| Articole |
| Versiunea PDF |
| Evenimente |
| Premii |
Poeziede Doina Pologeavânt albăstrui
mi-am
pus deoparte/ mări şi oceane (
) picătură după
picătură (Anton Jurebie)
am strâns cerul
cu apele de deasupra lui stea cu stea în noptiera mea
am strâns marea
cu nemărginirea ei val cu val într-un pahar,
pe masa mea
vor veni zile cu
vânt albăstrui în care veţi
zice: ce e cu
praful strâns pe o foiţă de pe noptiera
ta? ce e cu paharul
puţin umezit de pe masa ta? fel de fel
de lucruri de prisos renunţă la ele!
dar atunci eu care am crezut
în acestea cine voi fi?
Pieta fiindcă a
existat o clipă în care
jertfindu-Te pe cruce Maica Te-a
privit şi un trandafir
cu petale roşii roşii în inima ei şi-a aprins
jarul
de foc, petalele
acelea peste inimile
noastre le scutură,
Doamne şi dă-ne un
strop din tăria ei de
granit când ne privim
la rându-ne copiii
pe care
născându-i în acest timp şi loc i-am jertfit
hublou de sus cade-un
sărut: ce întâmplare! alături,
călătorul ce-a rămas singur pe mare
un pescăruş cu
aripa de sare el, doar,
încearcă poate-o mângâiere apropiind
albastra depărtare
şi-n peisajul în
care fiinţele n-au nume desfăşurat în
faţa lui precum o carte o literă dacă
se-ndură, se iveşte nu-i literă, ci
un năpraznic ochi de peşte
deschis, hubloul
speranţei. cum ar intra în cer bărbatul intră
în noaptea profundă care vine -mătase şi izvor
de stele gânditoare- şi nici un drum
în faţa lui pe mare
parcă ai semăna
cu cineva trenul sub roţile
căruia am fost strivit se uită la mine
mirat şi zice: parcă ai semăna
cu cineva. semeni cu
nimicul. cum pretinzi că ai
fost strivit sub roţile mele tu, care nici nu
exişti?
floarea Minunii un rug aprins în
faţă răsărind: numai desculţ,
oarecând Moise, a stat, a
văzut, a cules floarea Minunii
descalţă-Te,
suflete, şi lasă-ţi sinele în prag, stai,
vezi, culege
o floare aprinsă dragostea Ta pe rugul Minunii când lună,
soare, stelele toate îţi vor fi nunii
ştiuta grădină grădina
Ghetsimani nu-i doar
ştiuta grădină din Carte ea e atat de
aproape de noi şi atât de
departe
un perete de
sticlă atât ne desparte
sărutul lui Iuda
e şi aici şi acolo: acolo se petrece
în clară lumină aici fără
martori , cu obloanele trase şi buzunare
mişcând arginţi în tăcere deplină
acolo-i uleiul,
acolo plânsul şi lacrima
căinţei se-ntâmplă
aici se tace cu
faţa-n amurg când oamenii
care suie Golgota umăr lângă umăr,
în şiruri, îşi poartă rănile-împurpurând lanţurile care
li se-aşază din mers pe mâini pe picioare la tâmplă
ucenicii
plânsului plânge Maica
Domnului în icoana ei într-o biserică
uitată de lume vrăbiile vin
şi-i sorb lacrimile
plânsul acela nu
se aude fiindcă lumea
vuieşte
ori de câte ori
plânge Măicuţa într-o
biserică prind râurile să
se zbuciume spărgându-se în
cascade mările
se-nvolburează oceanele
clocotesc înspumate iar broaştele
ţin isonul orăcăind şi ele cât pot ca s-acopere hărmălaia
lumea nu are
nevoie de un zgomot în
plus
de-aceea în
biserica uitată de lume vin doar
vrăbiuţele şi tac vin vrăbiuţele
şi tac |