regăsim în expoziţie 15 dintre piesele sale de ceramică, domeniu cu care Aurel Cojan a cochetat uneori, ca şi cu gravura, de altfel, precum şi o serie de documente (cataloage, afişe, albume, cronici ş.a.) stârneşte şi mai mult interesul iubitorilor de artă pentru acest eveniment. Bine premeditat consider că a fost şi gestul expunerii câtorva lucrări ale unor prieteni români şi colegi de generaţie ai pictorului, pentru o mai bună percepere a sa în context.

Aurel Cojan este un artist singular, atât în peisajul plasticii româneşti, dar şi al celei franceze contemporane. În ciuda notorietăţii de care se bucură însă Aurel Cojan, opera sa este încă prea puţin cunoscută, ceea ce mă determină să apreciez că potenţialul ei real este încă departe de a se fi epuizat.