| Articole |
| Versiunea PDF |
| Evenimente |
| Premii |
Poemede Diana Caragiupelerini în deşert
vorbele ţi le-am adăpat şi toate cămilele
au plecat mulţumite
kamikaze îmi
flutură părul peste umăr bezele pasul tău
nisipiu îmi aruncă
vino şi vezi
fierea scursă prin
putina cerului floarea de
cactus se întoarce şi pune un cep
încotro vezi cu
ochii îmbrăcate în
saci zilele merg în
genunchi spre apus
respiră cu mine la gâtul
mielului cuţitul cântă strident ca un fierăstrău
în călduri ob-la-di,
ob-la-da life goes on, bra
mă spăl pe
mâini, mă spăl pe mâini, m-ai auzit?
tunde iarba şi dă-o rumegătoarei de
flori sângerii la un capăt de
linie unde nimeni nu
coboară
vindecarea are
gust de cristelniţă rămâi îţi spun ia-ţi lumea ta şi umblă
şi spală-i
picioarele, spală-i picioarele acum
cu umbra trasă
până peste urechi la adăpostul ei dincolo de varga
fricii niciodată nu
m-am văzut mergând cu ochii
închişi pe străzile ţuguiate
nici pe voi nu
v-am văzut doar gura
cerului căscată deasupra mea saliva şi mă
priveghea pe mine, mortul
în straie de lume, pe mine, mortul
dezbrăcat şi scăldat în
albia păcatului unde o maică
ţine un giulgiu la piept
doar rugăciunea
ei se aude dincolo de
mormânt lângă Cel
răstignit lângă sufletul
meu altoit
scârţ, se-aude o
uşă, sticleşte o
coasă în iarba grasă ia ciocanul şi
bate în cui ziua de apoi
bărăgan întotdeauna
mi-au plăcut lucrurile limpezi care
ştrengăreşte te prind de mână la colţul
străzii şi-ţi spun: te poţi vedea în
mine şi eu în tine
să ne facem
inimile prag bun de şters picioarele plopilor şi-apoi să
muşcăm pe rând dintr-o zi zemoasă ce ni se
prelinge pe bărbie şi piept
ce sete, ce sete în acel crac ce lovea noaptea
în burtă de n-a mai putut
să nască ochiul cel de
lângă grindă lângă pasărea
din tindă lângă sâmburii
din zi ce-i scuipăm
lângă pustii la răscruce în
câmpii sub buricul
cânepii în delirul
Dunării
opreşte-te aici am trecut pe
lângă mine şi nu mi-am dat seama era bâlci
duminica Tomii când mă îndoiam şi mă urcasem în
cârca timpului să-mi pun
degetul pe rana Cerului în sângele lui
m-am privit ca într-o oglindă am recunoscut şi
m-am trezit cum mă dădeam
într-o comedie mare cât Viaţa în dreapta
arginţii zornăiau în stânga
cocoşul răguşea în multiplu de trei am trecut pe
lângă mine şi nici că mi-am dat seama
mă colindă caii geană pe geană încă o clipă în
galopul cailor abandonându-şi
călăreţii la vremea
amurgului
pulsul meu târându-se
în ţărână adulmecă timpul se apropie dar încă nu-i
simt copita în venă sângele încă-mi
stropeşte înaltul iar lacrima mai
udă pământul trecerii mele într-o colindă a
cailor grăbiţi
la început ca un
cântec de leagăn o fornăială în
pântecul mamei la sfârşit ca un
bocet un nechezat
sfâşietor în colacul
aburind al timpului din care fiecare
îşi scoate
răvaşul surpriză
să nu ne
întoarcem când ziua face
cumpănă în poarta nopţii şi luna se
dezbracă în picioare să nu ne
dezlipim retina sărutul se întoarce
mut c-un suflu nou
la colţ de buză
acolo a venit şi
muza clătindu-şi
ochii în albia în care o pană de artist
face o plută
e ca atunci... ţii minte?! acel canoe în
lacrima sărată a meduzei când liniştea
stătea în cot şi ne privea cum dăm la ramă
|