| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
Poemede Elena DulgheruLa capătul lumii (Apocaliptică sau Impresii de la Diveevo) I) Pocalul de foc Trandafirul Floarea înmiresmată de trei ori Bucură-te! Floare înmiresmată şi iubită Floare înmiresmată în aureole În aureolele toamnei, întinse Pe trei zări de jăratec, înfăşurând cerul în eşarfe, Ca o verighetă de foc. Floarea. Bucură-te, Fecioară, cea plină de har! Bucură-te, Marie! Bucură-te, toamnă, întru această seară A pogorârii hlamidelor de purpură pe pământ Bucură-te, pământule! Bucură-te! II) Fecioara păşeşte cu paşii tăcuţi, sărutaţi de îngeri Peste umbra eşarfei de foc, pogorâtă din cer verigheta pământului. Fecioara păşeşte cu paşi de petală Peste rugăciunile Sfântului Fecioara se roagă. O chilie dreptunghiulară într-un desiş. O chilie şi-o piatră. Şopotul de frunze se transformă în tămâie Fecioara se roagă. E seară. III) Şi suntem la capătul lumii, da, la capătul lumii În bătaia aripii Serafimului, care veghează Al rasei de lumină, strălucind ca lumina În aerul fîlfăitor al aripii. Pace. Pace de cer, peste lut Pace de cer, peste lutul de humă, Peste pămînt, peste raze. Pacea mea o dau vouă! Priveghiaţi! IV) O, da, pacea Ta mi-o dai mie, Doamne, Pacea Ta ca un bulgăre de foc şi lumină Pacea Ta, ce mă topeşte în lumină. Serafimul se roagă pe bulgărele din pădure Fiinţa zdrobită pe bulgărele de granit. O, bucuria mea! Bucură-te, Fecioară, cea de o fiinţă cu îngerii, spuse Serafimul, topindu-şi palmele în aurora Învierii, Bucură-te, Fecioară, cea plină de har, Domnul este cu tine!, îngînă corul de vrăbii şi femei-nevăstuici înşirate pe eşarfa de foc. Bucură-te, Fecioară, cea plină de har, Domnul este cu tine, Binecuvîntată eşti tu între femei Şi binecuvîntat este rodul pîntecelui tău Bucură-te! V) Picioarele frămîntă pămîntul Picioarele frămîntă pămîntul rugăciunii Eşarfa de foc pe pămînt Picioarele îngenuncheate încrustează pămîntul cu lacrimi Picioarele îngenuncheate sărută pămîntul Scăldat în cer Bucură-te, Fecioară, maica lui Dumnezeu întrupat! Bucură-te, Mireasă! Bucură-te, Maică! Rugătoarele păşesc pe crestele zidului, domol, cu tălpile goale. Suntem la capătul lumii, ţi-am spus! La capătul lumii. VI) Avva se roagă în pădure Motovilov se apropie şi îngenunchează: Ţi-am spus, bucuria mea! E capătul lumii. Îmbrăţişează-mă! VII) Şi, iată, ninge Doar ştii foarte bine. Şi nu mă vezi, pentru că suntem extrem de aproape Zăpada nu se stinge în cuptor Şi clopotul nu doare Cenuşa mea, redevenită lumină Incandescentă Este atît de bine! Ştiu, bucuria mea! Tăcere. VIII) Cenuşa de foc s-a presărat pe pămînt E brîul Fecioarei! Încinge-te, pămîntule! Încinge-te, corabie de lumină! Încinge-te, mireasă-mănăstire Încinge-te, caisă aerobă Cu brîul Fecioarei acoperămînt! IX) Fiinţele cernite se înlănţuie Rugaţi-vă neîncetat! Împletiţi brîul Fecioarei Cu lacrimi, cuante de rugăciuni Sacre silabe de duh cărămizi Spre zidirea Cetăţii. X) Femeia străină trece Femeia străină măsoară valul de pămînt Cu adidaşii, cu respiraţia A fost prealungă aşteptarea Şi suntem la capătul lumii! Un cărucior grăbit sfidează ritmul rugăciunii E cer de noapte cu lună Şiragul de mătănii se numără uşor, ducînd spirala spre cer În timp ce copilul aleargă împingînd căruciorul cu noul-născut Pe drumul unde nimeni nu aleargă Luna se prelinge veghetoare Pe cărarea-meterează de lumină Pe streaşina lumii! XI) Paşii pelerinilor de-o zi se aştern ca o zale liniştită Peste palmele sîngerate ale rugătoarelor Paşii de-o zi peste sudoarea rugătoarelor obosite, a orfanelor Domnului Autocarul se întoarce de la capătul lumii Vezi, bucuria mea? Ascultă tăcerea de lumină Care nu se va sfîrşi! La capătul lumii. |