Tragedia foloseşte angoasele noastre profunde, comedia mecanismele noastre de apărare contra lor.
Charles Mauron, Psychocritique du genre comique
Proiectul & Piesa
Într-o tentativă de suprimare a barierei dintre spectatori şi actori, în luna decembrie, anul trecut, a debutat la Teatrul Naţional Marin Sorescu din Craiova proiectul Autorii sunt în sală, cu scopul promovării dramaturgiei româneşti contemporane, prezentând în premieră creaţii originale ale autorilor autohtoni. Primul spectacol-lectură a fost Ultimul dans al libelulei de Cornel Mihai Ungureanu, piesă premiată în anul 2013, locul al III-lea la Festivalul Naţional de Comedie (FestCo), de fapt, o falsă comedie, o mistificare a utimelor zile pe care le trăieşte o tânără în mijlocul unui azil e bătrâni, unde accentul cade pe mecanismul compensării-idealizării.
Vrei să fii prietenul lui Dumnezeu? de Daniel Bănulescu (Editura Charmides, 2013) este o comedie- capcană, în care imaginaţia religioasă întâlneşte poetica teatrală. Procedeele dramaturgiei clasice sunt deturnate, efectul imediat este unul comic, însă finalitatea demersului este gravă. Piesă în trei acte şi patru personaje, aceasta îşi lansează intriga din prima replică: ...Ai crăpa, dacă ţi-ar fura cineva telefonul. Şapte minute ai rezistat fără să mă întrebi despre moştenire... Dacă am primit?... Da, am primit... Ce moştenire?... Cea mai strălucitoare şi nefolositoare moştenire din lume. Moştenirea, topos clasic, este supralicitată la maximum (cea mai ... ), este elementul surpriză, pe care şi Mioriţa (şi autorul) îl amână, pentru a-i amplifica efectul. Mioriţa, văduva unui terorist arab, martir al războiului sfânt, se trezeşte implicată indirect în post-conflictul provocat de moartea prematură a lui Gamal. Misiunea acestuia, de a trimite pe lumea cealaltă 77 de persoane, îi revine acum Mioriţei, mai precis sarcina selectării lor. Tranziţia între grav-tragic şi comic-absurd traversează întreaga piesă: misiunea Mioriţei, aparent imposibilă, devine o afacere de succes printr-un rebranding strategic: Agenţia de turism paradisiac Îngerul Gabriel, unde Mioriţa este patroana şi directoarea agenţiei, iar prietena ei, Gina, directoare adjunctă. Schema imbroglio-ului este folosită în complicarea/ mascarea intenţiilor personajelor, dar mai ales în derularea conflictului, nimic nu e ceea ce pare, perspectiva e determinantă, Gamal e criminal pentru unii şi asasin pentru alţii, moartea poate deveni cea mai frumoasă promisiune, ambalată în culorile vii ale unui voiaj paradisiac, de care sunt tentate şi duhurile, nu numai oamenii.
Interogaţia Vrei să fii prietenul lui Dumnezeu? apare în contexte diferite şi cu intenţii diferite: armă de seducţie a lui Kabir (aproape bagatelizează sensul iniţial, într-o fanfaronadă în faţa femeilor şi a Falsului Gamal), act de cunoaştere, dincolo de răspunsul afirmativ, Kabir/ Hindusul vrea să afle calea de acces. Kabir, duh domesticit, este personajul cel mai închegat şi cel mai ascuns, măştile lui succesive expun, dar şi camuflează scopul său evident un loc în Paradis. El caută izbăvirea, vrea să fie din nou alături de arhanghelul Gabriel; toate forţele sale, întregul său arsenal de scamatorii, amăgiri se concentrează în această direcţie, vrea să fie din nou prietenul lui Dumnezeu. Eşecul vine din natura sa contradictorie, ŕ rebours, de care nu se poate dezice; face totul pe dos, vrea un loc în paradis, însă intră în tot felul de încurcături, năzbâtii şi drăcii. Masca de hindus, discursul înflorit de epitete exotice şi gesturi extravagante maschează falsa şedinţă de spiritism prin care reuşeşte să obţină conducerea agenţiei de turism şi, în jocul de măşti, diavolul slujitor devine diavolul stăpîn.
În actul al treilea, ascensiunea lui Kabir şi rotaţia măştilor atinge punctul culminant, el este împărat, iar împărăţia lui cuprinde Pămîntul, drumul dintre Pămînt şi Paradis, şi 77 de locuri în Paradis; duh modest şi profesor universitar ce prezintă o lecţie de istorie în care îşi asumă victoriile lui Alexandru Macedon, Cezar şi Napoleon, dar îşi deconspiră jocul dublu şi intră la propriu în plasa/ capcana întinsă de Falsul Gamal, ratând redempţiunea. Finalul dezvăluie răspunsul atât de simplu, atât de greu al angajamentului etic total: Ce altceva cere Yahweh, Dumnezeul tău, de la tine, decât să fii drept. Iubitor. Milos. Şi să trăieşti fără îngâmfare înaintea Dunezeului tău?.
Spectacolul. Regizorul. Actorii
În ciuda limitărilor impuse unui spectacol-lectură, Vrei să fii prietenul lui Dmnezeu? este un spectacol autentic, iar meritul e al regizorului şi al actorilor care reuşesc să provoace emoţie, să introducă şi să menţină iluzia, să creeze une mise en-espace, cu mijloacele teatrului sărac, cum precizează Mircea Cornişteanu în intro-ul avertizare adresat publicului mai puţin familiarizat cu acest tip de dramatizare. Este o veritabilă provocare adresată actorilor ce, în lipsa elementelor suport (scenografie, costume, machiaj, ilustraţie muzicală), trebuie să-şi dubleze efortul, pentru că ceea ce tradiţional era o etapă a procesului intern de transpunere în scenă a unui text devine acum spectacol autonom. Regulile se schimbă din mers, actorii se adaptează din mers, cu un ochi în text, altul la public, simultan receptivi la didascaliile regizorale.
Dezinvoltă, Iulia Colan intră în rol cu entuziasm, găseşte tonalitatea exactă şi o întreţine de-a lungul întregului spectacol. Replica Mioriţei, am eu faţă de persoană nemotivată?, redă cu fidelitate atitudinea vivifiantă a actriţei. În rolul Hidusului, Adrian Andone trişază uşor, trece de convenţiile spectacolului-lectură, aproape îşi joacă rolul, interacţionează cu publicul, mai ales în şedinţa de spiritism (parodierea stării de transă). Geni Macsim rosteşte exact replicile, oscilând între accente cochet îndulcite şi pragmatice, tipice personajului, în timp ce Eugen Titu (Falsul Gamal) bagă fior artistic şi oferă, împreună cu Adrian Andone, un moment de comedie autentic, într-una dintre cele mai bine scrise scene, scena imitaţiei, figuraţie/ mise en abîme a actului teatral, în care Falsul Gamal devine (Falsul) Sorensen şi când se plictiseşte (Falsul Petersen).
În Însemnări pentru definirea culturii, T.S Eliot vedea spiritul, miezul religios ca imperativ la baza unei teorii a culturii. Unul dintre motivele centrale ale artei e cel religios, arta e mijloc de extaz şi mântuire, calea propusă de Daniel Bănulescu fiind cea a resorbţiei religiosului în poetic, în teatral. Autorul a pregătit matricea, regizorul a fixat rama, actorii au introdus personajele, depinde acum de fiecare spectator cum se poziţionează în spaţiul acesta, cum răspunde la invitaţia lansată de execiţiul spiritual din Vrei să fii prietenul lui Dumnezeu?.