Poeme
de Doina Drăguţ
gânduri răsucite
mă las purtată
de un gând
oarecare
neîntrerupt
pe nesimţite
alunec
şi mă regăsesc
aceeaşi
pe cealaltă
parte
a lui
trag concluzia
că toate
gândurile mele
sunt răsucite
asemenea buclei
lui möbius
nesfârşitul gol
egal nemăsurat
strivind
singurătatea
merg prin
nesfârşitul
gol ce se
deschide
marginile se
subţiază
gândurile
neordonate
presimt lumina
întoarsă
în ochiul
descompus
diferenţe
mă întorc târziu
pierdută-n
diferenţe
cu umbra pe
umeri
crescând
cai nevăzuţi
năvălesc
frenetic
prin fiinţele
ce mă compun
într-o
ascensiune
nesfârşită
forma sufletului
spaţiul din jur
s-a modelat
după forma
sufletului meu
absolutul părea
o clipă
că se lasă atins
de cel mai
îndepărtat cerc
al minţii mele
lumina se
contura în aură
şi mă purta
indecis
valul de
îndoială
scad depărtarea
şi o micşorez
până se face
punct
adaug târziul
până la orizont
apoi ce rămâne
se umple cu vânt
aşteptarea se
risipeşte
în valul alb
de îndoială
gânduri
concentrate
în spaţiul alb
nelocuit
în afara mea
desfăşor
depărtarea
într-o
succesiune
de zboruri
gânduri
concentrice
închid
ultima mişcare
în descreştere
mă apropii tot
mai mult de
punct
şi dispar
nedeterminare
sfidez legile şi
evadez
din echilibrul
meu
interior
măsura
desăvârşirii
(simetria dintre
cereri şi
împliniri)
se strică
extensia din
increat
într-o lunecare
de inform
neales
mă dispersează
într-un spaţiu
cu centrul
pretutindeni
nedeterminare
dincolo de
tăcere
dincolo
de tăcere
privirile...
măsurându-ne
singurătatea
ochii mei verzi
despletesc
salcia
lacrimile ei
curg
râuri
râuri...
mă adun clipelor
cum vântul
ascuns între
frunze
se adaugă
foşnetului
nenumire
rătăciţi
şi ataşaţi de
efemer
locuiesc
splendori
în clipele
descompuse
se spulberă
în profunzime
orice diferenţă
pretutindeni
se-nfiripă forma
în contur
ceea ce nu are
nume
este numele
pe care-l dăm
|