Gheorghe Marian, obiectul efemer şi imaginea sa transpusă
de Cătălin Davidescu
Prezenţă mai curând discretă în peisajul
învolburat al lumii artistice bucureştene, Gheorghe Marian preferă liniştea
atelierului, locul unde singur sau împreună cu prietenii îşi găseşte centrul. Evoluţia sa nu cunoaşte salturi imprevizibile şi nici nu se
remarcă printr-un exces de motive sau diversitate stilistică. Ea se circumscrie
unor permanenţe tematice: bicicleta, calul, lampa, fierul de călcat şi alte
câteva, care îi domină succesiv creaţia încă din perioada debutului.
Gheorghe
Marian foloseşte experienţa şi logica vizuală personală, pentru a produce o
artă în aparenţă reflexivă. În fapt,
lucrările sale sunt rezultatul unor decizii intuitive, scăpate de sub dictatura
realităţi, cu toate că acesta este reperul de la care porneşte, şi pe care nu
îl abandonează niciodată până la capăt. Formele se decupează/construiesc divers
din alamă, tablă, sticlă colorată dar şi altele, câştigând o independenţă
formală şi metaforică, atât faţă de material cât şi faţă de sursa de inspiraţie,
a cărei prezenţă este întotdeauna păstrată. Obiectele cultivă, în acest sens,
un joc imaginativ bazat pe virtuţile expresive ale semnului, dar şi al
materialelor alese, care puse în lucrare cu spontaneitate şi rafinament, au
adesea subtilitatea fină a unor caligrame. Prin rigoarea organizării volumelor
şi a ritmurilor plastice, uneori misterioase, alteori sobre sau ludice, fiecare
dintre piesele sale în parte, dar şi
ca serie reuşeşte să surprindă starea
pe care o traversează artistul. Privindu-le înţelegi că, deşi păstrează
identitatea momentului, ele sunt totodată
expresii ale unor reflecţii artistice niciodată finalizate, motiv pentru
care structura sa imaginativă bogată simte nevoia unor periodice reveniri.
O
componentă importantă a universului său vizual, expusă public cu parcimonie, o
constituie desenul. Frecventat încă de
la început cu asiduitate, el este deplin asumat ca parte a unui univers omogen.
Asemenea obiectelor, desenul pare să nu ţină nici el cont de mainstream-ul
artei contemporane, înscriindu-se în acea zonă a libertăţii absolute care îi
permite artistului să se reinventeze mereu, eliberat de coduri vizuale en
vogue. Această deschidere cu rol terapeutic îi oferă şansa descătuşării a
energiilor sale intens pulsative, şi în acelaşi timp oportunitatea unor
notaţii la cald a stărilor pe care le
traversează. Desenele alcătuiesc acea magmă
care îi hrăneşte ulterior obiectele. Nu ştiu în ce măsură putem vorbi de
o arhivă a gândurilor şi a trăirilor sale, dar
această energie primară ne conduce în intimitatea procesului de creaţie,
dezvăluindu-i pulsul interior. Un gestualism brutal, de factură
neoexpresionistă, întâlnit şi la generaţia optzeci, surprinde prin acuitatea
nemediată a notaţiilor.
Inventiv în ceea ce priveşte structura şi
organizarea formelor, ştiind să speculeze posibilităţile expresive intrinseci
ale fiecăruia dintre materialele folosite, preocupat de acurateţea finisărilor,
metalistul şi graficianul Gheorghe Marian a ajuns la o serie de realizări care
îl definesc drept unul dintre cei mai interesanţi creatori din generaţia
sa. El reuşeşte, într-un mod înţelept, punerea în context a tradiţiei, păstrând întreagă şi
amprenta contemporaneităţii.
|
|